INCA O LEGE ELABORATA IN MOD NETRANSPARENT



Reprezentanti ai unor asociatii mass media din Republica Moldova se arata nemultumiti de maniera netransparenta pe care a abordat-o Guvernul de la Chisinau in elaborarea unui proiect de lege ce vizeaza modificarea articolului 32 (€žLibertatea opiniei si a exprimarii") din Constitutia tarii.

Executivul R. Moldova a aprobat, miercuri, o initiativa legislativa prin care propune Parlamentului excluderea din articolul 32 a Constitutiei, a sintagmei €žcontestarea si defaimarea statului si a poporului". Guvernul afirma ca astfel va fi extinsa libertatea opiniei si exprimarii. Prin amendarea acestui articol se urmareste ajustarea legislatiei la prevederile articolului 10 din Conventia Europeana cu privire la Drepturile Omului si Libertatile Fundamentale referitor la dreptul la informatie, libertatea opiniei si a exprimarii.

Presedintele Centrului €žAcces-info", Vasile Spinei, a declarat, solicitat de Agentia Monitor Media, ca Guvernul nu s-a ostenit macar sa informeze societatea civila ca elaboreaza un asemenea proiect de lege. Este condamnabil faptul ca modificarea legii fundamentale a statului, fie si cosmetica, se face intr-o maniera netransparenta, a declarat Vasile Spinei. In cazul in care ar fi existat Legea privind transparenta in procesul decizional asemenea lucruri nu s-ar fi intamplat, a estimat Spinei, precizand ca, acum un an, documentul respectiv a fost retras din Parlament de catre Guvern.

Directorul executiv al Asociatiei Presei Independente, Petru Macovei, este de parere ca initiativa Guvernului este una salutabila, insa deranjeaza faptul ca elaborarea proiectului de lege respectiv a fost facut fara a fi antrenati experti din mass media. Adoptarea in aceasta maniera a unei initiative de modificare a Constitutiei - una extrem de importanta pentru asigurarea libertatii de opinie si exprimarii - nu poate decat sa trezeasca suspiciuni, a mentionat Macovei.

Solicitat de Agentia Monitor Media, seful adjunct al Aparatului Guvernului, Oleg Rotaru, a precizat ca initiativa aprobata, miercuri, de Guvern a fost lansata de Ministerul Justitiei. Acesta urma sa se consulte cu societatea civila pentru a afla care sunt opiniile si recomandarile acesteia in acest sens. Insa documentul adoptat de Guvern va fi supus procedurilor de dezbateri publice de catre Parlament, a spus Rotaru.

In acelasi timp, dupa cum declara Rotaru, ministerul Justitiei, dar si alte structuri guvernamentale, au fost atentionate de catre premierul Vasile Tarelv in ce priveste eficientizarea activitatii in sensul cooperarii cu societatea civila in procesul de elaborare a proiectelor de legi.

Ultimul raport €žEuromonitor", elaborat de Asociatiile Expert Grup si ADEPT, constata la capitolul €žCooperarea cu societatea civila" ca €žinstitutiile publice de stat, desi coopereaza mai strans in ultima perioada cu ONG-urile, manifesta inca o doza de formalism in acest proces". In acelasi timp, €žo buna parte a ONG-urilor inregistrate au resurse limitate si continua sa manifeste un interes scazut pentru participarea la elaborarea si realizarea politicilor publice".

Amendarea Constitutiei este prevazuta in Planul national de actiuni in domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008.

 

Sursa: MONITOR MEDIA