Din dragoste pentru mediu! Pentru o planetă mai curată!



Echipa Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă s-a deplasat în zilele de 9 și 16 aprilie în satele Gura-Galbenei, raionul Cimişlia și Opaci, raionul Căuşeni, pentru a realiza trainingul „Drepturile şi responsabilităţile cetăţenilor privind mediul înconjurător”, care este parte componentă a proiectului „Creşterea influenţei decizionale a femeilor din perspectiva ecologică”, susţinut financiar de Ambasada SUA în Moldova, prin Programul de Granturi pentru Susţinerea Iniţiativelor Democratice.

Activitățile realizate în cadrul ocupațiilor cu liceenii au contribuit la sporirea nivelului de cunoştinţe ale acestora cu privire la interdependenţa dintre activitatea umană şi ecosisteme, la cultivarea de atitudini faţă de consecinţele comportamentelor iresponsabile şi neglijente ale omului faţă de mediul ambiant. De asemenea, participanţii au elucidat riscurile şi realităţile ecologice din satele natale, efectele nocive ale utilizării pungilor de plastic asupra mediului înconjurător şi sănătăţii omului.

Examinarea bunelor practici ecologice realizate la nivel mondial şi naţional a rezultat cu elaborarea unor acţiuni concrete de implicare la nivel personal, familial, şcolar şi comunitar în scopul soluţionării problemelor eco-sanitare în propria localitate, demonstrând prin aceasta o bună conştientizare a impactului acţiunilor personale asupra mediului ambiant.

Atmosfera amiabilă şi de colaborare a contribuit la discuţii libere, oferindu-i fiecărui participant posibilitatea de a-şi exprime opinia. Mai mulţi elevi au menţionat, că până acum nici nu au realizat cât de multe puteau întreprinde fiecare dintre ei acasă şi în comunitate pentru a proteja mediul înconjurător.

Pentru detalii şi informaţii suplimentare ne puteţi contacta la adresa electronică info.cndd@gmail.com.

 

 

Articol adaugat de: Viorica Mocanu
Alte articole de la acest autor: