Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 413

Cresti, padure, si te indeasa



După 12 ani de muncă, insistenţă, perseverenţă, aşteptare Asociaţia Obştească „Alianţa între generaţii” din Făleşti vine cu o realizare de invidiat, reuşind, pas cu pas, să implementeze un prim proiect de recultivare practică a terenului fostei rampe de deşeuri a oraşului prin plantarea unei păduri. Eforturile au fost susţinute din finanţări externe şi locale (Agenţia Canadiană pentru Dezvoltare Internaţională, REC-Moldova, UNDP-Moldova, Fondul Ecologic Naţional). În acest context, susţinerea oferită de UNDP-Moldova pare a fi parte determinantă în acest proces de finalizare a lucrărilor de plantare, proiectul finanţat aducînd cu sine acea plus-valoare necesară acestui tip de proiect.

De asemenea, au fost implicaţi în realizarea acestui deziderat mai multe instituţii private locale, care au contribuit prin asistenţă tehnică sau lucrări practice cu calificativ de excelenţă (S.A. „Drumuri-Făleşti, MOLD NORD S.A., fabrica de vin din Falesti, SRL „Mihvlaur”). Lucrările de plantare a peste 18 mii puieţi de Salcîm alb (Robinia pseudacacia) au fost executate sub îndrumarea silvicultorului Gheorghe Lebediuc.

Din această clipă începe o altă etapă de activitate: îngrijirea, protecţia plantaţiei, paza terenului în faţa unor cetăţeni inconştienţi, alte lucrări de ameliorare a terenului. Pentru amenajarea ulterioară a plantaţiei deja e nevoie de mai mult timp şi răbdare. Suprafaţa de 4,6 hectare a fostei rampe de gunoi Făleşti a fost luată în arendă de asociaţie pe o perioadă de 25 de ani cu scopul recultivării prin împădurire.