În R. Moldova este necesar un mecanism clar de cooperare dintre instituţiile publice şi ONG de tiner



Dialogul între tineri şi instituţiile publice este o condiţie esenţială în conturarea politicilor de tineret naţionale şi europene, iar mecanismul de implementare a politicilor la nivel naţional trebuie să aibă ca model experienţa Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Aceasta este concluzia Atelierului „Influenţa politicilor de tineret ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene asupra tinerilor şi a organizaţiilor de tinereret din Moldova”, desfăşurat vineri, 10 decembrie 2010, în cadrul Proiectului „CNTM Cafe”.

Acest atelier, realizat pentru tinerii din ONG de tineret, grupuri de iniţiativă, organizaţii studenţeşti, voluntari în cadrul diverselor activităţi sociale, membri ai aripelor de tineret a partide politice, blogeri, a oferit informaţii despre instituţiile şi organizaţiile europene implicate în dezvoltarea politicilor de tineret, precum şi domeniile asupra cărora se canalizează atenţia acestora.

În acest context, Mariana Buruiană, Consilierul Ministrului Tineretului şi Sportului a specificat faptul că la nivelul CoE şi UE se observă o preocupare activă şi o implicare susţinută în formarea educaţională şi socială a tinerilor, formarea şi modelarea mentalităţii colective la nivel european. Toate acestea au loc prin implementarea unor principii democratice, bazate pe activităţi interactive de voluntariat, schimb de experienţă, promovarea toleranţei, demontarea oricărui tip de stigmă, ameliorarea calităţii vieţii copiilor şi tinerilor. Statutul de membru la organizaţiile internaţionale înseamnă valoare adaugată pentru tinerii din Moldova. Mariana Buruiană, în calitate de reprezentant al instituţiei publice responsabile de domeniul tineret din R. Moldova a specificat faptul că la elaborarea planurilor de acţiuni se ţine cont de documentele de politici europene, recomandări, astfel ca obiectivele şi acţiunile să fie incluzive, sensibile gender, să respecte drepturile omului.

Mariana Ţurcan, expert în politici de tineret a evidenţiat faptul că experienţa internaţională privită prin prisma Consiliului Comun de Tineret, Centrelor Europene de Tineret, a Forumului European de Tineret şi a Comitetului Director de Tineret, evidenţiază necesitatea creării şi în R. Moldova a unui mecanism clar de cooperare dintre instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale de tineret.

Participanţii la atelier au identificat diferite forme de motivare şi implicare a tinerilor în organizaţiile de tineret pentru a spori procesul de implementare a politicilor europene la nivel naţional, prin implicarea tinerilor, organizaţiilor de tineret şi instituţiilor publice în procesul de luare a deciziilor, după exemplul Consiliului Comun de Tineret la nivelul CoE (Joint Council on Youth), pentru implementarea eficientă a politicilor europene de tineret la nivel naţional.

În cadrul proiectului urmează a fi desfăşurat încă un atelier similar, a cărui subiect va fi anunţat ulterior. CNTM încurajează toţi cei interesaţi de a participa, să urmărească pagina www.cntm.md precum şi anunţurile de pe cntm@yahoogroups.com pentru a se înscrie la următorul atelier.