Promo

Știri și Comunicate ONG din Moldova

Sectorul asociativ din Transnistria solicita o prezenta mai activa a UE in regiune

Pe 28 aprilie, Centrul de Resurse Informationale "World Window" din Tiraspol, a organizat la Vadul lui Voda, seminarul "Moldova in cadrul noii arhitecturi europene". Seminarul reprezinta una dintr-o serie de manifestari, desfasurate in cadrul proiectului "Casa europeana a pacii si dezvoltarii in Transnistria", realizat cu sprijinul financiar al Fundatiei Soros-Moldova.

Accesări: 4520

Citește mai departe...

Comunicat: Rezultatele monitorizarii mass-media in campania electorala

Asociatia Presei Independente si Centrul Independent de Jurnalism anunta lansarea, in cadrul Coalitiei Civice pentru Alegeri Libere si Corecte - Coalitia 2007, a rezultatelor primei etape de monitorizare (10 - 24 aprilie 2007) a modului in care este reflectata campania electorala pentru alegerile locale generale de catre principalele posturi de radio/televiziune si ziare din Republica Moldova.

CONCLUZII GENERALE

Monitorizarea posturilor de radio si tv in perioada 10 - 24 aprilie 2007 atesta doua pozitii distincte in procesul de reflectare a campaniei electorale. Pe de o parte, posturile publice Moldova 1, Radio Moldova, precum si postul privat cu acoperire nationala NIT isi confirma tendinta manifestata in campania electorala precedenta de a favoriza indirect partidul de guvernamant si de a evita atacurile asupra partidelor de opozitie, ignorandu-le. Spre aceeasi politica editoriala inclina si fostul post municipal Antena C, in timp ce Euro TV manifesta o oarecare propensiune catre pluralism.

Nucleul celuilalt grup il constituie PRO TV si TV 7 care incearca sa se mentina pe linia unei reflectari echidistante, dar nuantate a evenimentelor, tinand sa nu omita nici activitatea formatiunilor de opozitie. Vocea Basarabiei se deosebeste de aceste doua posturi printr-un mesaj critic mai pronuntat la adresa PCRM, dar fara a ignora evenimentele care favorizeaza in mod obiectiv aceasta formatiune politica, iar Russkoe radio difuzeaza mai multe stiri favorabile, decat defavorabile, partidului de guvernamant.

Diferenta de abordare intre aceste doua grupuri a putut fi observata in reflectarea initiativei prezidentiale privind liberalizarea economiei. Spre deosebire de Moldova 1, Radio Moldova, NIT si Antena C, la Vocea Basarabiei, PRO TV si TV 7 au rasunat si opinii critice fata de initiativa respectiva.

Aceleasi optiuni editoriale - de la favorizarea deschisa a partidului de guvernamant si ignorarea opozitiei pana la partizanatul evident in folosul unor partide de opozitie, cu materiale de critica acerba la adresa PCRM, le ofera si presa scrisa. In perioada monitorizarii, atat la radio si TV, cat si in presa scrisa materialele de educatie electorala au prezentat o exceptie.

De mentionat in contextul campaniei electorale actiunile abuzive ale politiei in raport cu presa. Dupa cazul cu arestarea jurnalistilor PRO TV si sechestrarea casetei video a reporterilor DTV (de la finele lunii martie) a urmat, la 22 aprilie 2007, retinerea unui cetatean-pensionar pentru faptul distribuirii ziarului Democratia.

*** Proiectul se realizeaza in parteneriat cu Institutul de Marketing si Sondaje IMAS-INC Chisinau. Perioada de monitorizare este 10 aprilie 2007 - 17 iunie 2007. Rezultatele vor fi facute publice prin rapoarte bilunare, in prima luna a monitorizarii, apoi saptamanale. De asemenea, rapoartele vor fi plasate pe pagina de internet dedicata alegerilor locale generale www.alegeri.md/2007 realizata in cadrul Coalitiei 2007 de ADEPT .

Proiectul este finantat de catre Fundatia Eurasia , cu resursele Agentiei Suedeze pentru Cooperare si Dezvoltare Internationala (Sida/Asdi) si Agentiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID) , Fondul National pentru Democratie , SUA si Misiunea OSCE in Republica Moldova .

Publicarea acestui comunicat este posibila datorita sprijinului financiar acordat de poporul american prin Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID). Opiniile exprimate in acest document apartin autorilor si nu reflecta neaparat pozitia USAID sau a guvernului american.

Str. Sciusev, 53, Chisinau, 2012 MD, tel.(37322) 213652, 227539, fax (37322) 226681

 

 

Accesări: 3981

Societatea civila impotriva incalcarilor legislatiei privind controlul asupra tutunului

Coalitia ONG de promovare a politicilor de control asupra tutunului va organiza joi, 3 mai, o manifestare de protest pentru a sensibiliza opinia publica si factorii de decizie despre nerespectarea in R. Moldova a prevederilor Legii cu privire la tutun si necesitatea ratificarii de catre Parlament a Conventiei cadru a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) privind controlul tutunului.

Accesări: 3840

Citește mai departe...

Comunicat de Presa: Centrul pentru Drepturile Copilului

O tanara de 19 ani din satul Lunga, raionul Floresti a fost lipsita, practic, de unica sursa de existenta de Autoritatea Tutelara Locala care a anulat printr-o decizie plata indemnizatiei pentru copiii adoptati si cei aflati sub tutela/curatela. Irina M. a atacat in instanta de judecata decizia autoritatii, considerand ca aceasta a sistat ilegal plata indemnizatiei.

Irina M. este orfana de mama din frageda copilarie. Mama a disparut fara urma, iar tatal se afla in urmarire penala pentru o infractiune deosebit de grava. Astfel ca, cei care au crescut-o toata viata au fost bunicii tinerei. Pana in decembrie 2005, Irina M. a beneficiat de o indemnizatie de numai 200 lei pentru copii adoptati si cei aflati sub tutela/curatela. La 9 decembrie 2005, Autoritatea Tutelara Locala din s. Lunga a emis o decizie prin care a anulat plata indemnizatiei pe motiv ca tanara a atins majoratul. In opinia Autoritatii Tutelare Locale, persoanele ce urmeaza sa-i asigure pe viitor Irinei intretinerea sunt parintii ei.

Astazi, tanara este studenta la Universitatea "Alecu Russo" din Balti, sectia zi, si nu are surse financiare pentru intretinere. Juristii Centrului pentru Drepturile Copilului considera ca anularea platii indemnizatiei in cazul Irinei M. este ilegala, deoarece, potrivit Hotararii pentru aprobarea Regulamentului cu privire la conditiile de stabilire si plata indemnizatiilor pentru copiii adoptati si cei aflati sub tutela/curatela, "indemnizatiile pentru copiii adoptati si cei aflati sub tutela/curatela se achita pana la atingerea de catre copil a varstei majoratului, dar in cazul in care isi continua studiile in institutiile de invatamant (...) si superior - pana la absolvirea institutiilor respective, fara a depasi varsta de 23 ani". Irina M. are abia 19 ani si, potrivit legislatiei in vigoare, poate beneficia de indemnizatie inca patru ani.

Totusi, recent, Judecatoria Floresti a hotarat ca decizia Autoritatii Tutelare Locale din s. Lunga este legala si se mentine in vigoare.

Centru pentru Drepturile Copilului considera ca hotararea instantei de fond este nefondata si o va ataca cu recurs la Curtea de Apel Balti.

Centrul pentru Drepturile Copilului este o organizatie neguvernamentala a carei scop principal este protectia juridica si de alta natura a copiilor si tinerilor. Beneficiarii Centrului pentru drepturile copilului sunt copii si tineri; specialisti care lucreaza cu copiii; Autoritatile Publice Centrale si Locale ce activeaza in domeniul protectiei drepturilor copilului; organizatii nationale si internationale etc.

Telefon pentru relatii:

(+373 22) 29-63-05, 079561892,

Irina Codrean, Consultant PR

 

Accesări: 4161

Conventia Cadru de Control al Tutunului ar putea fi ratificata

Conventia Cadru de Control al Tutunului ar putea fi ratificata pana la sfarsitul lunii mai

 

Proiectul de lege pentru ratificarea Conventiei Cadru de Control al Tutunului (CCCT) ar putea fi examinat la una dintre viitoarele sedinte ale Parlamentului, astfel ca pana la 31 mai curent - Ziua Mondiala fara Tutun - Republica Moldova sa se alinieze tarilor care au ratificat deja acest important document international.

Potrivit Valentinei Stratan-Holban, Comisia parlamentara pentru protectie sociala, sanatate si familie, aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Conventiei este de o importanta majora pentru Republica Moldova. "Actiunile ce tin de protejarea sanatatii populatiei nici nu trebuie sa fie puse in discutie, asa cum este imposibil sa se faca o estimare a costului sanatatii unui popor si a tuturor eforturilor ce necesita a fi intreprinse pentru a proteja sanatatea oamenilor, inclusiv din cauza riscurilor si a maladiilor asociate tabagismului", a remarcat dna Stratan-Holban la una dintre intalnirile cu reprezentantii mass media.

De mentionat ca Proiectul de lege pentru ratificarea Conventiei Cadru de Control al Tutunului a fost inclus pentru discutie la sedinta plenara a Parlamentului pe data de 14 decembrie 2006, dar din anumite considerente a fost retras din ordinea de zi. Este de neinteles, de ce un document care a primit aviz pozitiv din partea tuturor comisiilor parlamentare, inclusiv a Comisiei pentru politici externe si integrare europeana, a ramas pana in prezent suspendat.

Pana in prezent, Conventia Cadru de Control al Tutunului a Organizatiei Mondiale a Sanatatii a fost semnata de 168 de tari, 146 dintre care au ratificat-o, inclusiv toate statele membre ale UE si aproape toate statele din cadrul Pactului de Stabilitate, iar din CSI - Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Belarus, Letonia, Lituania, Kirghizstan si Kazahstan sunt deja state membre ale Conventiei.

Republica Moldova a semnat CCCT la 29 iunie 2003, dar pana la moment nu si-a determinat pozitia in favoarea ratificarii.

Ratificarea Conventiei Cadru de Control al Tutunului de catre Parlamentul Republicii Moldova ar fi un pas progresiv pentru implementarea actiunilor de control al tutunului la nivel national si protejarea sanatatii generatiilor actuale si viitoare impotriva impactului devastator al consumului de tutun si al expunerii la fumul de tigara.

Pentru informatie suplimentara, contactati:

Victoria Tataru,

Director, Programe sociale

Centrul de Informare, Instruire si Analiza Sociala (CAPTES)

 

Tel. 0693 52502

Tel./fax: 727359

 

Accesări: 3557

Zilele Libertatii Presei vor fi marcate si in R. Moldova

Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertatii Presei, care se consemneaza la 3 mai, in R. Moldova vor avea loc mai multe evenimente marcate sub acest generic. Astfel, in perioada 1-5 mai va avea loc Festivalul International de Film Documentar Cronograf.

Accesări: 4415

Citește mai departe...

O retea a jurnalistilor care scriu stiri comunitare va fi creata in nordul tarii

O retea a jurnalistilor care scriu stiri comunitare urmeaza sa fie creata in cel mult o luna. Reteaua va fi coordonata de Agentia DECA-press, care deruleaza in acest sens un proiect finantat de Ambasada SUA la Chisinau , informeaza Agentia Monitor Media.

Accesări: 4206

Citește mai departe...

Un nou aspect, o noua denumire, acelasi angajament

IDC are placerea sa va prezinte noul aspect al portalului de stiri din sectorul asociativ. De asemenea, va anuntam despre schimbarea denumirii din Vox Populi in Monitorul Civic.

Accesări: 4185

Rezultatele concursului PDC 2007

Pe 26 aprilie curent a avut loc sedinta Comisiei Nationale de Experti din cadrul Programului Dezvoltare Comunitara al Centrului "CONTACT". Comisia a selectat localitatile beneficiare ale proiectului pilot "Sprijinirea comunitatilor defavorizate", finantat de Interchurch organization for development co-operation (ICCO) din Olanda.

Accesări: 5582

Citește mai departe...

Sedinta de lucru a consultantilor locali in cadrul proiectului DEL

Pe 26 aprilie 2007, in Sala de Conferinte a Hotelului "Zarea", s-a desfasurat sedinta de lucru a consultantilor locali ai Centrelor de Planificare Economica, create in cadrul Proiectului Dezvoltare Economica Locala (DEL). Discutiile s-au axat in mod special pe problemele legate de statutul de utilitate publica al ONG-urilor, posibilitatile de colaborare a organizatiilor cu Corpul Pacii si, in particular, cu voluntarii internationali.

Accesări: 5183

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo