Un nou grup de profesoare, instruite de CJI în domeniul Educației media. „Consumăm media zilnic, de aceea trebuie să învățăm să alegem grâul de neghină”



Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a desfășurat, în perioada 22 - 24 martie, un nou program de instruire în domeniul educației media pentru profesorii de la treapta gimnazială. Timp de trei zile, 22 de profesoare din diferite raioane ale țării și din capitală au fost familiarizate cu conținutul cursului Educație pentru media și metodele de predare a acestei discipline opționale în clasele a VII-a și a VIII-a.

În deschiderea evenimentului, Anastasia Nani, directoarea-adjunctă a CJI, s-a referit la importanța educației media într-o perioadă marcată de fenomenul știrilor false și  manipulării. „CJI își propune să educe consumatorii de media astfel, încât aceștia să fie capabili să analizeze critic informațiile, iar implicarea profesorilor este crucială pentru realizarea acestui obiectiv”, a menționat Anastasia Nani.

Formatoarele instruirii, Loretta Handrabura, dr. în filologie, și Natalia Grîu, consultantă principală la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, care sunt și autoarele curriculumului și ale manualului Educație pentru media, treapta gimnazială, au explicat cele mai importante aspecte ale cursului. Între acestea, subiecte precum noile media, verificarea autenticității unei știri sau a unei fotografii, neticheta sau comportamentul pe rețelele de socializare, siguranța online, formele de abuz online și protejarea de hărțuirea virtuală etc.

Profesoarele au manifestat interes, în special pentru securitatea conturilor online, iar activitățile practice în care au fost implicate au fost de natură să le ofere cunoștințele necesare pentru a-i putea ghida ulterior și pe elevi să se simtă siguri în spațiul virtual. Timp de trei zile, ele au învățat diverse metode și instrumente didactice interactive. Jocul „Urechea Leneșă”, de exemplu, care a adus buna dispoziție pe fețele tuturor, le-a demonstrat cât de ușor poate fi denaturată o informație, când este transmisă de la o sursă la alta.

Participantele la instruire și-au împărtășit impresiile despre training, afirmând că au aflat multe lucruri noi și că acum sunt convinse de necesitatea cursului de Educație pentru media la toate treptele de învățământ. „Deși mă consider informată, am aflat multe lucruri noi în cadrul instruirii și plec acasă cu sentimentul că acesta este un domeniu extrem de important, căruia trebuie să-i acordăm o mare atenție. Noi consumăm media zilnic, iar pentru a ști cum să alegem grâul de neghină trebuie să ne dezvoltăm un simț critic pronunțat. Consider că aceste cursuri trebuie urmate de fiecare profesor”, a fost de părere Lăcrămioara Caisin, profesoară la Liceul Teoretic din Măgdăcești.

Pentru Cătălina Sohodon, profesoară la Liceului Teoretic „George Coșbuc” din Bălți, instruirea a depășit toate așteptările. „Credeam că trei zile de instruire sunt prea mult și mă voi plictisi. Însă, din prima zi, formatoarele au știut să ne motiveze și m-au convins că trebuie să merg mai departe. ”

Până în prezent, 104 învățători și 78 de profesori de la clasele gimnaziale au participat la instruirile organizate de CJI. Drept urmare, în anul de studii 2018-2019, peste 1500 de elevi de la treapta primară și gimnazială, din circa 40 de școli, studiază Educația pentru media la orele opționale sau la cele de dirigenție.

Instruirea a fost organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Consolidarea libertății de opinie în Republica Moldova”, implementat de CJI, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania.