hackathon

Rodica Babici cel mai activ voluntar al raionului Soroca

Ajută-ne să distribuim acest articol:

Rodica Babici o tînără de 17 ani, elevă la Colegiul Pedagogic ’’Mihai Eminescu’’ din Soroca a fost desemnată la sfîrşitul lunii decembrie  ’’Voluntarul Anului -2012’’ al raionului Soroca. O fire energică şi ambiţioasă Rodica se implică activ in viaţa raionului Soroca. Face voluntariat de mai bine de doi ani, in cadrul Centrului de Resurse pentru Tineri  ‘’Dacia’’ din Soroca şi speră să nu se oprească aici. Pînă a ajunge un voluntar activ, a fost o simplă elevă la şcoală, un simplu cetăţean în ţară şi un mic punct în univers însă datorită voluntariatului spune Rodica încearcă să ajungă un adevărat cetăţean ,care doreşte să facă  schimbări şi să simtă acel miros plăcut al unei societaţi fericite.

"Am devenit voluntar deoarece am auzit strigătul societaţi de a ajuta si a activa, încercînd sa fac schimbarea chiar de la mine. În clipa cînd m-am decis să fac voluntariat, viaţa mea s-a schimbat mult, dezvoltîndu-mi simţul responsabilitaţii, atunci cînd apare necesitatea de a soluţiona o problemă, trece prin prisma sufletului şi apoi devine faptă. Implicîndu-mă în activităţile de voluntariat, mi-am propus din start ca munca mea să fie calitativă, oferind timpul valoros pentru lucrurile preţioase în folosul societăţii", mi-a mărturisit Rodca.

Anul 2012 a fost unul destul de fructuos pentru Rodica, a reuşit să informeze peste 140  de tineri despre prevenirea violenţei în familie prin intermediul seminarelor organizate, a contribuit la formarea unui grup de voluntari recomandîndu-le colegilor şi prietenilor să devină şi ei voluntari. Împreună cu alţii voluntari ai centrului "Dacia" au organizat acte de caritate  colectînd bani pentru  copii cu dizabilităţi din Soroca şi jucari, dulciuri şi cadouri pentru copii de  la Centrul  "Icar". Pe lîngă acestea Rodica a fost implicată intr-o serie de activităţi precum: "Şcoala de vară a tînărului consilier", "Ziua uşilor deschise", "Ziua naţională a tineretului", "În viitorul meu nu există corupţie", "Consolidarea capacităţilor voluntarilor în prevenirea violenţei în familie" desfăşurate in oraşul Soroca. Din fiecare activitate în care a fost implicată  a obţinut o experienţă utilă pentru viaţă. Pe viitor Rodica speră să se încadreze în mai multe proiecte şi activităţi, şi să promoveze activitatea de voluntariat a Centrului "Dacia" să convingă mai mulţi tineri să devină şi ei voluntari pentru a construi o societate durabilă şi prosperă, deoarece pe lîngă faptul ca prin voluntariat îţi dezvolţi o mulţime de abilităţi, te formezi o persoană activă, conştientizezi că eşti capabil să faci lucruri pe care credeai probabil că nicicînd nu ai să le faci. Totodată faci parte dintr-un grup, înveţi să ajuţi, să asculţi, înveţi să lucrezi în echipă.

"Eu aş îndemna tinerii să faca voluntariat fiindcă voluntariatul îţi oferă satisfacţie personală, te ajută să te dezvolţi ca personalitate, în acest fel ai posibilitatea să înveţi foarte multe lucruri noi, te simţi un alt om, împărtăşindu-ţi ideile cu alţi tineri, uitînd de unele probleme din viaţa, doar din motiv că ai dăruit cuiva o bucurie şi un sentiment de plăcere", consideră Rodica.

Premiul obţinut Rodica l-a obţinut pe merit deoarece a muncit mult şi succesul nu s-a lăsat aşteptat.

Îi doresc pe viitor cîte mai multe realizari şi baftă in tot ceea ce face.




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.