Taberele Solidarităţii sunt un model de implicare socială a tinerilor





Pe data de 25 iunie Diaconia a dat startul proiectului Taberele Solidarităţii 2012. Organizate pentru al 7-lea an consecutiv, aceste tabere conţin activităţi de animaţie şi  sociale, realizate de către un grup mixt de voluntari din Moldova şi Italia.

În perioada 30 iulie- 5 august  taberele aduc bucuria în localităţile Manta din Cahul (primele 5 zile) şi Răzălăi din r-nul Sângerei (5-10 august).

19 voluntari de la Diaconia şi Caritas Ambrosiana (organizaţia parteneră din Italia), în fiecare zi, adună zeci de copii pe terenul de joacă şi le deschid uşa bătrânilor singuratici pentru a-i ajuta în treburile gospodăreşti. Gestul lor porneşte din dorinţa de a schimba spre bine viaţa în comunităţile rurale, din dragostea faţă de aproape şi plăcerea de a munci în echipă pentru un scop caritabil.

 

Nadejda Florea, coordonatorul activităţilor educative şi de voluntariat în cadrul Diaconiei, este responsabilul de implementarea acestui proiect.

- Ce are de câştigat comunitatea în timpul acestor tabere, dar şi după finisarea lor?

- Deoarece tinerii voluntari care organizează taberele sunt din afara localităţii, pentru a-i ajuta pe aceştia să se integreze, se stabileşte un dialog productiv între principalii actori comunitari. Astfel, biserica, primăria şi instituţiile de învăţământ, în timp ce caută spaţiu pentru buna realizare a activităţilor şi cazarea voluntarilor, defapt colaborează pentru o cauză importantă şi promovează proiectul la nivel de localitate. Dacă această comunicare se păstrează şi pe parcursul întregului an, pentru alte activităţi, comunitatea are numai de câştigat.  Aici putem menţiona şi faptul că fiecărui copil din aceste sate i se oferă posibilitate de a se juca într-un mod inedit. Pentru cei care au mai fost la o tabără de vară, Taberele Solidarităţii vin cu jocuri noi, în română şi italiană, iar pentru cei care nu trăit experienţa unei tabere, ele sunt un dar de vacanţă.

- De ce crezi că tinerii se implică în acest proiect?

- În primul rând, cred că din dorinţa de a cunoaşte o altă cultură. Ei ştiu că vor activa împreună cu un grup din Italia şi asta îi motivează să participe. Şi pentru că vorbim despre un proiect cu tradiţie, cred că e şi voinţa şi plăcere  de a organiza activităţi pentru copii şi bătrâni.

- Ce au de învăţat de la  aceste tabere?

- În timp ce planifică şi organizează activităţile, tinerii învaţă să-şi gestioneze eficient timpul, să fie atenţi la detalii, să evalueze ceea ce fac personal şi ceea ce fac alţii, să repartizeze rolurile şi să lucreze în echipă. În calitate de voluntar, capătă experienţă.

- Prin ce se deosebesc taberele din acest an de cele de acum 4-5 ani?

- La prima vedere sunt aceleaşi: voluntari energici, copii dornici de  se juca, bătrâni fericiţi că cineva le-a păşit pragul, şedinţe, jocuri, etc. Am observat totuşi că în primii ani, taberele erau mai mult ceva instructiv pentru voluntari, acum grupul de voluntari de la Diaconia are experienţă, nu mai învaţă lucrurile în timpul taberelor, ei cunosc deja asta din practică şi pe an ce trece devin tot mai buni, muncesc cu mai multă dăruire.

- Care sunt componentele unei tabere de succes?

- Pregătirea taberei din timp, planificarea in detaliu a fiecărui element, implicarea cu iniţiativă, motivaţia personală de a ajuta.

- Cum i-ai convinge şi pe alţi tineri să participe la Taberele Solidarităţii 2013?

-  Taberele Solidarităţii sunt un model de implicare socială a tinerei generaţii.  Dacă vrei să trăieşti o experienţă inedită alături de alţi tineri, e suficient să începi prin a-ţi fixa în orarul de vacanţă Taberele Solidarităţii, urmează apoi seminare de formare, noi prieteni, învăţarea unei noi limbi, cunoaşterea unei localităţi rurale, jocuri, zâmbete de copii şi bătrâni.

 

Întrucât tabăra este un proiect realizat prin parohie, un rol deosibit în bunul mers al lucrurilor îl au preoţii parohi. Preotul e liantul dintre voluntari şi comunitate, e cel  care le argumentează voluntarilor importanţa spirituală a ceea ce fac. În acest context le mulţumim preoţilor parohi care sunt alături de noi în acest an:  Pr.  Sergiu Aga (Orhei), Pr. Igor Roşca(Feteşti), Pr. Iulian Budescu (Cahul) şi Pr. Valeriu Cernei (Răzălăi). Apreciem înalt şi munca celor 3 voluntari care fac Serviciul Civil în Moldova:, Mariarosa Bettiga, Mariaclaudia Brunello, Marco Povero. Ei sunt cei care coordonează fiecare tabără şi unesc cele 2 grupuri de voluntari ce vorbesc limbi diferite.

Pentru alte detalii despre proiect, dar şi pentru a afla cum puteţi face parte din echipa de voluntari, Vă invităm să ne contactaţi:

Misiunea Socială Diaconia

str. Criuleni 22

Tel. 46 32 28

www.diaconia.md

tabara Taberele_Solidaritatii_2 Taberele_Solidaritatii_3._jpg

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.378261328909135.87752.100001758135485&type=1




After display content

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo

promo

Promo

Promo