Promo

Programul de formare profesională inițială a mediatorilor în mun. Bălți





Distribuie prietenilor:


ANUNȚ

de înscriere la Programul de formare profesională inițială a mediatorilor

Centrul  pentru Dezvoltare Personală şi Profesională, acreditat de Consiliul de Mediere de pe lângă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova  în calitate de furnizor de formare iniţială şi continuă a mediatorilor, anunţă înscrierea  la Programul de formare  profesională  iniţială a mediatorilor, care se va desfășura începând cu luna septembrie curent  în incinta Universităţii  de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi.

Programul va demara de îndată ce va fi completată grupa de participanți. Numărul locurilor în grupă este limitat.

Participanţii vor fi instruiţi atât teoretic, cât şi practic în domeniul medierii de către o echipă de formatori experimentaţi  (psihologi,  pedagogi,  jurişti, specialiști în comunicare, mediatori practicieni) , coordonată de domnul Mihai Şleahtiţchi, mediator, doctor în psihologie, doctor în pedagogie, profesor universitar, director executiv CDPP.

Subiectele de bază ale programului de instruire sunt:

  • esența, semnificațiile și tipologiile conflictelor;
  • sursele și efectele conflictelor;
  • stiluri și metode de soluționare a conflictelor;
  • medierea ca metodă alternativă de soluționare a conflictelor;
  • natura procesului de mediere;
  • scopul, principiile şi etapele procesului de mediere;
  • durata şi tehnicile procesului de mediere;
  • comunicare şi limbaje în activitatea mediatorului;
  • cadrul juridic general al procesului de mediere;
  • medierea în litigiile civile;
  • medierea în cauzele penale;
  • medierea în litigiile comerciale;
  • medierea în litigiile de familie;
  • medierea şcolară;
  • medierea cu implicarea minorilor delincvenţi;
  • acte perfectate în procesul de mediere;
  • gestionarea biroului de mediere;
  • personalitatea mediatorului;
  • etica şi deontologia profesională a mediatorului.

Oportunităţile pe care le oferă  Programul de formare profesională iniţială a mediatorilor sunt reflectate în art.3 al Legii cu privire la mediere (nr.137 din 03.07.2015), care stipulează că mediatorul desfăşoară o activitate de liber-profesionist,  care,  fiind compatibilă cu orice altă profesie,  poate fi desfăşurată  fie în cadrul unui birou de mediere (individual/asociat),  fie în cadrul unei organizaţii de mediere.

Semnarea Contractului individual de studii  va fi precedată  de prezentarea obligatorie a  următoarelor acte:

  1. Cerere de înscriere la Programul de formare profesională inițială a mediatorilor.
  2. Buletin de identitate ( copie).
  3. Diploma de studii superioare de licență, orice profil (copie).

Cursurile se vor desfășura pe parcursul a patru săptămâni,  în zilele de joi, vineri şi sâmbătă. În zilele de joi şi vineri  cursurile se vor ține începând cu ora 14.00, iar în zilele de sâmbătă  – începând cu ora 9.00.

Durata cursurilor – 11 zile.

La necesitate, vor exista posibilităţi de cazare.

Date de contact:




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo