Distribuie prietenilor:


Invităm locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru să identifice obiective din patrimoniul cultural, situate în localitățile lor de baștină, care necesită conservare/renovare, și să-și prezinte părerea despre necesitatea unei astfel de inițiative și despre impactul acesteia asupra patrimoniului cultural, completând un formular de participare simplificat.

Concursul de idei  este lansat în cadrul componentei pentru conservarea/restaurarea patrimoniului cultural a Programului UE ”Măsuri de consolidare a încrederii” (EU-CBM).

Unul din scopurile programului EU-CBM este finanțarea lucrărilor de conservare și restaurare a monumentelor istorice de importanță națională și a patrimoniului cultural de o scară mică, aflat în pericol, considerat de interes istoric național pentru ambele maluri ale Nistrului. Pe lângă Cetatea Bender și Circul din Chișinău, unde au fost deja lansate procesele de pregătire a lucrărilor de renovare, programul intenționează să finanțeze 10 obiective de scară mică din patrimoniul cultural istoric, alocând sume de până la 40 000 EUR per obiectiv.

Prezentul concurs este anunțat ca primă etapă de identificare a unui spectru larg de idei din sfera patrimoniului cultural. Programul EU-CBM va examina cererile conform criteriilor de mai jos, va organiza vizite la fața locului pentru a verifica informațiile prezentate în cerere și a clarifica potențialul de restaurare a acestora. În baza acestui proces va fi lansată cea de-a doua etapă, în cadrul căreia cele mai bune idei vor fi supuse unei proceduri de votare online (proces cu o pondere de 50% din scorul final), rezultatele votului fiind îmbinate cu opinia profesionistă a grupului de monitorizare a patrimoniului cultural EU-CBM (celelalte 50% din scorul final). După selectarea celor 10 obiective, programul EU-CBM va iniția procedurile de conservare/restaurare a acestora.

ELIGIBILITATEA

Concursul este deschis pentru persoane sau grupuri de persoane care vor să propună idei spre finanțare Programului EU-CBM.

Ideea propusă trebuie să respecte următoarele criterii:

  1. Obiectivul să fie amplasat pe fie pe malul drept, fie pe malul stâng al râului Nistru și să aibă potențial de sporire a încrederii între comunitățile de pe ambele maluri;
  2. Sunt acceptate spre finanțare atât obiectivele incluse în lista patrimoniului cultural național, cât și cele care nu figurează în această listă;
  3. Sunt obiective imobile (clădiri istorice, monumente, situri arheologice, obiective de mediu natural picturi etc.) sau mobile (filme artistice sau documentare, fotografii, cărți, colecții, etc.);
  4. Să corespundă criteriilor de bază ale măsurilor de consolidare a încrederii:
  • Respectarea principiului de a nediminuare a încrederii;
  • Valori comune pentru ambele maluri;
  • Non-politic;
  1. Realizarea proiectului în limitele bugetului disponibil (40 000 Euro)
  2. Asigurarea mentenanței obiectivului pentru perioada de după intervenția programului EU-CBM.

GRAFICUL ȘI TERMENII LIMITĂ

Termenul preliminar pentru prezentarea cererilor de finanțare: 31.01.2020

Realizarea listei scurte: 15.02.2020

Lansarea celei de-a doua etape: 20.02.2020

Atât indivizii, cât și grupurile de persoane pot prezenta mai multe cereri diferite.

Programul EU-CBM va face publice informațiile despre procesul de recepționare a ideilor și, în baza numărului de solicitări, ar putea decide prelungirea termenului limită de depunere a cererilor.

Informații de contact:

Andrei Vasilachi: +373 68980086

andrei.vasilache@undp.org

Andrei Agapie: + 373 69034079



logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet


Ajută-ne să distribuim acest articol: