Nu te poți separa de gunoiul tău! Studiază-l, sortează-l și ajută să fie reciclat!

Ajută-ne să distribuim acest articol:

 

Nu te poți separa de gunoiul tău! Studiază-l, sortează-l și ajută să fie reciclat!

Gunoiul pe care îl aruncăm la tomberon se întoarce la noi prin apa pe care o bem, solul de unde ne alimentăm, aerul pe care îl respirăm. Pentru a reduce cantitatea de deșeuri pe care o producem, echipa „Instigare la Reciclare” invită locuitorii Chișinăului să se înscrie în proiectul-cercetare în domeniul managementului deșeurilor din orașul Chișinău. Participanții vor colecta separat deșeurile reciclabile în scop științific.

Cei care își doresc să se implice în proiectul-cercetare „Instigare la reciclare”, trebuie să țină cont de următorii pași:
1. Să se înregistreze online până pe 31 martie, ora 23.59: https://goo.gl/forms/Po5pMdBU77VgerPW2 ;

2. Să participe la o instruire despre colectarea separată a deșeurilor printr-o vizită la stația de sortare ABS Recycling;

3. Să se implice timp de patru săptămâni în colectarea separată a hârtiei, plasticului, metalului și a sticlei, chiar la ei acasă;

4. Participanții vor anunța echipa „Instigare la participare” de câte ori au dus gunoiul menajer la tomberon.

Activitatea participanților va contribui la:
- Realizarea unui experiment de colectare separată, care ne va arăta cu cât putem diminua cantitatea deșeurilor care ajunge la gunoiștea din Țânțăreni, care va fi calculată printr-o formulă matematică, pentru a afla care este cantitatea de gunoi care poate fi redusă, dacă chișinăuienii vor colecta deșeurile separat;
- Informarea celorlalți locuitori ai Chișinăului, dar și a întregii Republici Moldova despre o metodă alternativă de gestionare a deșeurilor menajere.

Lansarea proiectului poate fi găsită pe pagina de Facebook a proiectului „Instigare la Reciclare”.

Pentru mai multe detalii, doritorii sunt îndemnați să contacteze echipa „Instigare la Reciclare”
pe adresa de e-mail: instigarelareciclare@gmail.com sau la numărul de telefon: 060296296, Cătălina Hasnaș.

Proiectul „Instigare la reciclare” a fost lansat miercuri, 20 martie 2019 și este realizat în cadrul programului „Instigare la Democrație”, organizat de către Centrul de Politici și Reforme și finanțat de către Ambasada Marii Britanii la Chișinău, în parteneriat cu „Hai, Moldova!” și EcoVisio.

 




Ajută-ne să distribuim acest articol: