Suntem ceea ce bem



Apa – cea mai importantă resursă naturală necesară pentru menținerea vieții pe Pământ. Dacă până nu demult exista ipoteza, că ea este o resursă autopurificatoare și inepuizabilă, astăzi descoperim că ea este la fel  de vulnerabilă ca și o ființă … Continue reading

Apa – cea mai importantă resursă naturală necesară pentru menținerea vieții pe Pământ. Dacă până nu demult exista ipoteza, că ea este o resursă autopurificatoare și inepuizabilă, astăzi descoperim că ea este la fel  de vulnerabilă ca și o ființă vie. Astăzi, omul reușește să o exploateze fără să își puie întrebararea dacă și apa are limitele sale.

Așa se întâmplă în multe țări. Așa se întâmplă și în țara noastră.

Aceasta a fost motivul, care ne-a îndemnat să organizăm audieri publice în satul Lipnic din raionul Ocnița, care au avut loc în data de 8 iunie 2011. Povestea poluării satului Lipnic cu ape uzate provenite de la Spitalul Raional Ocnița este una veche și foarte tristă, și pare a fi interminabilă. Primăria satului a făcut numeroase adresări în anii precedenți către organele competente, inclusiv către Ministerul Mediului, în vederea găsirii soluțiilor viabile pentru redresarea situației. În perioada anilor 2006-2008 au fost alocate Primăriei orașului Ocnița resurse financiare pentru reconstrucția stației de epurare, ceea ce presupunea soluționarea problemei poluării cu ape uzate a satului Lipnic, aflat în imediata apropiere a orașului Ocnița. Însă, utilizarea acestor resurse financiare nu s-au regăsit în soluționarea problemei date. Drept urmare, și astăzi prin satul Lipnic se varsă în fiecare zi cca 20t de ape uzate, formând un „râuleț” de ape uzate care traversează în mod deschis satul prin grădinile oamenilor, urmându-și calea direct spre izvorul râului Cubolta.

Prin urmare, cunoscând această problemă, Centrul Național de Mediu a venit cu inițiativa de a reuni organele competente de la nivelul central și local și populația satului Lipnic, pentru a discuta problema poluării apelor de suprafață din sat și găsirea unor soluții de remediere a situației cât mai urgent posibil. Evenimentul a întrunit cca 45 de locuitori ai satului Lipnic, doamna Valentina Lupulciuc, Primar al satului Lipnic, domnul Mihai Mustea, Șeful Secției Inspectare Resurse Acvatice și Aer Atmosferic al Inspectoratului Ecologic de Stat, doamna Maria Sandu, Vice-Director al Institutului de Ecologie și Geografie al Academiei de Științe a Republicii Moldova, domnul Pavel Gîscă, Medicul-Șef al Centrului de Sănătate Publică Ocnița, domnul Tudor Iurcu, Director al Spitalului Raional Ocnița, domnul Petru Goinic,  Inspectorul Principal al Inspecției Ecologice Ocnița, domnișoara Raisa Razmeriță, Vice-Președinte al Asociației „Hyde Park” și doamna Ina Coșeru, Președinte al Centrului Național de Mediu. Numărul sporit a persoanelor care au participat la ședința și tonalitatea discuțiilor care au avut loc, denota interesul persoanelor implicate în dorința de a soluționa problema poluării apelor de suprafață din localitate.

Directorul Spitalului Raional Ocnița, domnul Tudor Iurcu și-a exprimat dorința de a soluționa problema poluării satului provenit de la spital și a oferit aportul său de a contribui la căutarea resurselor necesare pentru, ca împreună cu Primăria satului Lipnic să soluționeze problema dată. Domnul Mihai Mustea a recomandat doamnei primar al satului Lipnic să preia proiectul stației de epurare elaborat anterior, de la Primăria orașului Ocnița și să întreprindă pașii necesari pentru construcția unei mini-stații de epurare a apelor uzate în satul Lipnic, care va colecta și epura apele uzate provenite de la spital, precum și ar oferi o perspectivă pentru construcția rețelei de canalizare în satul Lipnic. Din relatările Doamnei Primar s-a constatat, că satul ar avea un potențial pentru construcția unei rețele de aprovizionare cu apă provenite din fântânile arteziene, ceea ce ar oferi locuitorilor satului Lipnic acces la apă potabilă.

Un alt aspect important al ședinței a fost testarea apelor din fântânile din satul Lipnic, care la momentul actual contituie principala sursă de apă potabilă a locuitorilor satului. Participanții de la ședință au venit cu probe de apă prelevate din fântânile din care consumă apă în fiecare zi. Astfel, au fost efectuate de către doamna Maria Sandu, Vice-Directorul Institutului de Ecologie și Geografie, teste de teren la conținutul de nitrați în apele din fîntînile de mină situate in diverse locuri din localitate.  Din cele 61 de teste realizate, în 36 de cazuri, apa depășește norma concentrațiilor admisibile (50mlg/l), iar în 11 din ele depășirea este de la 2 la 6 ori. Domnul Pavel Gîscă, Medicul-Șef al Centrului de Sănătate Publică Ocnița, a oferit explicații participanților despe consecițele consumului îndelungat al apei cu un conținut ridicat de nitrați, care duce la micșorarea numărului de globule roșii în organism, ceea ce în timp poate provoca un șir de boli, inclusiv cancerul. Respectiv, a fost subliniat de nenumărate ori despre importanța protecției mediului, și implicit al resurselor de apă, care are un impact direct și imediat asupra sănătății omului și asupra nivelului de trai al populației. S-a comunicat la ședință despre necesitatea administrării corespunzătoare a deșeurilor organice, al amplasării WC-urilor, care sunt principalele surse de poluare cu nitrați, nitriți și amoniac al apelor din fântâni.

Spre finalul întrunirii, doamna Valentina Lupulciuc, Primar al satului Lipnic, a mulțumit inițiatorii evenimentului și participanții pentru interesul manifestat față de problema poluării apelor de suprafață din satul Lipnic și pentru dorința tuturor de a contribui la soluționarea problemei.

Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului “Promovarea dezvoltării durabile a Moldovei prin apărarea dreptului la un mediu sănătos”, implementat de Centrul Național de Mediu, grație susținerii generoase a poporului american prin prisma Programului de Granturi pentru Democrație al Ambasadei SUA din Republica Moldova.

 

 

Acest articol a fost finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.


Posted: 2011-06-10 20:45:07

Initiative Democratice