Femeile se implică in viaţa economică, socială şi politică



Joi, 9 iunie 2011 Asociaţia Femeilor de Afaceri din mun. Bălţi (AFA) a organizat o masă rotundă cu tema “Implicarea femeii in viaţa economică, socială şi politică”. La eveniment au participat beneficiarele proiectului “Participare, strategie – calea spre democraţie” finanţat de Fundaţia Soros Moldova din resursele financiare ale Agenţiei Suedeze de Cooperare şi Dezvoltare Internaţională. Invitatele  evenimentului au fost  femeile de succes din ţară în diferte domenii, cu o bogată experienţă de implicare în procesul de luare a deciziilor.

            Gazda activităţii, d-na Tatiana Puga, preşedintă AFA, a venit cu un mesaj de salut pentru participante, vorbind despre activităţile realizate în cadrul proiectului. D-ei a menţionat şi unele rezultate obţinute de pe urma implementării proiectului printre care: 55 de femei au beneficiat de programe de instruire în domeniul comunicării, dezvoltării personale şi mobilizării comunităţii precum şi metode şi instrumente de influenţare a procesului decizional. Au fost remarcate doamnele care şi-au depus candidatura la alegerile locale din acest an. Astfel, 3 doamne au candidat la funcţia de primar, iar 9 la funcţia de consilier. Rezultatele alegerilor au mandatat 11 doamne la postul de consilier.

D-ei a mulţumit femeilor pentru implicare, dorindu-le succes în activitatea pe care o vor desfăşura.

Subiectele principale asupra cărora s-au axat discuţiile evenimentului au fost:  

  • Reprezentarea  şi cultura participativă a femeilor în procesul  de luare a  deciziilor
  • Femeile în structurile locale, rolul  şi potenţialul de creştere a femeilor     
  • Antreprenoriat feminin - drumul de la idei către oportunităţi şi succes in afaceri

Despre participarea femeilor la functii de decizie au vorbit invitatele speciale d-nele Liudmila Zagrudnaia – Consilier municipal Bălţi şi Alexandra Can - Directoare,  SA "Artima” D-lor s-au referit la obstacolele pe care le întîmpină femeile în procesul de luare a deciziilor, cauzele ponderii  scăzute a femeilor în sectorul politic, printre care rutina şi lucrul în gospodărie care ocupă o bună parte din timpul femeilor. S-au accentuat modalităţile de depăşire a acestor obstacole ca soluţii fiind sugerate: implicarea volunatară în diferite acţiuni la nivel de comunitate, asocierea  femeilor în grupuri unde ar putea discuta şi veni cu propuneri către APL, etc.

Despre problemele femeilor în structurile locale, posibilităţile lor de afirmare au vorbit d-nele Galina  Zamurdac – Vice Preşedintă,  Consiliul Raional Rîşcani şi  Silvia Ţurcanu  – Primară,  satul Chişcăreni, r-l Sîngerei. Ele s-au referit în mod special la metodele de încurajare a femeilor printre care: pregătirea continuă a lor prin participarea la programe de instruire, practicarea voluntariatului, accesarea informaţiei, atragerea a cît mai multe fonduri pentru soluţionarea problemelor la nivel de comunitate.

În parea a doua a evenimentului d-na Sofia Şuleanschii, directoare Winrock Moldova,  a vorbit despre antreprenoriatul feminin - ca oportunitate de afirmare în sectorul  public al femeilor. D-ei a subliniat importanţa valorificării potenţialului femeilor, iar în acest sens iniţirea unei afaceri este o şansă de afirmare a lor. S-a vorbit despre independenţa economică a doamnelor – ca posibilitate de implicarea femeilor şi în alte sectoare decît cel casnic.

Evenimentul a luat sfîrşit cu urări de succese pentru doamnele care timp de 4 ani vor contribui la producerea schimbării în comunitatea lor şi cu   îndemnul  către femei de a se implica  cît mai activ în viaţa  publică şi de a  participa  în  programul de activităţi  care vor fi promovate  în continuare în cadrul Clubului pentru femei „Vocaţie”