Proiectul legii „Cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului”





La 8 februarie 2011, pe pagina web a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), la secţiunea „Transparenţă decizională” (http://www.mai.gov.md/anunturi_pub), a fost publicat proiectul legii „Cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului”, fiind solicitate propunerile, sugestiile şi opiniile subiecţilor interesaţi.

Printre elementele noi enunţate de autorii proiectului sînt:

-  delimitarea statutului de poliţist prin identificarea funcţiilor poliţieneşti de alte funcţii;

-  delimitarea poliţiei de stat şi poliţiei locale, evitîndu-se dublarea în funcţii şi atribuţii;

-  completare cu norme stabilite prin Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public: perioada de probă pentru funcţionarul de poliţie debuvant, evaluarea de serviciu a poliţistului;

-   protecţia de stat juridică şi socială a poliţistului etc.

Activitatea organelor de drept şi în special, a poliţiei, vizează, practic, orice persoană fizică şi juridică, ea se află în atenţia permanentă a autorităţilor statului şi a societăţii în ansamblu, adesea fiind aduse critici şi acuzaţii dure, care, în mare parte, se dovedesc a fi întemeiate. Reforme sistemice reale în cadrul poliţiei nu s-au realizat, iar Legea în vigoare ce reglementează activitatea poliţiei datează încă cu anul 1990.

În condiţiile enunţate, efortul actual al MAI merită apreciere şi susţinere, inclusiv prin implicarea calificată şi cît mai largă în procesul de perfecţionare a cadrului legislativ, motiv pentru care, facem apel către toţi subiecţii interesaţi, să se implice şi să expună viziunile în domeniu.

Propunerile, obiecţiile şi sugestiile asupra proiectului de document urmează a fi expediate pînă la 5 martie 2011 în adresa iniţiatorilor de la Ministerul Afacerilor Interne (dl Igor Trofimov, email: transparenta@mai.gov.md, tel:255570;) urmînd a fi examinate în procedura de consultare publică şi asigurare a transparenţei decizionale, dar pot fi expediate şi pe adresa ADEPT (adept@e-democracy.md), pentru sistematizare şi remitere a opiniilor consolidate.

 




After display content

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo

promo

Promo

Promo