Burse

Burse de Excelenţă pentru profesori în IT! Ediția a IV-a.

Ajută-ne să distribuim acest articol:

Burse de Excelenţă pentru profesori în IT!

Ediția a IV-a

Centrul de Informaţii Universitare anunţă lansarea proiectului „Burse de Excelenţă pentru profesori în IT”, ediţia 2018-2019, organizat în parteneriat şi cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova şi susţinut de Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al RM.       

Proiectul are drept scop susţinerea profesorilor de informatică, care activează în gimanziile și liceele din RM, prin oferirea, în bază de concurs, a 25 de granturi a câte 25000 lei, inclusiv a câte un laptop.

Fundaţia Orange Moldova în calitate de partener al proiectului îşi propune să promoveze angajarea și continuarea activității didactice a profesorilor de informatică în instituţii de învăţământ mediu din Moldova, unde se înregistrează o lipsă mai acută de cadre didactice, prin stimulare financiară, astfel încât  specialiştii să beneficieze de susţinere în activitatea lor pedagogică.  

Condiţii de participare la proiect:

La momentul aplicării la proiect, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

·         să fie cetăţeni şi rezidenţi ai RM;

·         să fie absolvenţi ai instituţiilor universitare din RM, ciclul Licenţă şi/sau ciclul Masterat, la specialităţile pedagogice în informatică şi/sau alte relevante domeniului IT;

·         să activeze în calitate de profesor de informatică, pe durată nedeterminată, în gimnaziile și liceele din RM (cu excepţia or. Chişinău);

  • vârsta limită a aplicanţilor să fie până la 40 ani inclusiv;

·         să demonstreze reuşită academică și profesională.

Proiectul în cauză nu face discriminări pe criterii religioase sau etnice.

Nu sunt eligibili profesorii care au beneficiat de burse în edițiile precedente ale proiectului.

 

Termen limită de aplicare – 15 februarie 2019!

Formularele de aplicare și Regulamentul proiectului pot fi solicitate la sediul Centrului de Informaţii Universitare din adresa de mai jos, sau pe http://www.eac.md/ro/.

Dosarele de aplicare pentru concurs se vor depune personal sau pot fi transmise prin poştă ordinară (prin scrisoare recomandată “Poșta Moldovei”) la adresa: Centrul de Informaţii Universitare, str. A. Puşkin 16, mun. Chişinău, MD 2012, cu mențiunea Concurs “Burse de Excelență pentru profesori în IT”.

 

Prealabil depunerii, vă rugăm să consultați Regulamentul de aplicare la proiect!

Contacte recepție: (022) 221167, (022) 221172, 068220072, email: eac@eac.md.

Coordonator de proiect – Olga Rusu, tel: 068220076, email: orusu@eac.md.

Dosarele incomplete sau prezentate după termenul limită nu vor fi examinate! Rezultatele concursului sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării!




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.