Ghidare în carieră și suport pentru inițierea unei afaceri – oportunități pentru femeile din Ungheni și Cahul



Femeile din 12 localități ale raioanelor Ungheni și Cahul se pot bucura de oportunități unice – de a fi ghidate în carieră, de a-și dobândi independență financiară și de a face parte dintr-o comunitate de femei care se sprijină reciproc și se dezvoltă împreună.

Proiectul „Abilitarea Femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă” oferă femeilor din aceste localități șansa să participe la cursuri și stagii profesionale, să se angajeze în câmpul muncii, să fie instruite referitor la inițierea unei afaceri noi, să efectueze activități generatoare de venituri și să se dezvolte din punct de vedere personal și profesional. De asemenea, proiectul include posibilitatea de a primi consiliere juridică și psihologică.

Angela Ciocîrlan, managera proiectului „Abilitarea Femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă”: „În cadrul proiectului „Abilitarea Femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă” invităm toate femeile din Ungheni și Cahul să acceseze servicii importante, utile, pentru a-și schimba viața atunci când este vorba de carieră. Suntem aici ca să le ajutăm să-și descopere vocația, talentul și să-și înceapă drumul spre autocunoaștere.” 

Și tu poți beneficia de oportunitățile oferite de proiect! Completează formularul de mai jos, rezervă-ți un loc de participare la acțiunile din cadrul proiectului, iar noi te vom contacta să îți oferim toate detaliile!! 

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSf2oGEGSnFQETW7XIljEnRZYH62HT9zRVdCiU7fYL2HIB2N8A/viewform 

Această inițiativă se desfășoară în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă”, implementat de Asociația Obștească „Făclia”, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women din cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova!