CIN invită avocații/avocatele stagiari/-are din Moldova să participe la 4 sesiuni de instruire dedicate gestionării cazurilor de discriminare și faptelor motivate de prejudecată

Coaliția pentru Incluziune și Nediscriminare (CIN) invită avocații stagiari și avocatele stagiare din Republica Moldova să participe la patru sesiuni de instruire dedicate gestionării cazurilor de discriminare și faptelor motivate de prejudecată.

Sesiunile de instruire sunt organizate în cadrul proiectului „Consolidarea sistemelor de sprijin pentru victimele infracțiunilor motivate de ură în Moldova,” implementat de CIN cu sprijinul Millennium Partners. Proiectul are ca scop creșterea capacității apărătorilor de a oferi suport eficient victimelor și de a contribui la combaterea discriminării și a infracțiunilor motivate de prejudecată.

AGENDA SESIUNILOR DE INSTRUIRE INCLUDE:

17 octombrie (online): Cadrul juridic național și european de prevenire a discriminării. Sesiunea va acoperi aspectele legislative la nivel național și european, având în vedere reglementările actuale pentru prevenirea discriminării.

19 octombrie (cu prezență fizică): Fenomenul discriminării, formele și mecanismele de protecție. Participanții/-tele vor explora diferitele forme ale discriminării și mecanismele de protecție disponibile, cu accent pe aplicarea lor în Moldova.

25 octombrie (online): Infracțiunile motivate de prejudecată. Sesiunea va acoperi aspectele teoretice de prevenire și combatere a infracțiunilor motivate de prejudecată și se vor prezenta studii de către ofițerii de urmărire penală care au gestionat cauze penale soldate cu condamnări pentru infracțiuni motivate de prejudecată.

28 octombrie (online): Apărarea victimelor pe cauze de discriminare. O sesiune practică, cu tehnici și strategii de apărare a victimelor, ghidată de un avocat cu experiență în domeniu.

UNDE ȘI CÂND VOR AVEA LOC SESIUNILE DE INSTRUIRE?

  • Sesiunile vor fi organizate în format online și fizic, locația exactă urmând a fi anunțată ulterior.
  • Fiecare sesiune va dura o zi, incluzând atât activități teoretice, cât și exerciții practice.
  • Instruirile vor fi realizate în limba română.

PROCEDURA DE APLICARE

Doritorii de a participa trebuie să completeze un formular de aplicare, disponibil online, care poate fi accesat la următorul link: https://forms.gle/r2NkxaMnGYtgsb9PA

Participanții selectați vor fi informați adițional în timp util despre ora și locul desfășurării sesiunilor de instruire.

Participanților la instruire li se va solicita să completeze un chestionar de evaluare a cunoștințelor.

PENTRU MAI MULTE INFORMAȚII, CONTACTAȚI: 

Vă invităm să participați la aceste sesiuni de instruire și să faceți parte din efortul de sprijinire a victimelor infracțiunilor motivate de ură și de promovare a unui mediu social inclusiv în Republica Moldova!

__________________________

Membri CIN: A.O. Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM), AO Centrul de Informaţii „GENDERDOC-M, AO Centrul de Resurse Juridice (CRJM), AO Centrul Parteneriat , pentru Dezvoltare (CPD), Asociația „Promo-LEX”, Ana Furtună,AO Uniunea Organizațiilor Invalizilor din RM,AO Asociația de Reabilitare a Invalizilor din RM,AO Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM),AO Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD), Asociația Națională a Mediatorilor Comunitari din R.M., Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități (AOPD), AO Keystone Moldova,AO Inițiativa Pozitivă,Centrul pentru Drepturile Romilor,Asociația Obștească ”Azi”, Cahul, AO ”Pas cu Pas”, regiunea Sud, AO ”Părinți solidari”, Alina Calugher, Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova, Clinica Juridică Universitară din Bălți, Centrul de Asistență Socială ”Casa Speranțelor”, Elena Rățoi.