Aventurile unei antreprenoare din Moldova în 3 acceleratoare de startup-uri

Distribuie prietenilor:


Ana Niculaeș a participat în trei acceleratoare de afaceri tehnologice, inclusiv unul la Amsterdam. Va participa și la acceleratorul online Upcelerator

Am întrebat-o pe Ana care a fost motivația ei de a participa în mai multe programe de accelerare, cum a evoluat ideea ei de afacere și ce lecții a luat din acceleratoare. De asemenea, care sunt așteptările ei de la acceleratorul Upcelerator.

Ana este fondatoarea Cabinetului de Psihologie “Consuela”. A absolvit în 2010 master în psihologie cu diplomă dublă la Paris și Barcelona. În cadrul studiilor de doctorat în psihologie a obținut bursa Carnegie. A predat la Universitatea din Buffalo, New York, SUA și în 2014 a revenit în țară pentru a promova cultura de a merge la psiholog în Moldova. În 2015 a obținut diploma de excelență academică pentru Moldova în cadrul rubricii „Reveniri care Inspiră”.

Fiind din domeniul de psihologie, atunci când a deschis un cabinet de psihologie la Chișinău, idee nu avea cum să își asigure un venit suficient ca să acopere cheltuielile cabinetului și cum să se promoveze. Totuși motivația de a munci pe cont propriu și la îndemnul unor prieteni a decis că vrea să lucreze asupra unui model de afacere sustenabil și scalabil.

Ana știa și de la Robert Kiyosaki, autorul cărții ”Tată Bogat, Tată Sărac”, că e foarte important să ai venituri pasive. „Când călătorești peste hotare, ești pe cont propriu, iar dacă m-aș îmbolnăvi nu aș reuși să mai câștig suficienți bani ca să-mi acopăr cheltuielile”, zice Ana.

Primul accelerator în care a participat, a fost Space Program organizat de Dreamups, care a fost o adevărată provocare. Așteptarea Anei era că va trece prin niște cursuri intensive care o vor ajuta să dezvolte o afacere. Iar faptul că ea trebuia să facă totul singură și că doar o dată în lună trebuia să facă un pitch a demotivat-o și chiar a speriat-o. 

„Atunci încă nu știam ce înseamnă un ”pitch”, am aflat că este o formă de prezentare a ideii de afacere într-un mod foarte structurat, astfel încât să explici care este problema, care este soluția cu care vrei să rezolvi problema, prin ce te diferențiezi de alți concurenți, care e grupul țintă, mărimea pieței de desfacere și în ce mod o să faci bani”, menționează Ana.

Ana avea un disconfort psihologic, fiind pe cont propriu, având ca și idee să dezvolte o aplicație tehnologică, neavând cunoștințe tehnice, înțelegea că avea nevoie de un developer în echipă și în același timp nu știa de unde să ia bani pentru a-l plăti. „Îmi amintesc că avem un nivel înalt de de anxietate, atunci mi-am promis că voi face tot ce depinde de mine, voi face ședințe cu mentorii, voi executa toate exercițiile și chiar dacă voi eșua, voi eșua frumos și o să învăț foarte multe lucruri din asta”, povestește Ana. Ea a fost ambițioasă, pentru ea conta să ia unul din primele trei locuri în accelerator, și a lucrat la un chatbot care ajuta să treci peste despărțire, chatbot-ul e încă funcțional, ea a reușit să construiască un produs minim viabil, iar prin aceasta aplicație oferă 21 de zile de suport pentru persoanele care trec prin despărțire - Exchat.

Apoi împreună cu co-fondatorul Exchat au participat la un concurs de idei de startup-uri unde a mers ca să lucreze la validarea modelului de business. Acolo a apărut ideea de Anabot, care trebuia să fie un chatbot care să ajute să creeze conexiunea între persoanele care trec printr-o suferință emoțională și profesioniștii. Ea zice că problema de promovare ca și psihologi o au mai mulți specialiști, iar acest bot ar fi unit clienții cu profesioniștii.

În acel concurs a luat locul 2 și a câștigat o participare într-un alt pre-accelerator organizat de Rockstart în Chișinău, la Tekwill. Au urmat trei luni de lucru intensiv, unde a trecut prin ideea de problem-solution fit. 

”Deseori noi ne îndrăgostim de ideea noastră, credem că e cea mai bună, iar sarcina ta e să verifici dacă asta e cu adevărat o problemă și dacă asta într-adevăr e cea mai bună soluție”, zice Ana. 

O altă etapă este market fit, unde verifici dacă este suficient potențial de cumpărare pentru o anumită piață. Ana zice că ea nu a reușit să găsească un model de business potrivit în acest accelerator. Dar totuși în acel program a câștigat o participare într-un pre-accelerator în Amsterdam, care este în top 10 acceleratoare din lume și era nișat pe inteligența artificială. 

„Anabot urma să fie un coach virtual care măsura starea emoțională zilnică. Măsura nivelul de calitate a somnului, nivelul perceput de energie și nivelul de încredere în sine”, menționează Ana. Dificultatea cu care s-a confruntat era că achiziționarea unui client era mult mai costisitoare decât potențialul venit pe care l-ar fi avut de la psihologi. „Aici a fost blocajul, mentorii au spus că se pare că acest produs nu e potrivit ca și timing, dar că tot ce ține de sănătatea mintală va deveni tot mai cerut în viitorul apropiat”, zice Ana.

Au primit ca și sfat să meargă pe elementul de recepționist digital, ceea ce nu li se potrivea.  

În Upcelerator își planifică să dezvolte modelul de business. Aici aplică cu ideea Respiro, care este un site, o bază de date a psihologilor, astfel încât beneficiarii să-și găsească psihologul potrivit în dependență de limba vorbită, tipul de serviciu și locație. 

Ana menționează că a învățat foarte multe lecții în acceleratoarele de afaceri în care a participat. „E o experiență cu foarte multe emoții, un adevărat ”emotional rollercoaster”, sunt foarte multe momente în care vrei pur și simplu să renunți, pentru că sunt foarte multe blocaje. Și atunci când tu știi de ce faci asta, mereu va fi obiectivul în față și chiar dacă apar niște blocaje, vei trece mai ușor peste ele. Foarte mult contează echipa cu care pornești la drum, pentru că un startup presupune foarte mult voluntariat ”.

Pentru Ana, obiectivul fiind promovarea culturii de a merge la psiholog, mereu a ajutat-o să meargă înainte. Și asta a ajutat-o să treacă prin cele trei acceleratoare. Și chiar dacă nu și-a atins scopul propus, acesta fiind obiectivul vieții ei, ea mereu găsește resurse să continue. 

„Mereu e nevoie să testezi ipotezele” zice Ana, aceasta e o altă lecție învățată în acceleratorul din Amsterdam și cu acest plan vine la Upcelerator.

Mai multe detalii despre programul Upcelerator găsiți aici https://upcelerator.md/

Aplică până pe 20 mai.


Distribuie prietenilor:


helpVă place portalul CIVIC.MD? Vă invităm să contribuiți lunar cu suma de 1 Euro pentru menținerea portalului.

Click AICI pentru a contribui lunar  (Card Bancar sau PayPal)

Toate serviciile comerciale oferite de portal până recent au fost suspendate. Dacă reușim să acoperim minimul necesar din aceste contribuții - toate spațiile pentru bannere vor fi oferite gratuit organizațiilor necomerciale sau agenților economici cu puternice elemente de responsabilitate socială. Absolut toate serviciile vor fi gratuite! 

Sperăm că vă veți alătura! 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet