Înscrie-te în Clubul Ideilor Anticorupție – echipa tinerilor care promovează integritatea

Distribuie prietenilor:


Ești tânăr/ă și cauți oportunități prin care să-ți dezvolți abilitățile? Ești supărat/ă pe corupție și ai idei despre cum poate fi redus acest fenomen? Acum ai șansa să îți faci vocea auzită!

Te invităm să te înscrii în Clubul Ideilor Anticorupție. Aici vei afla mai multe despre corupție și consecințele acesteia, vei învăța să te implici în prevenirea corupției, vei reuși să scrii și să faci discursuri prin care să motivezi oamenii să nu mai tolereze darea și luarea de mită ori alte ilegalități.

Tot la Clubul Ideilor Anticorupție, care se va desfășura online, vei învăța trucuri de filmare cu telefonul, dar și cum să-ți promovezi produsele video sau cele scrise pe rețelele sociale.

Din club vor face parte 50 de tineri și tinere de 15-20 de ani, din diferite regiuni ale Republicii Moldova. Participanții vor fi selectați de un juriu, în baza argumentării răspunsurilor din formular. Înscrierile încep la 10 aprilie și se încheie la 30 aprilie, 2020.

Trainerii, ofițeri anticorupție din cadrul CNA și formatori de la Centrul Media pentru Tineri, vor organiza mai multe sesiuni de instruire. Astfel, participanții vor înțelege mai bine ce este corupția - care sunt riscurile și consecințele ei, vor învăța cum pot să se implice în prevenirea corupției, vor reuși să formuleze discursuri cu mesaje țintite, vor învăța să filmeze și să distribuie materiale care promovează integritatea.

Surpriza cea mare îi așteaptă la final - când au șansa să câștige unul dintre cele cinci premii – un ceas inteligent, două boxe, două baterii externe. Câștigătorii vor fi desemnați în baza voturilor acumulate din partea publicului.

Completează formularul de participare.

Data-limită: 30 aprilie, ora 23:59.

Clubul ideilor anticorupție se încadrează în proiectul „Lupta împotriva corupției prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet