Concurs de selecție pentru mentorat destinat întreprinderilor sociale, ONG cu activitate de antreprenoriat social și ÎMM cu impact social și de mediu
1. Introducere
Începând cu 1 ianuarie 2025, cu susținerea financiară a Suediei, Fundația Est-Europeană (FEE) în parteneriat cu AO Ecovisio, Asociația Businessului European și AOPD implementează proiectul „Impact Space”. Proiectul, cu durata de 48 de luni, va contribui la crearea unui ecosistem favorabil pentru dezvoltarea economiei sociale în Republica Moldova.
Proiectul „Impact Space” are ca scop susținerea întreprinderilor sociale prin oferirea instrumentelor și resurselor necesare pentru a se dezvolta și a atinge impactul social preconizat. Proiectul este unul incluziv, acoperind toate regiunile țării, inclusiv unitatea autonomă Găgăuzia și regiunea transnistreană. Proiectul va îmbunătăți cadrul legal prin intermediul susținerii Platformei Naționale pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Social, inclusiv în regiunea transnistreană.
Proiectul ”Impact Space” își propune capacitarea antreprenorilor prin intermediul unor activități specifice, cum ar fi traininguri, mentorat, burse, stagii de practică, granturi și evenimente de networking.
Activitatea de mentorat este concepută pentru a sprijini antreprenorii sociali în abordarea problemelor și provocărilor emergente în implementarea inițiativelor antreprenoriale. În acest sens, proiectul va implementa un program de mentorat, facilitat de Asociația Europeană de Afaceri (EBA), EcoVisio și AOPD.
Programul de mentorat va fi desfășurat în regim continuu. Acesta va oferi mentorat pentru aproximativ 10 beneficiari pe an. Participanții la programul de mentorat vor fi selectați printr-un proces competitiv. Un consiliu format din experți independenți va selecta beneficiarii în baza mai multor criterii, inclusiv: motivația solicitantului, existența întreprinderii sociale, eforturile depuse de solicitant pentru dezvoltare, disponibilitatea de a participa la toate etapele programului de mentorat și claritatea problemei pe care solicitantului dorește să o abordeze în cadrul programului.
Solicitanții selectați vor fi asociați cu un mentor care îi va ghida în procesul de soluționare a problemelor cu care se confruntă întreprinderea socială. EBA va juca un rol esențial în sprijinirea creșterii și durabilității întreprinderilor sociale mici și a afacerilor cu impact. Echipa EBA va elabora structura programului de mentorat și va selecta experți relevanți dintre membrii săi. Mentorii vor analiza procesele operaționale ale întreprinderilor sociale, vor propune soluții concrete la problemele identificate și vor oferi recomandări corespunzătoare.
2. Scopul concursului de selectare a expertului / companiei
Programul de mentorat constă in:
- dezvoltarea aptitudinilor practice în 1-2 domenii identificate de către antreprenorul social/antreprenorul afacerii cu impact;
- accesarea bunelor practici în rândul unor companii mai mari din domenii similare sau diferite de activitate și preluarea acestora de către antreprenorii sociali;
- împărtășirea bunelor practici în anumite domenii de importanță pentru antreprenorul social;
- ghidare în punerea în practică a experiențelor noi;
Serviciile de mentorat vor fi oferite în baza unui exercițiu de evaluare a necesitaților în rândul companiilor selectate. Serviciile de mentorat vor fi desfășurate în forma unor sesiuni practice, desfășurate de practicieni cu o expertiză vastă în sectorul privat. Sesiunile practice vor fi desfășurate în scopul de a răspunde la necesitățile beneficiarilor și pentru a dezvolta competențe practice împărtășind bunele practici si oferind suportul informativ necesar in acest scop.
Unele din domenii în care vor fi pregătite și desfășurate aceste sesiuni vor fi: (dar fără a ne limita la domeniile listate mai jos)
- Vânzări
- Promovare/marketing/digital marketing/vizibilitate
- Aspecte juridice/relația cu autoritățile
- Managementul resurselor umane
- Certificarea produsului
- Aspecte financiare si de contabilitate
- Aplicare la proiecte
3. Solicitanți eligibili
Pentru a fi participanți eligibili, solicitanții trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:
a) să fie persoane juridice înregistrate în Republica Moldova;
b) să fie organizații necomerciale, întreprinderi sociale* sau întreprinderi cu impact** care își aliniază activitatea și rezultatele la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă;
c) să fie direct responsabili de pregătirea și gestionarea proiectului, fără a acționa ca intermediar.
d) în statutul entității trebuie să se regăsească principiile antreprenoriatului social.
*întreprindere socială este o afacere viabilă din punct de vedere economic, cu un model de afaceri testat, care generează venituri de cel puțin 6 luni (ex. SRL ) și care integrează principiile antreprenoriatului social în statutul său. La programul de mentorat sunt eligibile întreprinderile sociale cu și fără statut (certificat) de întreprindere socială, dar este imperativ ca principiile de antreprenoriat social sunt incluse în statutul întreprinderii.
** întreprindere cu impact este o afacere viabilă din punct de vedere economic, cu un model de afaceri testat, care generează venituri de cel puțin 6 luni (ex. SRL ) și care integrează un impact pozitiv clar asupra comunității și/sau mediului, prin următoarele caracteristici:
- Abordează o problemă socială sau de mediu relevantă țării (ex. incluziune socială, schimbări climatice, poluare, risipă alimentară etc.);
- Activitatea se aliniază cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) și contribuie la atingerea unor indicatori specifici;
- Integrează principii de ESG (mediu, social, guvernanță) sau o strategie de CSR (responsabilitate socială corporativă);
- Produsele, serviciile sau procesele de producție nu afectează negativ sănătatea, mediul sau drepturile omului și contribuie la soluționarea provocărilor din aceste domenii;
- Oferă locuri de muncă sau oportunități economice pentru persoane din grupuri vulnerabile (ex. persoane cu dizabilități, tineri NEET, refugiați etc.).
4. Evaluarea și decizia de selectare
Solicitanții vor fi evaluați în mod egal și echitabil, fiind apreciați în mod obiectiv și independent.
5. Criterii de selecție
Pentru toți solicitanții de grant vor fi aplicate următoarele criterii:
- Misiunea socială clară (statutul entității care depune dosarul)
- Existența statutului de întreprindere socială/de inserție/ de ONG cu principii de antreprenoriat social
- Impactul social demonstrabil (în date) sau raport de activitate în care este reflectat impactul social, de mediu, etc.
- Claritatea obiectivelor de mentorat
- Sustenabilitatea financiară
- Capacitatea de scalare și replicare
- Angajament și dedicare față de program
- Capacitatea de a atrage resurse externe
- Condiții de depunere a ofertelor
Solicitanții sunt rugați să depună următoarele documente:
- Formularul de aplicare la Programul de mentorat, exemplul atașat (vezi Anexa1)
- Extras din Registrul de Stat al SRL-ului
- Statutul companiei unde sunt descrise misiunea și principiile de antreprenoriat social
- Formularul de angajament și dedicare față de program în format liber
7. Dosarul complet trebuie trimis la adresa ion.cebanu@eba.md și info@eba.md până pe data de 6 iunie 2025, inclusiv cu textul: ”Program de mentorat” în linia de subiect.
Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.
Anexa 1
Nr |
Solicitare de informație |
Răspunsul Dvs |
1 |
Denumirea Entității; forma organizatorico - juridica |
|
2 |
Ce problemă rezolvă entitatea pe care o reprezentați prin activitatea economică? |
|
3 |
Măsurați schimbările și impactul pe care le aduceți? Dacă da, indicați câțiva indicatori |
|
4 |
|
|
5 |
|
|
6 |
|
|
7 |
Anul fondării entității ? Cine sunt fondatorii? |
|
8 |
Cine face parte din Managementul Entității ? Dispune Entitatea de:
|
|
9 |
Indicați nr de angajați permanenți - din categorii defavorizate Nr de angajați sezonier/la necesitate - din categorii defavorizate |
|
10 |
Cifra de afaceri anuală (aproximativ) |
|
11 |
Care sunt realizările/reușitele entității în ultimii 2 ani? Vă rugăm să descrieți succint 2-3 rezultate palpabile în opinia Dvs. |
|
12 |
Ce exact doriți să dezvoltați în entitate prin sesiunile de mentorat? Vă rugăm să descrieți 2 scopuri prioritare. |
|
13 |
Care ar fi acele 2 domenii în care doriți să beneficiați de mentorat? – vă rugăm să descrieți pe scurt. |
|
14 |
Plănuiți să vă extindeți afacerea? |
|
15 |
Ați beneficiat vreodată de anumite proiecte/suport financiar din partea donatorilor externi/interni? |