Concurs pentru recepționarea cererilor de grant pentru finanțarea proiectelor de infrastructură (investițiile în îmbunătățirea drumurilor rurale)
Proiectul Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP) finanțat de Fondul fiduciar al Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă și Adaptarea Micilor Producători (Fondul ASAP) are ca obiectiv reducerea sărăciei și a emigrației din mediul rural prin sporirea rezilienței micilor fermieri la schimbările climatice, inclusiv finanțarea investițiilor în îmbunătățirea drumurilor rurale care vor fi direcționate către drumurile rurale de conexiune și structurile auxiliare care completează și consolidează investițiile în proiect prin asigurarea unui acces adecvat la zonele de producție și facilitarea comercializării produselor micilor fermieri.
Zona de implementare: – zonele rurale ale Republicii Moldova, aflate sub controlul Guvernului Republicii Moldova, inclusiv al Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, cu excepția entităților care sunt înregistrate și desfășoară activitatea în mediul urban.
Grup țintă - APL (Primaria) în asociere cu grupurile interesate de mici fermieri, Asociațiile Utilizatorilor de Apă (WUA), întreprinderile agricole formale la nivel de localitate.
Notă: Examinarea și evaluarea cererilor se vor face trimestrial
Valoarea grantului alocat este de 149 000 EUR pentru 3 km de drum și 50 de mici fermieri (prevăzuți pentru lungimea drumului de 3 km)
Lungimea drumului ar putea fi împărțită în mici subproiecte, în consecință valoarea grantului pentru fiecare propunere de proiect și numărul de beneficiari/mici fermieri vor fi calculate proporțional cu lungimea drumului.
1. Criterii de eligibilitate pentru aplicanți:
(i) Numărul minim de beneficiari per propunere de proiect se calculează conform următoarei formule
(ii) Toți micii fermieri membri ai grupului client, trebuie sa fie înregistrați și să desfășoare activitate agricolă de producție și/sau prelucrare, desfășurată în apropierea proiectului de infrastructura, timp de cel puțin 1 an;
(iii) Fiecare membru al grupului client trebuie să prelucreze în total până la 10 ha (în proprietate și închiriat);
(iv) Activitatea trebuie confirmată de cel puțin 4 membri ai grupului client prin prezentarea raportului financiar pentru ultimul an fiscal, conform legislației. Restul membrilor grupului client trebuie să prezinte o confirmare din partea Autorității Publice Locale cu privire la activitatea acestora.
(v) Toți membrii grupului client sunt de acord să participe cu cofinanțare, din surse proprii, în numerar, în valoarea stabilită de Proiect;
(vi) Terenul pe care va fi construit proiectul de infrastructură trebuie să fie la balanța Autorității Publice Locale;
(vii) Fondatorii entităților Grupului client trebuie să fie diferiți (nu aceeași persoană). În cazurile în care fondatorul unei entități a grupului client este și administrator în oricare dintre alte entități a grupului client, acest lucru va fi considerat ca 1 membru al grupului client.
(viii) Autoritatea Publica Locala trebuie să fie pregătită să mențină în funcțiune și să întrețină proiectul de infrastructură după construcția acestuia și să fie înregistrate la balanța acesteia
2. Beneficiari neeligibili:
(i) Numărul membrilor din grupul client este mai mic decât conform formulei indicate la punctul 1 litera (i);
(ii) În cazul în care cererea de finanțare la momentul depunerii acesteia la UCIP IFAD a fost depusă și la alte organizații finanțatoare/donatoare;
(iii) Cereri pentru proiecte care au un impact negativ asupra mediului;
(iv) Minim 4 membri din Grupul client nu pot dovedi activitatea agricolă;
(v) Informațiile prezentate în cerere sunt incorecte, iar documentele nu sunt valabile;
(vi) Proiectul de infrastructură propus are caracter preponderent social;
(vii) Contribuția minima din partea Grupului Client nu este asigurata prin procesul-verbal de la adunarea comună a grupului client si a Autorității Publice Locale;
3. Mărimea, sursele de finanțare:
Grantul acordat de Program pentru infrastructura de drumuri rurale este limitat la 149.000 de euro, plus contribuția Guvernului (Hotărârea Guvernului nr. 246).
In cazul în care solicitanții intenționează sa implementeze proiecte mai mari de infrastructura, suma care va depăși fondurile disponibile va fi acoperită de beneficiari (grup client cu Autoritatea Publica Locala).
4. Contribuția beneficiarilor:
Contribuția este stabilită de minim 25 % din costul total al lucrărilor, fără TVA, contribuția trebuie să fie doar în numerar.
Din contribuția minimă a beneficiarilor stabilită de Proiect, cel puțin 25% ar trebui să fie obligatorie din surse micilor fermieri, iar diferența poate fi asigurată din bugetul Autorității Publice Locale.
De menționat: Beneficiarii vor fi responsabili de achiziționarea serviciilor de proiectare și a autorului de supraveghere de la companiile de proiectare licențiate, care ulterior vor fi verificate de către ÎS Serviciul de Stat pentru Verificarea și Expertizarea Proiectelor și Construcțiilor. Aceasta este o contribuție suplimentară din partea beneficiarilor estimată la aproximativ 6 % din costul total al investiției, adițional față de contribuția menționată mai sus.
5. Documentele solicitate, toate documentele enumerate mai jos trebuie să fie prezentate în original
7. Etapa de depunere a cererii de evaluare
Punctajul pentru propunerile de investiții în drumurile alimentatoare
Lista proiectelor selectate va fi recomandată Comitetului de selecție a SC pentru aprobare și finanțare suplimentară.
Solicitanții aprobați vor fi invitați să semneze un contract de grant care elaborează rolurile și responsabilitățile părților. Achiziția lucrărilor de drum se va face de către UCIP IFAD, iar beneficiarul va fi obligat sa depună contribuția in numerar in contul bancar UCIP IFAD la etapele prestabilite si înainte de semnarea contractului de construcție a drumurilor.
Pachetele de documente vor fi prezentate într-un plic sigilat cu indicarea obligatorie a numelui concursului, a numelui beneficiarului și a datelor de contact la: mun. Chișinău bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 162, bir.1303.
Pentru întrebări sau clarificării ne puteți contacta la adresa: office@ucipifad.md sau la tel: 022 22 30 75, 068199924 (Victor Cervatiuc, Specialist în Dezvoltarea Proiectelor de Infrastructura.
Rezultatele examinării și evaluării vor fi notificate fiecărui solicitant, inclusiv, dacă este cazul, motivele eșecului. Premiile finale de grant vor fi, de asemenea, publicate online.