Termen extins: Concurs de granturi în domeniul mobilizării comunitare și asigurării incluziunii sociale în raioanele Cimișlia, Florești și Ștefan Vodă



Termen extins: Concurs de granturi în domeniul mobilizării comunitare și asigurării incluziunii sociale în raioanele Cimișlia, Florești și Ștefan Vodă

Acest program de granturi are drept scop susținerea  organizațiilor societății civile din localitățile aflate în raioanele Cimișlia, Florești și Ștefan Vodă în eforturile de mobilizare comunitară, de pledoarii pentru politici mai incluzive şi de monitorizare a implementării deciziilor adoptate de autoritățile publice locale cu atenție sporită asupra incluziunii celor mai vulnerabile segmente sociale. 

  1. Context

În perioada ianuarie 2022 – mai 2025 Fundația Est-Europeană (FEE), în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), Asociația Presei Independente (API) și Centrul de Jurnalism Independent (CJI) implementează proiectul “Cetățeni Activi, Comunități Prospere-Faza II”. Acest proiect este realizat din resursele financiare oferite de Suedia și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). 

Proiectul are scopul de a îmbunătăți viața celor mai marginalizate grupuri de persoane prin politici publice mai incluzive. Proiectul include activități de mobilizare și abilitare a comunităților, promovare a mecanismelor de asigurare a transparenței decizionale, responsabilizare socială. La nivel național, proiectul abilitează platforme de organizații care reprezintă grupuri vulnerabile (persoane cu dizabilități, persoane în etate, persoane de etnie romă, tineri) pentru a elabora şi implementa agende comune axate pe domeniile cheie pentru coeziunea socială. La nivel local, proiectul se realizează în raioanele Cimișlia, Florești și Ștefan Vodă, în care persoanele din grupuri marginalizate sunt abilitate să-și cunoască drepturile, să participe în procesul de luare a deciziilor, să se mobilizeze pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă, să monitorizeze implementarea politicilor publice naționale şi locale. Proiectul deja susține activitatea a trei Consilii Raionale de Participare în Cahul Căușeni și Soroca, iar practicile pozitive vor fi extinse în raioanele menționate mai sus.  Consilii Raionale de Participare reprezintă organe consultative create pe lângă autoritățile raionale ca expresie a voinței de recunoaștere a valorii competențelor şi de asigurare a participării societății civile şi sectorului privat în procesul de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare şi revizuire a politicilor publice. 

Una din prioritățile proiectului este susținerea organizațiilor la nivel local care vor mobiliza comunitățile și vor asigura incluziunea necesităților persoanelor marginalizate în prioritățile administrației locale și raionale. Astfel, organizațiile vor identifica printr-un proces participativ nevoile la nivel local, vor facilita dialogul dintre cetățeni și autoritățile locale, creând mecanisme de influențare a politicilor publice locale, astfel încât să asigure reprezentativitatea celor mai vulnerabile și marginalizate grupuri ale societății. 

  1. Scopul și obiectivele programului 

Acest program de granturi are drept scop susținerea  organizațiilor societății civile din localitățile aflate în raioanele Cimișlia, Florești și Ștefan Vodă în eforturile de mobilizare comunitară, de pledoarii pentru politici mai incluzive şi de monitorizare a implementării deciziilor adoptate de autoritățile publice locale cu atenție sporită asupra incluziunii celor mai vulnerabile segmente sociale. 

Programul se va axa pe atingerea următoarelor obiective:

  • Promovarea egalității de șanse și a participării incluzive a persoanelor cu dizabilități, femeilor, persoanelor de etnie romă, tinerilor dar și altor grupuri sub-reprezentate în procesul de dezvoltare a comunității;
  • Facilitarea dialogului dintre factorii de decizie locali și a alți actori relevanți pentru o participare mai incluzivă în procesul decizional pentru soluționarea problemelor din comunitate;
  • Fortificarea mecanismelor locale de interacțiune dintre autoritățile locale și societate civilă în vederea îmbunătățirii accesului și calității la servicii comunitare; 
  1. Bugetul

Suma totală disponibilă pentru acest concurs de granturi este de 120,000 EUR pentru 3 raioane: Cimișlia, Florești și Ștefan Vodă. Valoarea maximă oferită per proiect nu va depăși 12.000 EUR

  1. Condiții de eligibilitate

Pentru a fi participanți eligibili, solicitanții trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții: 

a) să fie persoane juridice înregistrate conform legislației în vigoare, care activează în raioanele Cimișlia, Florești și Ștefan Vodă;

b) să fie organizații nonprofit (necomerciale);

c) să fie organizații ale societății civile de nivel local, de ex.: asociații obștești, fundații, organizații comunitare, instituții necomerciale, care operează în raioanele Cimișlia, Florești și Ștefan Vodă;

d) să fie direct responsabile de pregătirea și gestionarea proiectului, fără a acționa ca intermediar. 

  1. Evaluarea proiectului și decizia de selectare 

5.1. Procesul de luare a deciziei

Proiectele recepționate vor fi evaluate de către un grup independent de experți.  Solicitanții și propunerile de proiect sunt evaluate în mod egal și echitabil, fiind apreciate în mod obiectiv și independent. 

5.2 Criteriile de selecție a propunerilor

În cadrul procesului de evaluare se va ține cont de următoarele criterii cantitative și calitative:

1) Originalitatea și inovația propunerii;

2) Capacitatea de a ajunge la cei care nu sunt de obicei informați sau implicați prin intermediul altor proiecte;

3) Sustenabilitatea acțiunii;

4) Relevanța activității pentru comunitatea locală;

5) Capacitatea de a spori gradul de conștientizare a cetățenilor cu privire la problemele abordate;

6) Capacitatea de a dezvolta relații multilaterale durabile și dialogului implicând cetățeni, ONG-uri, actorii publici locali. 

  1. Durata proiectelor și utilizarea fondurilor
  • Durata de implementare a proiectelor nu va depăși 15
  • Suma maximă acordată pentru un proiect nu va depăși 12,000 EUR.
  • Solicitanții de grant sunt încurajați să furnizeze contribuții monetare sau nemonetare din surse proprii sau oferite de parteneri și finanțatori.

Resursele financiare primite în rezultatul semnării Contractului de grant trebuie să fie utilizate conform activităților și bugetelor proiectelor aprobate. Granturile nu trebuie să fie folosite ca ajutor financiar pentru organizația beneficiară și personalul acesteia și/sau plata datoriilor.

Bugetul va fi elaborat  și prezentat în EUR, respectând modelul anexat la prezentul Anunț și Termenii de referință ai Concursului.

  1. Cheltuieli neeligibile

Următoarele categorii de cheltuieli nu sunt eligibile:

  • Datoriile, penalitățile și alte costuri legate de aceste datorii;
  • Amenzi și cheltuieli privind dispute legale și litigii;
  • Pierderile financiare sau potențialele datorii care pot apărea în viitor;
  • Achiziționarea de terenuri sau clădiri;
  • Credite oferite părților terțe;
  • Salarii pentru demnitari sau funcționari publici. 
  1. Activități eligibile

Următoarele activități sunt eligibile pentru finanțare în cadrul acestui concurs de granturi

  • Participarea activă a comunităților, inclusiv a grupurilor vulnerabile, în analiza și monitorizarea cheltuielilor bugetului local;
  • Monitorizarea prestării serviciilor oferite de autoritățile administrației publice;
  • Mobilizarea grupurilor comunitare în identificarea și soluționarea necesităților/problemelor locale;
  • Analiza deciziilor locale din perspectiva incluziunii și formularea recomandărilor pentru autorități;
  • Monitorizarea implementării deciziilor administrației publice locale;
  • Monitorizarea implementării documentelor naționale de politici ce țin de piața forței de muncă, asistență medicală, angajamentele autorităților privind domeniile de alimentare cu apă și sanitație;
  • Activități de advocacy la nivel local;
  • Alte activități ce se încadrează în scopul și obiectivele acestui program de granturi. 
  1. Acțiuni neeligibile

Următoarele tipuri de acțiuni nu sunt eligibile:

  1. acțiuni care se referă numai sau în principal la sponsorizări individuale pentru participarea la ateliere, seminare, conferințe, congrese;
  2. acțiuni care se referă numai sau în principal la acordarea de burse individuale pentru studii sau cursuri de formare;
  3. acțiuni destinate atragerii de fonduri sau promovării vizibilității solicitantului sau a partenerului (partenerilor) acestuia;
  4. acțiuni care constau în principal din cercetare sau studiu;
  5. acțiuni care constau exclusiv sau în principal în cheltuieli de capital, de ex. terenuri, clădiri, echipamente și vehicule, cu excepția situațiilor speciale;
  6. acțiuni care discriminează indivizi sau grupuri de persoane pe bază de gen, orientare sexuală, convingeri religioase sau originea lor etnică;
  7. acțiuni care sprijină partidele politice;
  8. acțiuni care includ prozelitism. 
  1. Alte detalii ale concursului:

Drepturile omului și egalitatea de gen reprezintă principii esențiale ale programului. Pe parcursul implementării proiectului sunt preconizate o serie de instruiri tematice, menite să susțină eforturile de abilitare ale grupurilor țintă de a-și cunoaște și revendica drepturile. Fundația Est-Europeană va oferi asistență tehnică organizațiilor implementatoare pentru a facilita realizarea obiectivului general şi a obiectivelor specifice. 

Solicitanții preselectați vor fi vizitați de către personalul Fundației Est-Europene pentru a asigura toate procedurile de oferire a granturilor. 

  1. Procedura de aplicare

Pentru a participa la concursul de granturi, organizațiile interesate vor depune la Fundația Est-Europeană dosarul care va conține următoarele documente:

  1. Propunerea de proiect conform modelului tipizat al Fundației Est-Europene;
  2. Bugetul proiectului în EUR conform modelului tipizat al Fundației Est-Europene. 

Formularele pot fi descărcate aici: Termen extins: Fundația Est-Europeană cu sprijinul financiar al Suediei și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) anunță concursul de granturi în domeniul mobilizării comunitare și asigurării incluziunii sociale în raioanele Cimișlia, Florești și Ștefan Vodă - FUNDAȚIA EST-EUROPEANĂ (eef.md)

Fundația Est-Europeană își rezervă dreptul de a refuza acordarea de fonduri în cazul în care calitatea propunerilor depuse nu va corespunde criteriilor menționate mai sus și/sau cerințelor de selectare ale Fundației sau în cazul în care fondurile vor fi retrase de donator. 

  1. Adresa, informația de contact şi depunerea propunerilor de proiect: 

Întrebările privind acest concurs pot fi trimise la concurs@eef.md cu subiectul „Întrebare concurs de granturi locale” până la data de 5 iunie 2023. 

Propunerile de proiect cu subiectul „Concurs de granturi locale” pot fi transmise prin poșta electronică la adresa concurs@eef.md  sau prin poștă la adresa:  Fundația Est- Europeană, strada ”31 August 1989”, nr. 98, etaj 3, MD-2004, Chișinău, Republica Moldova, sau depuse personal la aceeași adresă. 

Data limită de depunere a propunerilor de proiect este  12 iunie 2023, ora 23:59. 

Atenție! Dosarele cu propunerile depuse nu vor fi returnate. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.

Articol adaugat de: Natalia Barbu