Lansarea PROGRAMULUI RAIONAL DE GRANTURI, ediția 2020, pentru organizaţiile de tineret şi grupurile de iniţiativă ale tinerilor din raionul Ungheni

Distribuie prietenilor:


 

Afiș Lansare PG ediția 2020 1Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Consiliul raional Ungheni anunță lansarea Programului raional de Granturi, ediția 2020, pentru organizaţiile de tineret şi grupurile de iniţiativă ale tinerilor din raionul Ungheni.

Proiectele propuse în această rundă trebuie să se desfăşoare pe aria geografică a raionului Ungheni şi vor avea ca scop încurajarea şi creşterea participării tinerilor la dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor în care locuiesc prin oferirea de suport financiar pentru realizarea iniţiativelor şi proiectelor acestora.    

  • Suma grantului: maxim 15.000 MDL și va fi în corespundere cu activitățile propuse spre implementare și perioada de realizare a proiectului.

Acțiunile planificate în cadrul proiectului urmează a fi implementate în localitatea unde solicitantul își desfășoară activitatea.

 

* IMPORTANT: descărcați și citiți Ghidul solicitantului pentru a afla mai multe despre procedura de aplicare, activități și cheltuieli eligibile, criterii de evaluare a propunerilor de proiect.

  • Termenul limită de prezentare a propunerilor de proiect este 14 august 2020, ora 15:59 (fusul orar al Republicii Moldova).

Dosarul complet, în limba română va fi prezentat atât pe suport de hârtie, într-un singur plic sigilat, semnat ștampilat, la Direcția Educație Ungheni, anticamera, str. Națională 9, cât și în format electronic, la adresa de e-mail ungheni.crt@gmail.com, cu mențiunea „Program raional de Granturi 2020” și datele de contact ale organizației/grupului de inițiativă (Nume grup de inițiativă/organizație, Titlul inițiativei).

**Dosarele incomplete sau depuse după data limită, nu se vor lua în considerare.

***Dosarele depuse nu se restituie, cu excepția fotografiilor și copiilor lucrărilor artistice, materialelor video și audio.

Detalii suplimentare pot fi solicitate prin intermediul poștei electronice ungheni.crt@gmail.com sau prin telefon: 023684950, 079649215 – Alina Butnaru, Șef interimar, Centrul Raional de Tineret Ungheni.

Programul raional de Granturi este finanțat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, co-finanțat de Consiliul raional Ungheni, coordonat și implementat de Direcția Educație Ungheni. Centrul Raional de Tineret Ungheni oferă asistență în aplicarea la program și desfășurarea inițiativelor.


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet