UE-GIZ// Anunț privind organizarea concursului de eseuri pentru elevii din raionul Călărași pe subiectul: „Promovarea eficienței energetice”

Distribuie prietenilor:


Data lansării: 26.10.2020

Data limită pentru acceptarea înscrierii: 05.12.2020, ora 18.00

Solicitant: Acest anunț este lansat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” în cadrul proiectului „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)”.

În vederea atingerii Obiectivului specific III. Promovarea comportamentului eficient din punct de vedere energetic și sensibilizarea opiniei publice privind necesitatea eficientizării consumului de energie în clădirile publice din raionul Călărași, inclusiv în cadrul Campaniei „Consumă logic ecologic”, IDIS „Viitorul” lansează acest concurs de eseuri.

Cine poate participa?

Elevii claselor VI – XII din licee, școli, gimnazii și colegii din raionul Călărași.

Posibilele subiecte abordate în cadrul eseului, dar pot și altele propuse de elevi

  • Pledoarie pentru eficiența energetică
  • Orașul model bazat pe eficiență energetică
  • Indemn pentru eficiența energetică
  • Ce pot face tinerii pentru promovarea eficienței energetice
  • Idei pentru promovarea eficienței energetice în raionul Călărași
  • Rolul eficienței energetice pentru dezvoltarea localității / comunității
  • Pulsul dat de surse alternative de energie
  • Armonia dintre natura, lumină, acțiuni și eficiență energetică
  • Evoluția energiei emanată de clepsidra timpului
  • Speranța renaște din protejarea naturii și eficiență energetică
  • Magia care transformă soarele și vântul în energie
  • Tehnologiile (pe eficiență energetică) care ne pot oferi o viață mai frumoasă
  • Iluminare în condiții ecologice etc.

Condiţii de participare:
Eseurile pot avea minimum 400 de cuvinte (1 pagină) - maximum 1000 de cuvinte (3 pagini), scris de mână sau tapat la calculator.

Criterii de evaluare a eseurilor:
1. Titlurile - să fie sugestive, originale și să promoveze eficiența energetică;
2. Să fie argumentate prin utilizarea mai multor exemple concrete;
4. Să fie creative și inovative;
5. Să nu promoveze şi să nu discrediteze partidele politice, candidaţii independenţi sau alte instituţii.

Format: Times New Roman 12, Interval 1.15, margini 2.

Informaţiile personale care trebuie incluse:
1. Numele şi prenumele;
2. Clasa (vârsta), instituţia de învățământ;
3. Adresa de contact completă;
4. Numărul de telefon şi adresa de email (dacă există).CELE MAI BUNE LUCRĂRI VOR FI PUBLICATE ÎN ANTOLOGIA DE BUNE PRACTICI ȘI VOR PREMIATE !!! Printre premii vor fi: Power Bank Wireless, diplome, cărți, pungi ecologice, caiete, mape, pixuri ecologice, tricouri etc.)

Termen limită:
Eseurile pot fi expediate până la data de 5 decembrie 2020Eseurile pot fi expediate pe adresa de email ungureanu.carolina@gmail.com cu titlul „Concurs de eseu” sau pe adresa:
Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) “Viitorul”
Republica Moldova, or. Chișinău
MD 2005, str. Iacob Hîncu 10/1
cu menţiunea Concurs de eseu

Totalizarea rezultatelor concursului va fi făcută în luna decembrie. Lista câștigătorilor va fi publicată pe pagina web – www.viitorul.org dar și pe pagina de Facebook.

Context general

Problema eficientizării consumului de energie la nivelul raionului Călărași a devenit foarte stringentă, odată ce cheltuielile pentru energie au căpătat o pondere tot mai mare în bugetul raionului. Din bugetul raionului, pentru ramura învățământ se alocă anual aproximativ 10,5 milioane MDL pentru acoperirea cheltuielilor ce țin de consumul de energie, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din bugetul total al raionului Călărași. În același timp, cheltuielile pentru materialele didactice reprezintă aproximativ 0,04%, iar cele pentru alimentație în instituțiile educaționale 5% din bugetul raionului. Ponderea mare a cheltuielilor pentru energie în bugetul raionului este valabilă și în cazul celorlalte servicii de utilitate publică administrate de către Consiliul Raional. Totodată, aceste date indică și asupra potențialului de economisire a energiei, care ar putea fi valorificat în scopul sporirii calității serviciilor publice.

Primăria orașului Călărași este semnatară a Convenției Primarilor din 2012 și a elaborat și implementat Planul de Acțiuni pentru Energie Durabilă a orașului Călărași 2014 – 2020. Orașele semnatare promovează acțiuni de sprijinire a implementării obiectivului UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030 și adoptarea unei abordări comune pentru combaterea atenuării schimbărilor climatice și adaptarea la schimbările climatice. Programul Local pentru Eficienţă Energetică și Planul Local de Acțiuni în domeniul Eficienței Energetice, la capitolul clădiri publice ale Raionului Călărași, a fost elaborat pentru anii 2017-2019, iar acum este nevoie de a continua acest exercițiu în care autoritățile să cunoască exact ce au de făcut pentru următorii ani.

Activitățile proiectului sunt relevante deoarece autoritățile publice locale trebuie să depună eforturi şi să investească resurse umane și financiare (de care nu dispun) pentru elaborarea planurilor locale de acţiune în domeniul eficienţei energetice pentru sporirea eficienței energetice și absorbția ulterioară a fondurilor.

Este important și este nevoie de a continua eforturile și a implementa proiecte de investiții, dar în același timp este nevoie de a promova comportamentul eficient din punct de vedere energetic pentru fiecare cetățean, dar și în instituțiile publice (de exemplu, școli, licee, spitale etc.). În Republica Moldova nu sunt programe suficiente pentru promovarea comportamentului eficient din punct de vedere energetic în instituțiile publice și în primul rând în școli, licee și spitale.

Considerăm că ar fi necesar de a consolida capacitățile organizațiilor non guvernamentale în vederea planificării participative a serviciilor publice, monitorizarea participativă a achizițiilor publice, conștientizarea cetățenilor privind prestarea serviciilor publice și problemele de mediu aferente și de a promova în continuare eficiența energetice.

Detalii puteţi afla la:

Tel. 070044744

E-mail: ungureanu.carolina@gmail.com

Web: www.viitorul.org

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) “Viitorul” este beneficiarul Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)”.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Centru, partenerii de implementare a proiectului sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO ADR "Habitat".


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet