AO ”Părinți Solidari” angajează comunicator/comunicatoare



Context general

AO „Părinți Solidari” este o organizație obștească ce reprezintă interesele părinților și militează pentru asigurarea accesului echitabil la servicii educaționale de calitate pentru copii în Republica Moldova. 

Printre prioritățile AO „Părinți Solidari” sunt: educație de calitate, echitabilă și non-dicriminatorie; asigurarea accesului la un sistem de învățământ integru, transparent și accesibil, creșterea transparenței și eficienței utilizării resurselor bugetare în instituțiile educaționale.

AO „Părinți Solidari, cu suportul financiar al AO “Reprezentanța IM Swedish Development Partner”, implementează proiectul ”Educație transparentă și eficientă” în cadrul căruia își propune să angajeze un comunicator/ o comunicatoare responsabil/ă de comunicarea externă și asigurarea vizibilității activității și produselor elaborate de Părinți Solidari. 

Profilul comunicatorului/ comunicatoarei 

  • Studii: studii superioare în domeniul jurnalism/comunicare/relații publice sau alte domenii relevante;
  • Experiență profesională: minim 2 ani într-o poziție similară; 
  • Competențe și abilități: abilități de scriere și redactare a materialelor; gestionare a paginilor web și a rețelelor sociale; abilități avansate de utilizare a computerului (MS Office, Internet); 
  • Alte cerințe specifice: spirit de inițiativă și creativitate; integritate și discreție profesională;

Vor constitui avantaj: 

  • experiența în cadrul unui ONG sau organizații internaționale; 
  • cunoașterea programelor specializate de editare foto/video;
  • colaborarea anterioară cu AO ”Părinți Solidari”.

NB! AO ”Părinți Solidari” va respinge orice candidat, care, în abordările personale tolerează sau susține personal comportamente corupționale, în special, în sistemul educațional.

Sarcinile vor fi realizate în perioada lunilor martie - decembrie 2023. Regimul de muncă part-time, la distanță.

Responsabilitățile expertului/ expertei:

  • Promovarea activității și produselor Asociației în format online și offline;
  • Planificarea, organizarea și participarea la evenimentele publice și la conferințele de presă organizate de Părinți Solidari;
  • Elaborarea și promovarea materialelor de comunicare și vizibilitate (comunicate de presă, infografice, postări, articole, etc.);
  • Menținerea și actualizarea conținutul pe website-ul Părinți Solidari și de social media; 
  • Implementarea Strategiei de Comunicare a AO Părinți Solidari;
  • Alte responsabilități relevante.

Dosarul de aplicare va conține:

- CV-ul actualizat;

- Oferta financiară în MDL, NET, per zi de muncă;

- Un portofoliu al materialelor realizate (linkuri);

Modalitatea de depunere a dosarului 

Dosarul de aplicare va fi expediat până în data de 14 martie 2023, prin e-mail parintisolidari@gmail.com cu mențiunea „Comunicator / comunicatoare”. Pentru detalii, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail sau la numerele de telefon: 079 660 035 - Revenco Ala, directoare de proiect sau 069 907 372 - Angela Buliga, asistentă de proiect.

Articol adaugat de: Angela Buliga