BNM anunță concurs pentru postul vacant de economist principal, responsabil de control și evaluare riscuri



Obiectivele postului:

  •       Identificarea și evaluarea dacă banca are un sistem corespunzător de evaluare a guvernanței interne și a riscurilor, care include politici prudente, procese și acțiuni de identificare, măsurare, evaluare, monitorizare, raportare și control al acestora.

Cerințe minime obligatorii:

1) Studii şi experiență:

  • Studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul economic cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare (aplicabil pentru studiile obținute în Republica Moldova); Pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țara și/sau instituțiile de învățămînt respective; În cazul unui calificativ mai mic de nota 8, condiția se consideră a fi întrunită dacă candidatul are o experiență suplimentară în domeniul solicitat de minim 2 ani.
  • Experiență profesională de cel puțin 1 an în domeniul financiar – bancar.
  • Cunoștințe profesionale – un nivel înalt de cunoștințe profesionale, actualizate cu regularitate;
  • Cunoașterea principiilor unei supravegheri bancare eficiente;
  • Cunoștințe generale cu privire la efectuarea controlului la băncile licențiate;
  • Cunoașterea limbii engleze, la nivel, cel puțin, intermediar (citit/scris/vorbit);
  • Cunoștințe de operare a programelor computerizate: Word, Excel, PowerPoint, Internet.

2) Competente comportamentale:

  • Gândire ordonată, tact și pricepere în munca cu oamenii, perseverență, rezistență la efort și stres, adaptabilitate la situații noi, capacitatea de comutare rapidă la diverse probleme profesionale – dezvoltare foarte bună;
  • Capacitatea de a comunica oral și în scris, de a fi în măsură să expună clar și concis constatările, concluziile și recomandările;

Principalele atribuții funcţionale:

  1.  Evaluează politicile și practicile aferente evaluării guvernanței interne și a riscurilor;
  2.  Economistul principal poate fi șef pe compartimentul aferent evaluării guvernanței interne sau a unui risc în cadrul controalelor pe teren;
  3.  În calitate de șef de compartiment pe riscul de credit verifică și validează formele de credit întocmite de inspectori în cadrul controlului;
  4.  Acordă suport celorlalți angajați responsabili de același risc, precum și asigură instruirea (transferul cunoștințelor) noilor angajați responsabili de evaluarea riscurilor.

!Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, accesaţi: https://www.bnm.md/ro/content/cv-online, completaţi formularul CV-ului online sau îl puteţi depune la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriţi să candidaţi.
Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 22 august 2022.


Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.

Recomandăm insistent să consultaţi bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.

TEMATICA

  • Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a Moldovei;
    ·         Cadrul legal al activității bancare în Republica Moldova;
    ·         Riscurile specifice și Profilul de risc al băncilor.

BIBLIOGRAFIA

  • Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995;
    ·         Legea privind activitatea băncilor nr. 202 din 06.10.2017;
    ·         Regulamentul privind cadrul de administrare a activității băncii aprobat prin HCE al BNM  nr.146 din 7 iunie 2017;
    ·         Regulamentul cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor condiţionale, aprobat prin HCA al BNM nr.231 din 27.10.2011;
    ·         Ghidul privind procedurile și metodologiile comune pentru procesul de supraveghere și evaluare (SREP).

Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos

https://www.bnm.md/ro/content/recrutare-0