Caritas Cehia anunță concurs pentru selectarea unei echipe de experți sau a unei entități care să realizeze o evaluare a serviciilor sociale „Locuință Protejată” și „Casă Comunitară”

CONTEXT ORGANIZAȚIONAL

Caritas Cehia este o organizație non-profit cu sediul la Praga care implementează proiecte de ajutor umanitar și cooperare pentru dezvoltare în 15 țări din întreaga lume (Europa, Asia, Orientul Mijlociu și Africa).

Lucrăm în Moldova din 2004. De-a lungul anilor, am implementat 32 de proiecte de cooperare pentru dezvoltare în domeniul îngrijirilor la domiciliu și cel social, dezvoltarea afacerilor mici, capacitarea societății civile, agricultură și incluziune.

Mai multe informații despre activitatea Caritas Cehia în Moldova pot fi găsite pe:

 INFORMAȚIE GENERALĂ DESPRE PROIECT

Caritas Cehia în Moldova reprezentată de Asociația Obștească „Pro-Development” implementează proiectul „Consolidarea capacităților pentru asigurarea schimbărilor durabile în sistemul de asistență socială al Republicii Moldova” în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltarea Sănătății Mintale din Praga și finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare. Obiectivul specific al proiectului propus este de a consolida capacitățile actorilor locali în gestionarea procesului de dezinstituționalizare și dezvoltarea serviciilor de calitate pentru persoanele cu dizabilități psihosociale și intelectuale.

Proiectul va acorda suport autorităților centrale prin evaluare comprehensivă  a 15 servicii sociale „Locuință Protejată” și „Casa Comunitară” aflate în subjurisdicția instituțiilor rezidențiale, elaborarea propunerilor de ajustare a cadrului normativ relevant domeniului vizat de proiect, precum și elaborarea planurilor de tranziție a serviciilor sociale vizate.

În acest scop, Caritas Cehia anunță concurs pentru selectarea unui grup/echipe de experți sau o entitate, cu formare/experiență relevantă.  

 SARCINI ȘI ACTIVITĂȚI SPECIFICE

Sub îndrumarea managerului de proiect și a echipei de implementare, grupul/echipa de experți, entitatea vor/va fi responsabili de:

  1. Analiza rapoartelor și studiilor realizate care se referă la procesul de dezinstituționalizare, activitatea serviciilor „Casă Comunitară” și „Locuință Protejată” gestionate de instituțiile rezidențiale;
  2. Evaluarea condițiilor tehnice a infrastructurii serviciilor sociale (Locuință Protejată și Casă Comunitară), documentarea stării echipamentelor și bunurilor serviciilor și evaluarea capacității personalului implicat în oferirea asistenței prin prisma corespunderii acestora cu standardelor minime de calitate;
  3. Analiza gradului de conformitate a 15 servicii sociale (Locuință Protejată și Casa Comunitară) gestionate de instituțiile rezidențiale cu cadrul normativ privind organizarea și funcționarea serviciilor sociale vizate, standardele minime de calitate prin prisma drepturilor și principiilor de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități;
  4. Elaborarea recomandărilor privind gestionarea celor 15 servicii sociale (a) prin contractarea serviciilor sociale vizate de la alți prestatori publici (autoritățile administrației publice locale de nivelul întîi sau al doilea prin structura teritorială de asistență socială) și/sau privați (ONG-uri, etc) și/sau (b) prin transfer de la instituția rezidențială la alți prestatori publici sau privați;
  5. Coordonarea activității cu alte inițiative ale autorităților administrației publice centrale în domeniul incluziunii sociale;
  6. Prezentarea raportului final (concluzii și recomandări ale evaluării) elaborat în cadrul grupului de lucru și definitivarea acestora în baza recomandărilor și sugestiilor experților locali/membrilor grupului de lucru.

Experții selectați/entitatea vor/va fi în comunicare constantă cu specialiștii din cadrul autorităților administrației publice centrale (MMPS și ANAS), precum și alți experți sau inițiative din domeniu în conformitate cu recomandările Caritas Cehia.

 DURATA PRESTĂRII SERVICIILOR ȘI PRODUSELE CE VOR FI FURNIZATE

Durata contractului pentru prestarea serviciilor menționate în acești termeni de referință este de max. 4 luni.

Produsele ce vor fi furnizate în perioada de implementare:

Nr.

Livrabile

Nr. de zile alocate

Termenul de prezentare a primei variante

1.

Raportul privind evaluarea a 15 servicii sociale „Locuință Protejată” și „Casă Comunitară”, inclusiv prezentarea concluziilor și recomandărilor evaluării în cadrul grupului de lucru.

25 zile

Decembrie 2022

 CERINȚE DE CALIFICARE, EXPERIENȚĂ ȘI COMPETENȚE ALE GRUPULUI/ECHIPEI DE EXPERȚI/ENTITATE

Sunt încurajați să aplice experții /consultanții naționali, companii de consultanță sau ONG care posedă expertiză tehnică și experiență vastă de lucru în unul sau mai multe dintre următoarele domenii:

  • asistență socială, sociologie, drept, psihologie, economie, expertiză cu atestare tehnico-profesională a construcțiilor, inclusiv expertiză în politici de protecție a drepturilor persoanelor cu dizabilități;
  • Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități;
  • Dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități;
  • Dezvoltarea serviciilor sociale adresate persoanelor cu dizabilități;
  • Evaluarea gradului de corespundere a serviciilor sociale existente cu cadrul normativ în domeniu;
  • Colaborare intersectorială, proceduri și instrumente aplicate în asistearea persoanelor cu dizabilități;
  • Monitorizarea și evaluarea programelor și serviciilor sociale;
  • Finanțe publice, relaționare bugetară între nivele administrative și sectoare (sănătate și social), normative servicii, calculare și estimare a costurilor pentru servicii.

Profilul solicitat

  • Studii superioare universitare în domeniul asistență socială (socio-psiho-pedagogie), pedagogie, psihologie, sociologie, economie, drept, expert/specialist atestat tehnico-profesional în construcții/inginerie. Studiile postuniversitare (masterat, doctorat) vor reprezenta un avantaj;
  • Cel puțin 3 ani de experiență recentă documentată;
  • Capacitatea de a produce rapoarte tehnice de calitate (un model va fi prezentat la etapa de preselecție);
  • Cunoașterea obligatorie a limbilor română și rusă, o bună cunoaștere a limbii engleze va constitui un avantaj;
  • Abilități de prezentare;
  • Cunoștințe de operare a tehnologiilor informaționale, inclusiv cunoașterea aplicațiilor Word, Excel și Power Point;
  • Aptitudini de relaționare interpersonală și de lucru în echipă;
  • Disponibilitatea de a efectua vizite în raioanele pilot ale proiectului;

Criteriile de eligibilitate pentru angajare:

  • Corespunderea cu cerințele tehnice menționate în Termenii de Referință (ToR);
  • Disponibilitatea de a întreprinde consultanță în termenele specificate;
  • Lipsa conflictului de interese.

 MODALITATEA DE APLICARE

Propunerile urmează a fi expediate la următoarea adresă de e-mail: ccrm@caritas.cz, galina.bujor@caritas.cz cu indicarea mesajului „Concurs pentru selectarea expert în evaluare Locuință Protejată” în linia Subiect. Atașamentele trebuie denumite după cum urmează:

Numele_prenume_evaluare Locuinta Protejată_CV (persoanelor fizice sau persoanei juridice)

Numele_prenume_evaluare Locuință Protejată_Oferta tehnică

Numele_prenume_evaluare Locuință Protejată_Oferta financiară

 Lista documentelor necesare a fi prezentate de către candidați:

  • Oferta tehnică care să cuprindă metodologia de cercetare, viziunea asupra evaluării;
  • Oferta financiară cu toate taxele incluse;
  • CV-ul actualizat cu indicarea experienței relevante domeniului de expertiză.

Termenul limită de depunere a aplicațiilor este 07 septembrie 2022. Doar candidații selectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați prin e-mailurile menționate mai sus sau la telefonul 079110337.

In orice moment înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor, A.O. „Pro-Development” poate modifica cererea de oferte prin emiterea unui amendament. Orice act adițional emis va face parte din cererea de ofertă și va fi comunicat în scris tuturor celor care au obținut invitația de cotare direct de la A.O. „Pro-Development”.

 A.O. „Pro-Development” își rezervă dreptul de a accepta sau de a respinge orice ofertă, de a anula procesul  de  selectare  și  de  a  respinge  toate  ofertele  în  orice  moment  înainte  de  atribuirea contractului, fără a-și asuma responsabilitatea față de ofertanți.