RCTV Memoria angajează Asistent/ă social/ă



Locul de muncă: Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria”, str. Ismail 44, or. Chișinău.

Asistentul social are rolul de a asigura servicii de consiliere socială și sprijin în rezolvarea problemelor beneficiarilor RCTV „Memoria” și de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii beneficiarilor

RESPONSABILITĂȚI ȘI SARCINI DE BAZĂ:

  1. Participă activ, împreună cu directorul executiv și alți membri ai echipei, la identificarea și selectarea potenţialilor beneficiari, conform criteriilor de eligibilitate;
  2. Dezvoltă planuri de intervenție pentru asistență complexă îmbunătățirea calității vieții pacienților.
  3. Stabilește modalitățile de acces la servicii specializate de asistență socială în baza evaluării nevoilor beneficiarilor.
  4. Efectuează primul interviu cu clienţii primari, cu identificarea şi înregistrarea problemelor pacienților cu scopul de a acorda servicii de asistență socială în cadrul Centrului.
  5. Monitorizează permanent starea socială a beneficiarilor, completează si actualizează lista de monitorizare, registrul de evidență zilnică, listele de lucru.
  6. Colaborează cu toată echipa, furnizând informaţia necesară pentru a obţine o imagine completă despre pacient și problemele lui.
  7. Efectuează și prezintă Directorului Executiv sau coordonatorului de proiecte, rapoarte periodice din cadrul proiectelor implementate, cu toate informaţiile solicitate.

 Cerințe faţă de candidat/ă:

  1. Studii relevante în domeniu asistență social;
  2. Experiență de lucru de minim 2 ani;
  3. Motivație personală, care să demonstreze calitățile individuale şi avantajele competitive faţă de alți candidați;
  4. Cunoștințe bune a limbilor române, ruse şi engleze;
  5. Calităţi personale: Responsabilitate, empatie, înţelegere şi respect faţă de beneficiari, caracter deschis şi sociabil, rezilienţă la stres;
  6. Cunoașterea bună a programelor MS Office (Word, Excel, PowerPoint etc.).

AVANTAJE:

  1. Domeniu interesant;
  2. Lucru într-o echipă de profesioniști;
  3. Satisfacție personală – activitatea realizată va contribui la respectarea și promovarea drepturilor omului;
  4. Pachet salarial motivant. 

Dosarul Canditatului/tei va conține:

  1. Curriculum Vitae (CV) cu fotografie;
  2. Scrisoare de motivare;
  3. 2 scrisori de recomandare sau referințe de la locul anterior de muncă sau studii.

Dosarul dvs. poate fi expediat la următoarele adrese electronice: rctvmemoria99@gmail​.com și/sau rctv@memoria.md cu titlul: Asistent/ă social/ă RCTV Memoria.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 15 aprilie 2022.

Doar persoanele selectate vor fi contactate și invitate la interviu.

Despre noi: Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii “Memoria” (RCTV Memoria) este o instituţie non-profit, apolitică şi independentă. Fiind primul şi până în prezent, unicul centru de reabilitare a victimelor torturii şi a tratamentelor inumane sau/şi degradante din Republica Moldova, RCTV Memoria a fost fondat la 12 noiembrie 1999 şi înregistrat la Ministerul Justiţiei la 7 decembrie 1999.

Articol adaugat de: Ludmila Popovici


Alte anunturi de angajare