Expert principal responsabil de dezvoltare profesională



copul general al postului:

  • Asigurarea unui cadru unitar al organizării și gestiunii proceselor de dezvoltare a resurselor umane, în special în domeniul dezvoltării profesionale a angajaților, aliniat la obiectivele strategice ale băncii.

Cerințe minime obligatorii:

  • Studii superioare de licență, ciclul I (sau echivalente cu acestea) în domeniul economic, resurse umane, management sau social cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare (aplicabil pentru studiile obținute în Republica Moldova); Pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obţinute în ţara şi/sau instituţiile de învăţămînt respective;
  • Experienţă de minim 1 an în domeniile dezvoltării și/sau gestiunii resurselor umane sau financiar-bancar;
  • Cunoştinţe de operare a calculatorului şi cunoaşterea avansată a aplicaţiilor MS Word, Excel şi Power Point;
  • Competențe lingvistice: cunoașterea limbii române și engleze la un nivel intermediar;
  • Competențe: integritate, responsabilitate, profesionalism, lucru în echipă, orientare către rezultate, credibilitate, capacitatea de a rezolva probleme, perseverență, învățare și dezvoltare continuă;
  • Alte abilități:
      a) organizatorice, de planificare, de a conduce activitatea în echipă, negociere, comunicare eficientă, abilități digitale, capacități de mediere și persuasiune;
      b) gândire ordonată și constructivă, perseverenţă, rezistenţă la efort şi stres, adaptabilitate la situaţii noi, capacitatea de comutare rapidă la diverse probleme profesionale;
      c) gândire procesuală și globală;
      d) capacitate avansată de comunicare verbală și în scris în română și engleză;
      e) capacitate de formare a formatorilor;
      f) cunoștințe și abilități de gestiune a evenimentelor;
      g) de analiză şi formulare a concluziilor.

Principalele atribuții funcționale:

  1. Participarea la organizarea și coordonarea procesului de dezvoltare profesională a angajaților BNM;
  2. Identificarea necesităților de dezvoltare profesională a angajaților, realizarea procesului de planificare a acesteia;
  3. Identificarea partenerilor de dezvoltare profesională a angajaților;
  4. Acordarea suportului metodologic și organizatoric în elaborarea materialelor și programelor de instruire internă și realizarea instruirilor interne de către formatorii interni;
  5. Organizarea instruirilor interne cu participarea formatorilor externi, pliate pe necesitățile organizaționale specifice BNM, acolo unde BNM nu dispune de competențe interne;
  6. Realizarea sesiunilor de instruire internă a angajaților BNM pe aspecte de resurse umane și competențe comportamentale.

.

Termen-limită:

  • 21 ianuarie 2022.

Pentru participarea la concurs, completați formularul CV-ului online sau îl puteți depune la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chișinău, Departamentul strategie, organizare și resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriți să candidați.

 

Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condițiile concursului.

Recomandăm insistent să consultați bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.

Bibliografie: