APSCF angajează Coordonator/oare de proiecte

Distribuie prietenilor:


AO Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) anunță concurs pentru funcția vacantă de coordonator/oare proiecte. APSCF este o rețea de 55 de organizații neguvernamentale de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană. APSCF acționează pentru crearea unui cadru coerent și funcțional de dezvoltare a factorilor de decizie, a mecanismelor și practicilor de implementare, asigurând respectarea și protecția reală a copilului și familiei. Detalii despre activitatea APSCF http://aliantacf.md/

Program de muncă: full-time (8 ore)

Poziție: Coordonator/oare de proiect

Perioada de angajare: 8 luni cu posibilitate de extindere 

Atribuții și responsabilități:

  • Participarea activă la planificarea, monitorizarea și evaluarea proiectului/proiectelor, precum și planificarea și organizarea activităților relevante postului;
  • Elaborarea rapoartelor de implementare a proiectelor, conform cerințelor (periodicitate și format) partenerilor de dezvoltare;
  • Gestionarea bugetului și activităților proiectului/proiectelor în conformitate cu procedurile interne ale APSCF și condițiile partenerilor de dezvoltare;
  • Completarea planurilor de monitorizare și evaluare a proiectelor;
  • Elaborarea conceptelor de evenimente, în colaborare cu Secretarul General și în baza planului de activitate al APSCF;
  • Organizarea conform cronogramelor aprobate de finanțatori, a activităților de proiect în derulare în cadrul Secretariatului APSCF (elaborarea draft-urilor de invitații, agendă, comunicare cu experții invitați/consultanți, participanți etc);
  • Participarea la scrierea de noi proiecte/programe;
  • Facilitarea atelierelor și ședințelor la necesitate;
  • Asigurarea și menținerea dialogului cu stakeholderi, parteneri de dezvoltare etc.
  • Coordonarea și comunicarea cu experții contractați de organizație;
  • Coordonarea logisticii în cadrul evenimentelor (elaborarea actelor pentru proceduri de achiziții etc), în colaborare cu membrii echipei;
  • Participarea la diverse ședințe și evenimente pentru a reprezenta organizația;
  • Documentarea evenimentelor organizate și stocarea informațiilor în arhivele proiectelor;
  • Traducerea scrisă (engleză, română, rusă) a documentelor aferente proiectelor și activității APSCF;
  • Elaborarea/ redactarea proceselor-verbale ale ședințelor Consiliului Coordonator APSCF și altor ședințe, la necesitate;
  • Elaborarea scrisorilor, notelor informative, sinteze și alte documente adresate partenerilor, membrilor etc.;
  • Implicare în elaborarea publicațiilor APSCF;
  • Asistarea Secretarului General și Consiliului Coordonator în pregătirea/elaborarea prezentărilor;
  • Alte roluri şi responsabilități la delegarea Secretarului General al APSCF.

Formare, abilități și calități personale:

  • Studii superioare în științe socio-umane (ex: sociologie, educație, psihologie, jurnalism etc.);
  • Minim 3 ani de experiență profesională în managementul proiectelor în domeniul social și educațional;
  • Experiență în sectorul asociativ;
  • Cunoaşterea avansată a limbilor engleză și română;
  • Abilități de a opera cu pachetul Microsoft Office (Word, Excel, Power Point etc.);
  • Capacităţi avansate de organizare şi management al informaţiilor, de elaborare, inclusiv redactare, a documentelor;
  • Capacitate de realizare a sarcinilor, de organizare a timpului, de  respectare a termenelor-limită;
  • Abilităţi avansate de comunicare;
  • Capacitate de a lucra în echipă și individual;
  • Capacitate de generare a soluţiilor;
  • Sensibilitate la problemele copiilor şi familiilor;
  • Dinamism, spirit de cooperare;
  • Responsabilitate, disciplină, corectitudine şi seriozitate;
  • Angajament pentru muncă flexibilă în timp (orientare spre realizarea obiectivelor);
  • Rezistenţă pentru activitate în condiţii şi situaţii de stres;
  • Disponibilitate pentru deplasări periodice în teren (pe teritoriul RM) dar și la nivel internațional.

Relaţii conform organigramei:

Coordonatorul/toare de Proiecte se subordonează Secretarului General al APSCF şi colaborează cu alți membri ai Secretariatului APSCF.

Evaluarea activităţii:

Evaluarea se efectuează de către Secretarul General al APSCF în baza raportului săptămânal de activitate.

Persoanele interesate vor expedia CV-ul actualizat și scrisoarea de motivare la adresa electronică: office@aliantacf.md, cu mențiunea Angajare – Coordonator de proiecte”, până la  21.06.2020

 Doar persoanele preselectate vor fi invitate la interviu.


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet