Institutul de Reforme Penale (IRP) angajează Responsabil/ă de comunicare şi Relații cu Publicul (PR) cu regim de muncă redus

Distribuie prietenilor:


Institutul de Reforme Penale (IRP) este o organizație nonguvernamentală, misiunea căreia este de a contribui la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova prin reformarea sistemului de justiție penală și susținerea inițiativelor comunitare.

Postul de Responsabil/ă de comunicare şi Relații cu Publicul (PR) în cadrul IRP este stabilit pentru o perioadă determinată aprilie – decembrie 2020 (contract de muncă), cu posibilitatea prelungirii pentru o perioadă mai îndelungată.

Locul desfășurării activității de muncă: persoana selectată va activa la sediul central al IRP, mun. Chișinău, str. Lomonosov, 33, cu atribuții de deplasare pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Program de muncă: regim redus cu posibilitatea de lucru la distanță în situațiile pre-stabilite.

Responsabilitățile postului:

Responsabilul de comunicare şi PR va avea sarcina principală de coordonare a activităților organizației de comunicare şi promovarea consolidării eficienței și accesului la justiție, cu următoarele atribuții:
• dezvoltarea bazei de date privind Mass-Media naţională, organizarea evenimentelor media și dezvoltarea relațiilor cu Mass-Media, realizarea comunicatelor de presă, conferințe de presă;
• propunerea și dezvoltarea Campaniilor de comunicare și promovare;
• elaborarea/coordonarea elaborării a buletinilor informative, articolelor pentru publicare în presa locală, cât şi națională, precum şi pe pagina web a IRP, rețele de socializare etc;
• actualizarea informațiilor pe pagina web a IRP, rețele de socializare;
• alte sarcini tangențiale activiății de comunicare și PR al organizației, stabilite în fișa de post.

Profilul candidatului:

• absolvent de studii superioare în domeniul jurnalism, filologie, filosofie, drept, științe politice sau alte domenii compatibile cu profilul descris. Studii universitare în domeniul jurnalismului sau a ştiinţelor comunicării va constitui un avantaj;

• bune abilități în elaborarea comunicatelor de presă, articolelor, lucrul cu paginile web, social media, elaborarea de materiale grafice de promovare etc.;

• persoană pro-activă, cu inițiativă, dinamică, orientată pe rezultat, cu abilități organizatorice;

• cunoașterea limbii engleze va constitui un avantaj;

• experienţă în sectorul non-guvernamental (în calitate de angajat sau voluntar) în domeniul relevant va constitui un avantaj;

• disponibilitatea de a începe activitatea din aprilie 2020.


Dosarul va conţine:

1. CV-ul candidatului;
2. Scrisoare de Intenţie (maxim 1000 caractere) care va reflecta interesul candidatului de a ocupa acest post;
3. Link-uri către materialele scrise care aparțin candidatului (ex: comunicate de presă, pagini web gestionate etc.).

Persoanele interesate sunt rugate să trimită dosarul de participare până la data de 23 martie 2020, orele 10:00 la adresa de email: tender@irp.md, cu subiectul mesajului: Concurs responsabil comunicare şi PR.

Evaluarea dosarelor primite se va face cu respectarea principiului confidențialității şi al egalităţii de şanse. Vor fi contactate numai persoanele care îndeplinesc cerințele menţionate mai sus şi sunt selectate pentru interviu.

Interviurile vor avea loc în perioada 24 – 31 martie 2020, la sediul Institutului de Reforme Penale (IRP).
Pentru detalii suplimentare puteţi suna la: 079611974 sau la e-mailul: iulianaczm@gmail.com – persoana de contact Iuliana Cozma.


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet