Lumânările ard pentru că eroii nu mor niciodată
Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a fost transformată, miercuri seara, într-un lăcaș sacru veritabil. Zeci de lumânări au fost aprinse în memoria victimelor protestelor din 7 aprilie. Am încercat să aflu ce poveste se ascunde în focul fiecărei lumânări.
Aproximativ la ora 20:00, concomitent cu alte oraşe de pe ambele maluri ale Prutului, tinerii au schiţat din lumânări cifra “7″, au afişat poze cu Valeriu Boboc, Eugen Ţap şi Ion Ţâbuleac, precum şi un banner cu mesajul: Noi nu uităm! Noi vrem dreptate!
Ziua în care tinerii au avut ceva de zis, ziua renașterii Republicii Moldova, ziua libertății, tragedia unui neam, tragedia unei generații, un joc frumos al PCRM, o manifestare a forței tineretului – sunt doar câteva calificative pe care le-au dat tinerii zilei de 7 aprilie, zi care le-a schimbat viața.
„Mă gândesc că cineva a murit pentru noi, pentru libertatea noastră. Respectiv trebuie să facem în așa mod viața noastră ca s-o trăim cu demnitate. Asta și încerc în fiecare zi, când îmi aduc aminte de sacrificiul făcut”, a mărturisit o tânără.
„7 aprilie a și fost schimbarea, a vieții mele, a tuturor, prin faptul că a căzut regimul comunist din RM, și care nu va mai fi instaurat. Noi, poporul român din Basarabia ne vom asigura de acest lucru”, a ținut să accentueze un alt tânăr.
La întrebarea ce va urma după această treaptă pășită de tineri și peste tineri în calea libertății, mulți au răspuns cu fermitate de invidiat: „Democratizarea societății”; „transparența în toate sferele”; „condamnarea tuturor vinovaților”; „întărirea drepturilor omului”; „dreptate”; „să se afle cât mai mult adevărul”… Adevărul ascuns în focul lumânărilor, cât și pe conștiința celor care se fac vinovați de maltratări, violuri și crime. „Sigur că va urma și 8, și 9, și 10 aprilie 2010. Va urma cursul vieții, așa cum noi ni-l dorim. Dar, din păcate, pentru cineva nu va mai exista această viață. Din păcate, pentru acel copilaș al lui Valeriu Boboc viața nu va mai fi la fel”, mi-a spus glasul celor care strigă în pustiu.
Pentru ei înșiși tinerii nu cer decât siguranță în ziua de mâine. „Noi sperăm la un viitor mai bun, la o viața mai bună, fără griji. Că să nu ne punem întrebarea: unde voi intra mâine la lucru dacă absolvesc?”
Dar ce ar face ei dacă ar avea pârghiile necesare? Câteva indicii pentru guvernanți:
- „Aș lichida separarea pe care au făcut-o comuniștii, între ai noștri și ai voștri. Aș reuni societatea, pentru că e posibil, suntem cu toții oameni. Și apoi aș întoarce total cârma înainte, spre UE”.
- „La moment, noi așteptăm schimbările să le facă Alianța pentru Integrare Europeană. Și vrem să facă ceva să se vadă. Eu dacă aș avea posibilitatea, probabil toți din MAI ar fi dați afară, pentru că toți au susținut același regim. Noi avem o mulțime de tineri în poliție care au fost concediați pentru că nu aduceau bani partidului. Îi vrem înapoi. Iar acei vinovați să fie destituiți din funcție nu de văzul lumii, dar cu o mustrare aspră, fără posibilitatea de a se integra ulterior în organele de lege”.
- „Eu vreau unire. Vreau să fim un popor așa cum am fost acum 92 de ani”.
Așa sau altfel, lumânările aprinse de tineri continuă să ardă, în inimi, în suflete, în ochii lor. Și vocea acestor tineri, a generației 7 aprilie, nu mai tremură deja la lumina focului: „Normal că merităm mult mai mult. Noi pentru asta și ne-am adunat la 7 aprilie. Și vom continua aceste manifestări în fiecare an și chiar în fiecare zi dacă va fi necesar, pentru că eroii nu mor niciodată. Îi vom pomeni în continuare, atât cât vom trăi”.
