Când pisica nu-i acasă
De la o luni președintele interimar a început să-i dea cu vizitele private... peste Prut. În timp ce unii își rup capul să afle scopul și durata vizitei sale „enigmatice”, alții își potrivesc deja „fundulețul” pentru scaunul de președinte.
Cele „trei nurori” ale „soacrei” liberale se lehămetiseră demult de gura cea rea a „babei”, constatând că nu vor putea trăi în casă de n-or face toate chipurile să scape de „hârca de babă”. Și cât de dulce suna melodia de odinioară: Tot ce-i a mămucăi e ş-al nostru şi ce-i al nostru e ş-al ei.
Vorba proverbului: când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă. Până la urmă e și logic. Apoi ce altceva să facă? Să mai aștepți șoarecii să stea în găurile sale, mai ales atunci când mirosul de cașcaval proaspăt (scaunul de președinte) îi trage de mustață afară...
Șoarecele liberal-democrat a fost cel mai îndrăzneț. A zărit brânza și îndată şi-a desenat în minte „ruta” cum să ajungă la ea. Poftim! Cum a remarcat și Emil Gârleanu în povestea sa: „Odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu dânsul”. El și-a spus în sine: Farfuria cu cașcaval are nevoie de un șoarece puternic, pragmatic, hotărât, un lider care nu poate apărea decât dintr-o competiție „rozătoare” reală și corectă. Cașcavalul nu are nevoie de un lider rozător construit în laborator. Prin urmare, el are dreptul să-și propună ca obiectiv să devină principalul șoarece în republica „de cașcavaluri, să nu-i lase pe alţii să-i spună unde să stea, ce i se potriveşte, ce cașcaval să mânânce”.
Dar ceilalți „frați”? E-hei! La dânșii nu se prea gândise.
„Fratele mai mare” e prea lacom să împartă cu cineva cașcavalul. Chiar și pe cel străin. Era de-ajuns ca cineva să pună ochii pe un cașcaval „vacant”, nemușcat de nimeni, ca acesta să sară brusc din gaură și să acuze ceilalți șoareci de trădarea principiilor de care se conduce „Alianța mâncătorilor de caşcaval”. Povestea se repetase și de această dată. Cică ‘ăla mai mare s-a deranjat de faptul că mijlociul (care nu e nici liberal, nici democrat) își dorește bucăți de cașcaval suplimentare la cele repartizate deja de alianță, fapt pentru care și l-a amenințat că intenția sa de a înhăța de unul singur cașcavalul va atrage după sine consecințe.
„Mezinul” e cam fricos de fire și nici tenacitate nu prea are să vâneze cașcavalul de unul singur. Văzându-i pe ceilalți frați că se ceartă pentru un cașcaval care nici măcar nu fusese mirosit îndeajuns, d-apoi gustat, acesta a propus să participe în „bloc” la vânătoarea „parlamentară anticipată”. Naiv, „micuțul” mai speră că după capturare cașcavalul prezidențial va fi împărțit pe mandate, ca și cel parlamentar de anul trecut.
Șoricelul nu se gândise nici la motanul bătrân din vecinătate. Mulţi fiori i-a mai vârât în oase şi motanul cela. Până nu demult era şef pe republica de caşcavaluri. Dar pisica într-o bună zi se înfuriase a dracului, de chemară şi alte pisici de pe mahala, de treabă, dar şi provocatoare, care au incendiat până şi casa pentru a-l sili să plece din sector. Mai fu şi muşcat, şi zgârâiat, de-ţi vine greu să recunoşti motanul roşcat de altădată: chior de-un ochi şi şchiop de-o labă. De-atunci şi-a jurat să revină, cu orice preţ. Atâta timp cât nu se poate răzbuna pe pisică (mă rog, are şi ea legăturile ei), motanul pândeşte prilejul să pună laba pe bieţii şoricuţi. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să momească şoarecii lacomi din gaură. Iar odată prinşi, să se joace cu ei de-a „acţiuni în masă de nesupunere civică”.
Șoarecii se bat pentru cașcaval, motanul pândește, iar de curând şi pisica s-a întors... din mahala vecină. Flămândă rău. S-a urcat fără multă jenă pe masă și s-a apucat să roada mai departe bucata de cașcaval începută încă de ieri. Iar din 4 colțuri patru perechi de ochi o urmăresc cu invidie.
