|
Miercuri, 28 Mai 2008 14:09 |
|
Ministerul Protectiei
Sociale, Familiei si Copilului (MPSFC) si militantii pentru drepturile omului si-au
unit fortele in lupta impotriva izolarii persoanelor cu disabilitati mentale in
institutii rezidentiale. Marti, 27 mai, MPSFC si Open Society Mental Health
Initiative, Fundatia Soros Moldova, Hope and Homes for Children si Keystone
Human Services International au semnat Memorandumul de intelegere cu privire la
dezinstitutionalizare si traiul in comunitate pentru persoanele cu disabilitati
mentale, transmite Info-Prim Neo cu referire la MPSFC.
Prin semnarea
acestui document, ministerul si organizatiile neguvernamentale se angajeaza la
o colaborare de patru ani menita sa stopeze noile plasamente de durata in
institutiile rezidentiale pentru copii cu disabilitati mentale si sa dezvolte
modele de servicii in cadrul comunitatilor, care in viitor, vor inlocui nevoia
de servicii in cadrul institutiilor rezidentiale. Proiectul prevede
implementarea de activitati pilot cu privire la transferarea beneficiarilor din
Casa-internat pentru copii cu disabilitati mentale (baieti) din Orhei in
aranjamente de tip familial in cadrul comunitatii. In paralel, vor fi
dezvoltate un pachet comprehensiv de servicii in cadrul comunitatii, mecanisme
pentru asigurarea si monitorizarea calitatii si a cadrelor operational-financiare
necesare pentru a sustinea reformei pe termen lung.
Open Society Mental Health Initiative (MHI) are misiunea de
a asigura faptul ca persoanele cu disabilitati mentale pot trai in comunitate si
participa in societate cu respectarea deplina a drepturilor lor. MHI este parte a Programului de Sanatate Publica
din cadrul Open Society Institute si opereaza in Europa Centrala si de Est.
Fundatia Soros -
Moldova este o organizatie non-guvernamentala, non-profit si apolitica, care
contribuie la democratizarea societatii prin elaborarea si implementarea unor
programe in diverse domenii. Hope and Home s for Children UK este o organizatie
non-guvernamentala ce opereaza in Europa Centrala si de Est si Africa pentru a
da speranta copiilor celor mai saraci din lume prin sprijinirea cresterii lor
cu dragostea unei familii si securitatea unui camin, in vederea atingerii potentialului
lor maxim. Keystone Human Services International este o familie de organizatii
non-profit ce lucreaza impreuna pentru a servi comunitatea. Keystone are
angajamentul de a crea un mediu in care toti oamenii se pot dezvolta, au optiuni
si pot face alegeri, sint apreciati si pot contribui in societate.
www.info-prim.md
|