Cca 5000 de elevi din învățământul profesional tehnic vor fi sensibilizați și își vor dezvolta reziliența față de abuz, exploatare sexuală și trafic de ființe umane



Elevi din cadrul a 10 școli profesional-tehnice din țară vor participa la diverse activități de consolidare a cunoștințelor și abilităților pentru prevenirea situațiilor de risc asociate fenomenului de abuz, exploatare sexuală și trafic de ființe umane.

Activitățile, menite să reducă vulnerabilitatea tinerilor față de traficul de ființe umane, se vor desfășura în cadrul proiectului “Dezvoltarea rezilienței față de exploatarea sexuală și comercială pentru adolescenții din cadrul școlilor profesionale”, lansat astăzi la Chișinău. Acesta va fi implementat de către Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) în parteneriat cu Direcția secretariate permanente a Cancelariei de Stat, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu suportul Ambasadei Olandei.

Proiectul va derula până în iunie 2020, perioadă în care elevii din instituțiile de învățământ profesional-tehnic beneficiare din mun. Chișinău, Bălți, Ungheni, Sîngerei, Comrat și Ceadîr-Lunga, care anterior nu au fost incluse în proiecte similare, vor fi încadrați în ateliere de instruire și cluburi de discuții privind mecanismele de constrângere/manipulare folosite pentru atragerea tinerilor în relații exploatative. 

Informarea și antrenarea acestor tineri în programe de dezvoltare a rezilienței și a competențelor necesare le va permite să recunoască situațiile potențial periculoase și va contribui la prevenirea fenomenului de trafic de ființe umane. În special adolescenții din cadrul școlilor profesionale, vor fi informați cu privire la pericolul traficului de ființe umane, a exploatării sexuale și prin muncă, fiind asigurați cu materiale informative și cu acces la programele de asistență și protecție.

De asemenea, profesioniștii care lucrează cu adolescenții cu vulnerabilitate sporită vor avea acces la informație și resurse utile pentru o implementare eficientă a politicii în domeniul respectiv.

Proiectul se înscrie în obiectivele Strategiei Naționale cu privire la prevenirea și combaterea traficului de ființe umane pentru anii 2018-2023 care prevede necesitatea promovării acțiunilor de informare a publicului general și de prevenire a fenomenului de trafic de ființe umane, cu un accent sporit pe grupurile cele mai vulnerabile, printre care sunt și adolescenții / tinerii care studiază în instituțiile de învățământ profesional-tehnic.

Potrivit Centrului pentru combaterea traficului de persoane, pe parcursul anului 2018 au fost pornite 154 de cauze penale pentru trafic de ființe umane (adulți) și 37 cauze penale în conformitate cu art. 206 Cod penal "Traficul de copii". La nivel național au fost identificate 60 victime ale infracțiunii de trafic de copii, exploatarea sexuală fiind principala formă de exploatare a copiilor. Conform Raportului național de realizare a politicii de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane pentru anul 2017, cel mai des copiii ajung în situație de trafic în intervalul vârstei de 14–17 ani, fiind înregistrate, totuși, și vârste mai fragede. Aproximativ 60% dintre victimele traficului de copii sunt fete, iar majoritatea copiilor provin din familii social-economic vulnerabile, lipsiţi de îngrijirea părinţilor.