Știri și Comunicate ONG din Moldova

În satul Bursuc a fost amenajată o zonă de agrement în preajma lacului din localitate

Încă un obiectiv din proiectul „Traseul turistic în 9 localități, crearea oportunităților de investire în turism" a fost finalizat. Astfel, pe data de 26 aprilie, membrii comisiei de recepție s-au întrunit pentru a constata terminarea lucrărilor la obiectivele „Zona de agrement în preajma Mănăstirii Hîncu și „Amenajarea parcării auto în satul Bursuc din raionul Nisporeni". Pentru executarea lucrărilor a acestor două obiective din Fondul Național de Dezvoltare Regională s-au alocat circa 1,5 mln lei. Din acești bani au fost construite 4 foișoare în preajma lacului din localitate, dar și amenajarea parcării auto cu capacitatea de circa 40 de locuri pentru Mănăstrirea Hîncu.

Potrivit primarului localității Bursuc, Victor Rusu, acest proiect investițional va duce la îmbunătățirea condițiilor de petrecere a timpului liber în natură pentru localnicii satului, dar și la creșterea confortului pentru turiștii care vin să viziteze lăcașul de cult din zonă.

Directorul ADR Centru, Viorel Jardan, a informat participanții la ședința de recepție la terminarea lucrărilor că toate activitățile planificate în cadrul proiectului au fost realizate potrivit graficului de execuție și conform standardelor de calitate.

Tot în cadrul acestui proiect, în satul Ruseșii Noi din raionul Ialoveni, a fost renovat un muzeu. Clădirea a fost dată în exploatare pe 3 martie 2017. Aici au fost executate lucrări de reconstrucție a unei clădiri vechi, care inițial a fost prima școală primară din sat, unde reprezentanții autorităților locale intenționează să amenajeze un Muzeu al satului pentru promovarea culturii locale.

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Gazduit pe amplica.md