Instruire IDIS Viitorul: De ce avem nevoie de coaliții?



IDIS ”Viitorul” continuă proiectul destinat organizațiilor societății civile care vor să-și consolideze capacitățile. Astfel, participanți din diverse raioane ale țării au participat timp de două zile la seminarul de instruire pentru ”Dezvoltarea capacităților organizaționale în domeniul rețelelor și al coalițiilor”.

Participanții au aflat despre prioritățile de advocacy, practicile de lucru în coaliții, procesul de construire a acestora, etc.

Instructorii Andrei Brighidin și Alexei Buzu au explicat importanța rețelelor pentru ONG, menționând că necesitatea creării coalițiilor vine din faptul că foarte des organizațiile activează fragmentat și nu sunt destul de eficiente în realizarea obiectivelor trasate. Instruirea din cele două zile îi va ajuta să depășească anumite impedimente, fiind adaptată la necesitățile participanților care reprezintă preponderent organizații neguvernamentale din spațiul rural.

Am pornit de la identificarea problemelor cu care se confruntă și, prin exerciții practice, am propus soluții pentru acestea. Astfel, suntem siguri că vor putea crea coaliții la nivel local cu diverși participanți din diverse domenii de activitate, dar și că vor fi motivați să se implice în coaliții de nivel național pentru a beneficia de suport și schimb de experiență de la alte organizații”, a subliniat Andrei Brighidin.

Carolina Ungureanu, coordonatoarea proiectului a precizat că ”au fost selectate ONG din diferite regiuni ale țării care intenționează să-și consolideze capacitățile organizaționale și să-și sporească capacitățile de participare la actul guvernării. Prin intermediul acestor seminare de instruire ne propunem să consolidăm capacitățile actorilor nestatali de a promova reforme și a spori responsabilizarea publică”.

Participanții sunt la al treilea modul de instruire, anterior au avut posibilitatea să-și sporească cunoștințele în domeniul planificării strategice și scrierea proiectelor. Pe parcursul instruirii, IDIS „Viitorul” a adus la cunoștință participanților exemple practice care, ulterior pot fi utilizate și replicate în activitatea cotidiană a organizațiilor.

Am aflat ce înseamnă și cum se creează o coaliție și, mai ales, de ce este necesară. Am înțeles că unele activități prevăzute în anumite proiecte pot fi implementate mai eficient în cadrul unei coaliții. Totodată, exercițiile practice ne-au ajutat să identificăm diferite instrumente de influențare a factorilor de decizie pentru implementarea unor obiective prevăzute în proiectele noastre”, a precizat Adriana Beniuc, una din participante.

Instruirea a avut loc în cadrul proiectului ”Civil Society. Dialogue for progress”, finanțat de Comisia Europeană și implementat de IDIS ”Viitorul”.

Pentru detalii, contactaţi Coordonatorul Relaţii Publice, Diana Lungu: diana.lungu@viitorul.org sau la numărul de telefon 0 22 221844