Calendarul naţional de activităţi Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) 2015, ediţia a IX-a



SNV 2015aCoaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat desfăşoară Săptămâna Naţională a Voluntariatului 2015 „Hai în gaşca voluntarilor!”, ediţia a IX-a, în perioada 11 – 17 mai 2015.

Lansarea oficială a evenimentului a avut loc luni, 11 mai 2015, în Parcul Trandafirilor, mun. Chişinău, precum şi în alte raioane din Republica Moldova.  La Conferinţa de Presă din Parcul Trandafirilor au fost prezentate acţiunile realizate în Caravana Naţională a Voluntariatului 2015 şi activităţile care urmează în Săptămâna Naţională a Voluntariatului 2015. Deţinuţii voluntari de la Penitenciarul nr.15 Cricova au pictat un mesaj uriaș pe asfalt: “Schimbarea în bine începe de la tine” care va putea fi văzut și de pe viaduct. De asemenea a avut loc o licitaţie a tablourilor pictate de deţinuţi la care au participat și persoane publice, iar banii colectaţi au fost redirecţionaţi pentru operaţia unui copil dintr-o familie aflată în dificultate.

Pentru a vedea care sunt subiectele de presa cu referinţă la voluntariat (social, ecologic, sportiv, dezvoltare comunitară etc.) accesaţi linkul Calendarul naţional de activităţi Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) 2014 (situaţia din 11 mai) unde sunt descrise activităţile de voluntariat, localităţile şi datele de contact ale organizatorilorMenţionam ca până în prezent în calendar sunt incluse circa 130 de activităţi de voluntariat cu diverse tematici. Deoarece încă primim informaţii din teritoriu calendarul este actualizat zilnic.

Menţionăm că la această ediţie a SNV s-au alăturat 9 raioane (Cimişlia, Ştefan Vodă, Anenii Noi, Dubăsari, Sângerei, Edineţ, Ungheni, Leova şi Cahul) – celor 8 raioane (Ialoveni, Soroca, Rezina, Străşeni, Orhei, Criuleni, Căuşeni şi Şoldăneşti) şi 2 municipii (Bălţi şi Chişinău) de anul trecut.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi Asociaţia obştească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), la numerele de telefon 022 567 551; 079 450 027; 079 191 587, adresa de e-mail tdv_secretariat@yahoo.com, sau vizitaţi http://tdvmoldova.wordpress.com/www.facebook.com/tdv.coalitiavoluntariat,www.facebook.com/asociatia.tdv.

Evenimentul este organizat de Coaliția Voluntariat în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, precum și în cadrul proiectului TDV „Consolidarea resurselor umane și financiare pentru dezvoltarea sectorului societății civile din Republica Moldova implicat în activități de voluntariat” susţinut de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Instruirea coordonatorilor evenimentului s-a realizat prin proiectul „Voluntariatul pentru dezvoltarea societăţii civile în Moldova” implementat de TDV în parteneriat cu Fundaţia pentru Educaţia şi Dezvoltarea Societăţii Civile (FERSO) din Polonia cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei şi programului „Sprijin pentru democraţie” al Fundaţiei Solidarity Fund PL.