Membrii Consiliului Local al Tinerilor vor merge la vot!



DSC 1452„Ca un duș rece în ajun de alegeri. Un astfel de efect a avut seminarul de informare pentru participarea tinerilor la alegerile locale asupra membrilor Consiliul Local al Tinerilor din Soroca. În primul rând, tinerii sunt cei care trebuie să cunoască procedura alegerilor și să o aplice în practică în viitoarele alegeri ale consiliului. În plus, tinerii au fost sensibilizați pentru a merge la vot și de a nu fi indiferenți față de localitatea natală. Tinerii consilieri vor împărtăși acest mesaj prietenilor, familiei, cunoscuților și sper să fie auziți”. Declarația aparține Președintelui Consiliului Local al Tinerilor, Gulisada Chistol, care a participat la seminarul de informare desfășurat de către tinerii lideri formatori de opinie în cadrul proiectului “Viitorul ales de tineri”.

Seminarul de informare a avut loc în incinta Centrului DACIA, iar în calitate de lideri formatori de opinie au fost Ana Bița și Ion Zama, care au menționat că, consilierii au fost informați și s-au arătat în favoarea schimbării în bine a localității prin participarea la vot. Pentru a nu fi induși în eroare, tinerii au notat faptul că cetățenii cu drept de vot participă în condiții egale la alegeri. Aceasta însemna faptul că, conform Codului Electoral, fiecare alegător are dreptul la un singur vot, fiecare vot având putere juridică egală. De asemenea, alegătorii votează numai la secția de votare unde au fost încrişi în liste.

Responsabilitatea pentru organizarea votării, pentru secretul exprimării voinţei alegătorilor, pentru amenajarea localurilor şi pentru menţinerea ordinii cuvenite o poartă biroul electoral al secţiei de votare.

La finalul sesiunii, fiecare participant a primit câte un pliant despre proiect și procesul electoral. „Votul tău e cel mai tânăr!” este motoul campaniei de informare și sensibilizare a tinerilor, care se desfășoară în luna curentă în localitățile raionului Soroca.

Menționăm că, în componența Consiliului Local al Tinerilor din orașul Soroca sunt incluși 21 de tineri.

Proiectul ”Viitorul ales de tineri”, este finanțat de Departamentul de Stat și implementat de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA. Scopul proiectului este de a dezvolta oportunitățile de participare și implicare activă în viața comunităților pentru tinerii cu vârsta de până la 30 ani din localitățile raionului Soroca.

Află mai multe detalii, accesând youthsoroca.md