Agenda CJI pentru luna aprilie



Lansări de proiecte noi, campanii media, admiterea la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, activități de instruire,  atitudini și comentarii pe teme de actualitate – sunt doar câteva dintre activitățile  ce se regăsesc în calendarul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) pentru  luna curentă.

Departamentul Instruire și Comunicare va organiza pentru jurnaliști activități variate cu implicarea experților naționali și internaționali. Astfel, la sfârșitul lunii va avea loc un training cu participarea unui instructor din România, adresat jurnaliștilor care abordează tematica europeană și vor să cunoască mai multe despre modalitățile de realizare a unor astfel de materiale.

Tot in aprilie, CJI va lansa primul pachet multimedia Moldova Plus Acordul de Asociere la UE, care va fi difuzat în diverse regiuni din Moldova, de către 12 instituții media locale, partenere ale proiectului ”Consolidarea Independenței în Mediile de Comunicare”.  În perioada 1-7 aprilie,  doi experți internaționali, Jack Ronald (SUA) și Oleg Gant (Rusia)  vor efectua vizite de documentare la câteva instituții media locale din țară.  În baza acestor vizite, aceiași experți vor susține, în zilele de 9 și 10 aprilie, un training cu tema: ”.Angajarea auditoriului din Republica Moldova în era digitală” (”Engaging the Moldovan Audience in a Digital Age”), la care vor participa și cei 12 parteneri media locali ai proiectului.

La finele lunii aprilie, va avea loc cel de-al doilea eveniment din cadrul European Cafe, de această dată ne vom întâlni cu tinerii din Șoldănești.

De asemenea, echipa departamentului va lansa un proiect nou, care își propune să combată discursul de ură din mass-media online și de pe  rețelele de socializare și să promoveze principiul responsabilității în presă. Mai multe detalii despre acest proiect, veți putea afla în curând accesând portalul Media Azi.

Tradițional, Departamentul Politici şi Legislaţie Media va monitoriza situația presei din R. Moldova, precum și inițiativele și modificările legislative din domeniu. Echipa departamentului va acorda asistență juridică gratuită instituțiilor mass-media și jurnaliștilor.

Departamentul Media-Azi şi Cercetare va continua să ofere tribuna unor jurnaliști acreditați la Parlament, care își vor expune opiniile în cadrul campaniei desfășurate de CJI: ”Vrem acces în Parlament!”. Vor fi actualizate și rubricile  principale –  știri interne și externe, comentarii, Media în vizor, Mediacritica și altele. Întrucât se apropie perioada admiterii în universități, inclusiv la facultățile de jurnalism, experții media vor aborda în comentariile lor probleme legate de pregătirea cadrelor de jurnaliști. În context, vom vorbi și despre specializarea în jurnalism pe care o oferă Școala de Studii Avansate în Jurnalism (ȘSAJ), care desfășoară, până la 10 aprilie, campania de admitere pentru anul de studii  2015-2016. Tot în aprilie, Departamentul Media-Azi şi Cercetare  va reveni la subiectul tranziției la televiziunea digitală.

La Școala de Studii Avansate în Jurnalism continuă cursul Jurnalism de investigație. Studenții lucrează la materialele lor jurnalistice, participă la discuții cu persoane din diferite domenii care ar putea servi drept sursă pentru investigație și vizitează instituții de stat, cum ar fi Procuratura Generală, CNA, Ministerul Justiției.  Începând cu 8 aprilie, la ȘSAJ va începe cursul Jurnalism comunitar. Studenții, alături de instructorul Petru Macovei, vor vizita un sat din Moldova și vor realiza un ziar în care vor prezenta diverse subiecte, despre problemele sau realizările acestei localități.
 

Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, vizitați paginile www.media-azi.mdwww.scoaladejurnalism.md. De asemenea, ne găsiși și pe Facebook – Centrul pentru  Jurnalism  Independent și Școala de Studii Avansate în Jurnalism.
 
Activitățile CJI sunt sprijinite financiar de Uniunea Europeană, Ambasada SUA în Moldova;  Civil Rights Defenders din Suedia;  Media Legal Defence Initiative, National Endowment for Democracy (NED); FHI 360 prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID),  Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă al Departamentului de Stat american. Misiunea în Moldova a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) etc.