UE a investit peste 1,3 milioane euro în iniţiative comune ale societăţii civile de pe ambele maluri ale Nistrului



dialoguri-nistreneUniunea Europeană a investit în ultimii doi ani peste 1,3 milioane euro în iniţiative comune ale societăţii civile de pe ambele maluri ale Nistrului, contribuind astfel la îmbunătăţirea vieţii a peste 14 mii de oameni. Datele au fost prezentate în cadrul celei mai mari Conferinţe de până acum a ONG-urilor de pe ambele maluri ale Nistrului, organizate de Programul UE și PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.

Peste 90 de reprezentanţi ai sectorului neguvernamental de pe ambele maluri s-au întâlnit în localitatea Vadul-lui-Vodă și au făcut publice rezultatele obţinute împreună în 15 domenii-cheie, vorbind despre lecţiile învăţate și bunele practici obținute pe parcursul a doi ani de activitate. 

Programul UE și PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” este implementat în perioada 2012-2015, cu un buget total de 12 milioane euro. Pe lângă proiectele de dezvoltare a societăţii civile, programul sprijină financiar și tehnic proiecte comune în alte patru domenii- cheie: dezvoltarea afacerilor, renovarea infrastructurii sociale, ocrotirea sănătăţii și protecţia mediului ambiant de pe cele două maluri ale Nistrului.

Uniunea Europeană a decis să extindă programul de consolidare a măsurilor de încredere. În luna august a fost semnat un nou program pentru promovarea măsurilor de încredere, în valoare de 28 milioane euro, pentru o perioadă de 5 ani, care va continua să sprijine parteneriatele dintre companiile de afaceri, dintre organizațiile societății civile, dintre autoritățile locale de pe cele două maluri ale Nistrului. Pentru prima dată, proiectul prevede atragerea în proiecte comune și a reprezentanților autonomiei găgăuze. 

Sursa: Dialoguri Transnistrene Nr. 11