“Dacă dorim să obținem transformări de durată, trebuie sa avem o strategie eficientă.” (Anthony Robbins)



În perioada iulie-septembrie 2012, AO C. I. S. T. E "Certitudine" beneficiază de susținerea Consiliului Național al Tinerilor din Moldova și Ministerul Tineretului  și Sportului în cadrul concursului de granturi mici pentru dezvoltarea instituțională a organizațiilor de tineret, membre și ne-membre a CNTM.

Prima etapă a proiectului a constat în organizarea unui atelier pentru echipa AO "Certitudine" în perioada 15-16 august, de către expertul în domeniu, Gheorghe Caraseni. În cadrul programului a fost elaborată schema planului strategic al  organizației. au fost definite misiunea, viziunea și valorile acesteia, s-au conturat direcțiile strategice ale organizației, urmînd ca acestea să fie detaliate și reflectate în cadrul documentului final, elaborat în rezultatul de follow-up.

Eugeniu Graur, director executiv AO C. I. S. T. E. "Certitudine:

"Participarea la această sesiune de instruire și consultanță în domeniul planificării strategice, ne-a ajutat, ca echipă, să conștientizăm valorile, misiunea, viziunea  organizației, să le formulăm și să aducem în concordanță cu acestea, programele și activitățile organizației. Este un eveniment așteptat de ceva timp, deoarece formularea planulu strategic a devenit o necesitate prioritară pentru consolidarea capacităților organizaționale ale AO C. I. S. T. E. "Certitudine" și cu suportul CNTM și MTS, vom spori rolul organizației  în rezolvarea diverselor probleme la nivel local".

Gheorghe Caraseni, trainer/ consultant:

"Am avut placerea să contribui la identificarea perspectivelor de dezvoltare a unei echipe promițătoare. Am certitudinea că "Certitudine" va deveni un catalizator în dezvoltarea comunităților locale și o organizație de referință în regiunea de nord a Moldovei. Rămîne doar ca certitudinea mea să fie confirmată de "Certitudine". Succese!".

Scopul programului de granturi mici este de a oferi suport organizațiilor de tineret în fortificarea capacităților interne, în special, ce țin de planificarea strategică, viabilitatea financiară, advocacy pentru participarea tinerilor, buna guvernare. CNTM va susține 10 granturi în valoare maximă de 10 mii de lei, cu o perioadă de implementare de pînă la 2 luni.

Articol adaugat de: Ana Zatușevschi