Foamea de conștiință - România



Vă strîng mîinile cu palma-mi umedă de  febră, cuprind pe voi cu teama de a-mi atinge obrazul ud încă din octombrie 2011. Aș vrea acum ca niciodată, să fac ceea ce nicicând nu am îndrăznit s-o fac, pentru prima dată vreau să îmi înșir mîhnirea și înverșunarea pentru experiența studiilor în România. Nu mai încape loc de glume sau poantele despre cei ce se petrec în dezmățul nocturn studențesc.

Am pornit singură de acasă în 29 septembrie 2011 cu 3 bagaje, 600 roni (salariul întreg al tatălui)  dosiți sub tricou și cu speranța familiei de bugetari. Am renunțat în data de 14 septembrie 2011 la USM specializarea Științe ale Comunicării/ buget în favoarea bursei oferite de statul român în cadrul Universității de Nord Baia Mare. Actualmente din ianuarie 2012 decretat Centrul Universitar Nord din Baia Mare ca urmare a fuziunii cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca UTCN. Mulțumesc statului român în numele tuturor de oportunitatea comunicării interculturale și a comuniunii de valori. Întodeauna am răspuns cu responsabilitate cerințelor impuse de regulamentul universitar. Am mers în data de 3 octombrie 2011 la decanatul Facultății de Litere cu scopul de a depune dosarul. La cabinetul secretarei am fost privită ca un negru de plantație.

- Hmm, Republica Moldova. Apoi io nuștiu dacă anul ăsta ați fo admisă aci.

Așteptați să verificăm lista. Aștept cam 15 minute. Se întoarce și îmi dictează numele a trei studenți necunoscuți.

- În cazul ăsta nuștiu ce să vă fac, mergeți la rectoratul Universității și rezolvați-vă problema. La secretariat la fel mi se neagă certificarea mea ca student al statului român. În următoarele 2 săptămîni de studiu dosarul cu actelele  originale e zburătăit prin toate ungherele biroului pînă în ziua în care am adresat o întrebare de ordin minor secretarei. În acel moment în loc de răspuns îmi împinge înapoi mapa împreună cu cîteva replici:

- Am vorbit cu dumneata domnișoară nu am ce face cu actele astea, nu sunteți pe listă nu avem dreptul să vă primim, vă duceți la București și rezolvați-vă singură problema.

Era zi de joi, am dat busna în cabinetul decanului fără a cere nici o permisiune și pentru prima dată nu am putut să explic fiind năpădită de noduri în gît și lacrimi. Decanul a preluat dosarul și buletinul de identitate moldovenesc. Mi s-a ordonat să stau în hol pentru cîteva minute care au durat o oră ca într-un tîrziu să iasă secratara și replica ei.

- Veniți mîine dimineață la 9.

Din 3 octombrie senatorul Viorel Badea înregistrase cazul dificil de înmatriculare a studenților în Baia Mare. Între timp ajunse în oraș o studentă din Republica Moldova ce provine dintr-o familie monoparentală. Venise cu mama sa - un bugetar al statului moldav, cu grad de invaliditate, care își exercită forța de muncă la biblioteca Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. În dimineața de vineri la ora 9 decanul lipsea, o altă secretară preluă fără nici o replică dosarul studentei nou venite. Drept mulțumire primi din șacoșă o cutie de bomboane Do Re Mi. Am intervenit cu întrebări despre dosarul meu. Replica a fost scurtă și concisă:

- Se rezolvă  pînă luni.

Sesiunea de iarnă-vară.

În acest  moment  e 13 iunie, la 7 dimineața încerc să îmi înăbuș tusea convulsivă ce supără somnul colegelor de cameră. Ascult violenta muzică a celor de la The Prodigy. A mai trecut încă o noapte în care m-am convins definitiv de greșelile făcute la admitere.

Data de 12 iunie la 9:00 în Sala A59, în sediul facultății de pe strada Victoriei nr. 76 s-a desfășurat examenul de „etică și deontologie”  pentru jurnalism anul I. Profesorul universitar doctor în filosofie Teodor Vidam vine în ultimele săptămîni ale semestrului de studii din cauza unei intervenții chirurgicale și a refacerii postoperatorii.

A predat trei cursuri comprimate de Comunicare și Moralitate. Iar examenul se stabilește în libera alegere a profesorului: redactarea unui eseu de 2 pagini  pe o temă oarecare. Focul - prieten sau dușman, Autoportret de Octavian Paler, Aportul Andreei Marin ca prezentator, Partidul Poporului, Echipa CSM Baia Mare, Criza Morală și sfârșitul lumii, Drepturi și libertăți în societatea globală, Telocitele și exodul de medici români, Teatrul din Baia Mare și alte teme care nu își găsesc un paralelism logic între ele. Nota de pornire e 8 sau 9 pentru orice eseu. La o simplă întrebare sau rectificare punctajul se poate mări. Pentru nota 10 unii au fost întrebați de diferența între prezentatorii Antena 1 și GSP tv, despre semnificația cuvîntului paramedic, sau semnificația eului într-o operă literară sau șansele sportivilor români la Olimpiada din Londra, etc. Eu am trecut în față cu febră 38 și mîinile în care îmi tremură 3 foi A4 să răspund despre istoricul drepturilor și libertăților fundamentale. Dau citire eseului efectuat personal și nu date realizate prin copiere din Google sau altor surse. În jumătate de oră ignoranța, nepăsarea și  permit să o zic „daibeală” de mine personal și de statul din care vin. În 22 min din examen sunt înregistate replicile, întreruperea discursului cu segmente ca ex. „aseară am mîncat la gară o plăcintă” „e o tipă penetrantă” etc stârnind râsul și zeflemeala în amfiteatrul cu studenți.

Nu scriu pentru a insinua minciuni, nu sunt un student și nici un tânăr răsfățat - sunt un individ care are drepturi și tînjește pentru respectarea lor, pentru tratarea egală și echitabilă în rândurile studențești. Nu mai suport întrebările și replicile cadrelor universitare care îmi rod conștiința de 9 luni :


„ - Dar măcar aveți blocuri în Chișinău ? Sunteți un stat de incompetenți care nu își poate alege măcar președintele  ” Curs Economie
„ - Nota 7 clar! Aberațiile ce le-ai scris aici ar trebui să le publici în Revista Științifică din București.”  Examen Sociologie
„ - Eu cred că e copiat. Cine din cămine are microcăști sau alte dispozitive ? ”  Examen Istoria Presei
„ - Aa ha  Pugaceova. ”  Curs Etică și Deontologie.
Lansez un semnal disperat care ar trebui luat în calcul și de tinerii care urmează să vină în universitățile din România. Succes la sesiune și admitere.

 

Asculta inregistrarea

Semnat BRAGHIȘ Anna,

UTCN - Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Jurnalism

 

Articol adaugat de: Ana Braghis