Oferă-te voluntar! Schimbă ceva!



Dorința de a schimba lumea, atât de caracteristică tinerilor, i-a șoptit lui Ion Gheorghiță că ar trebui să se implice, să facă voluntariat, să fie acolo unde oamenii au cu adevărat nevoie de el și împreună cu echipa de voluntari să schimbe societatea, dar, mai ales. Astăzi tânărul este implicat în diverse activități și proiecte care îl motivează să facă lucruri frumaose și să facă schimbarea pornind de la el.

Când şi cum ai aflat prima dată despre primul proiect/organizaţie de voluntariat şi ce te-a motivat să te implici?

Centrul de Resurse pentru  Tineri DACIA din Soroca a prima organizație în care am activat ca voluntar, coordonator și asistent de proiect. Am aflat de la o prietenă care mă îndemna  de foarte mult timp să merg la centru, însă tot nu mă puteam decide ce să fac, până cînd într-o zi m-a luat practic de mână și mi-a spus mergi acolo pe  cinci minute, dacă îți va plăcea vei rămâne dacă nu poți pleca. Și de atunci centrul  a devenit cea de a doua casă a mea, fapt pentru care îi sunt foarte recunoscător.

Aş vrea să-ti aduci aminte cum ai devenit coordonator de voluntari, la Centrul Dacia?

Să fii coordonator nu e atât de simplu dar este interesant mai ales pentru un tânăr. Am devenit coordonator a echipei de voluntari datorită oportunității pe care mi-au oferit-o Ion și Stela Babici, datorită lor am avut marea șansă să cresc, să-mi dezvolt și exersez unele abilități. Când postul era vacant la început mă gîndeam să aplic, însă gândul că nu aveam experiență mă făcea să am unele temeri, însă datorită domnei Stela Babici care m-a invitat la interviu am reușit să ajung să activez la centru, unde am obținut o experiență frumoasă și de neuitat.

Ce înseamnă pentru tine voluntariatul?

Voluntariatul pentru mine ste ca un job, un job al sufletului, de la care primesc satisfacție, pe care  îl practic nu din datorie dar din dorința de a face lucruri bune fără a cere ceva în schimb, din dorința de a fi Eu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

Cum a infulenţat voluntariatululterior în dezvoltatarea ta personală și profesională?

Pierdut în rutina zilnică, neavînd activități planificate sau un program după care să mă conduc, încă nu-mi fixasem anumite scopuri pentru viitor. Totul a început în data de 23 octombrie 2015, atunci când pentru prima dată am intrat în Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, atunci cînd am devenit membru al unei noi familii, implicîndu-mă în toate activitățile. Acum pot spune cu siguranță că datorită activității mele de voluntariat am un scop pentru care lupt, am un program zilnic încărcat cu activități diverse în urma cărora obțin un bagaj de cunoștințe culese de la trainingurile la care am posibilitatea să particip și cel mai important am devenit Formator în promovarea Educației Non-Formale și a Dialogului Intercultural.

Ar putea fi voluntariatul un pas într-o viitoare carieră?

Da, pot spune ferm DA, la moment chiar încerc să îmi creez  viitorul cu ajutorul voluntariatului și până la momentul dat îmi reușește de minune, știu că. Visul meu fiind de a deveni un formator în domeniul egalității de gen, rasă, religie, încet încet se realizează. Luptând împotriva discriminării și participînd la creșterea procentului de încadrare în câmpul muncii și în viața de zi cu zi a societății, a tinerilor de alte etnii.

Care sunt avantajele voluntariatului?

În primul rând îți faci o mulțime de prieteni din diferite regiuni ale țării sau chiar din diferite regiuni ale lumii. Obții o experineță foarte vastă în diferite domenii îți dezvolți abilități de comunicare și ai o gamă largă de oportunități atît naționale cît și internaționale.

Ce calităţi ar trebui să posede un voluntar?

În primul rînd ar trebui să aibă dorință, să fie responsabil, energic, cu un simț bun al umorului, dar cel mai important să fie el însuși să nu se lase schimbat de mediul ce îl înconjoară.

Care este sarcina de bază a voluntarilor de la Centrul Dacia?

Voluntarii nu au doar o sarcină de bază, toate sarcinile sunt importante, unele din ele fiind: implicare în proiecte interne și externe, creșetere personală, organizare evenimentelor pentru tinerii din Soroca și de a da culoare zi de zi societății prin activitățile de voluntariat.

Cine sunt voluntari acestui centru?

Voluntarii sun tinerii dornici de a petrece timpul vesel  și cu folos, dornici de a face o schimbare și de a se implica activ în viața societății în care trăiesc.

Vorbind de recrutarea voluntarilor în ansamblu, care este modalitatea de recrutare a noilor voluntari?

Prietenii, facebookul și promovarea bună sunt cheia succesului recrutării voluntarilor. Dacă vrei să ai un voluntar bun, oferăi mai multă informație despre ce faci, trezeștei interesul și fă ca EL SĂ FIE MEMBRU AL Familie CRT DACIA, apoi el va aduce alt tânăr și se formează  o rețea ce continuă deja de mulții ani.

Voluntariatul presupune acţiune, iar acţiunea produce experienţă. Ne poţi reda cea mai memorabilă experienţă de voluntariat?

Gala voluntarilor 2015 la Soroca, unde pe parcursul la o lună și cîteva săptămîni prin muncă zilnică am reușit să mă clasez pe locul doi la Gala Voluntarilor ceea ce mi-a oferit un imbold de a mă implica și mai mult și mai activ în activități de voluntariat.

Cum vezi voluntariatul din Republica Moldova?

La moment îl văd ca fiind un domeniu slab, dar cu un potențial de dezvoltare imens.

De ce are nevoie un tânăr de educație non-formală?

Educația non-formală este foarte benefică și importantă deoarece atunci când aduci informația tinerilor într-un mod mai intercativ și rezultatul este unul mai vizibil decât în educaţia formală, pentru tinerii din ţara noastră este ceva nou, dar care devine tot mai populară iar tinerii demonstreaza un interes sporit faţă de educaţia non formală datorită căreai poate să învețe foarte multe lucruri utile.

Transmite un mesaj pentru toţi potenţialii voluntari?

Am un citat după care mă ghidez și acesta este și mesajul meu pentru toți potențialii voluntari ”Fii TU schimbarea care vrei s-o vezi în lume” totul începe de la TINE.

În Moldova ți se pare că există interes pentru voluntariat din partea tinerilor?

Da există, interes există însă nu toți tinerii știu unde pot să găsească informația despre centrele ce prestează acest serviciu, de aceea voluntariatul trebuie promovat, că el aduce schimbări pozitive.