Ion Babici, președintele Centrului DACIA: „Statul nu-i eficient în susținerea femeilor pentru a nu se retrage din domeniile în care își pot valorifica potențialul“



Ion Babici 1

Președintele Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA este de părere că instabilitatea politică în stabilirea vectorului de dezvoltare a țării a determinat sistarea activității mai multor ONG-uri și chiar exodul unor lideri importanți din mediul neguvernamental. Promovarea egalității de gen în mediul profesional, lărgirea spectrului de drepturi și responsabilități pentru tineri și implicarea lor în procesul decizional sunt pârghiile care pot ajuta Moldova să evolueze.

Vă rog să ne spuneți în ce a constat cea mai recentă acțiune la care ați participat în calitate de voluntar?

Serviciul de voluntariat pe care-l practic de fiecare dată cu mare satisfacție, este orientat spre acțiuni de salubrizare, unde încerc să fiu alături de tineri, promovând atitudinea prietenoasă și de la egala la egal față de ei. În acest an Centrul DACIA a desfășurat mai multe acțiuni de salubrizare, unde am reușit să ne adunăm peste o sută de persoane și să salubrizăm cele mai greu accesibile locuri din orașul Soroca.

În general activitatea mea este legată de tot ceia ce face Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, care fiind o organizație neguvernamentală, multe din acțiunile sale sunt realizate cu implicarea echipei noastre, oferind în acest sens muncă neremunerată de voluntariat.

Care este cel mai important proiect pe care l-ați realizat în acest an împreună cu organizația pe care o reprezentați?

Orice proiect este valoros pentru organizația noastră, iar în acest context incorect să menționez un proiect mai mult sau mai puțin important. Proiectele realizate vin din contextul problemelor cu care se confruntă tinerii, inclusiv din misiunea organizației și capacitățile pe care le-am fortificat în perioada a 11 ani de activitate a Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA.

Rezultatele obținute sunt indicatorii de evaluare a eficienței proiectelor implementate, care sunt direct corelate cu motivația de a continua cu noi eforturi și cu perseverență spre a obține noi performanțe și eficacitate în strategia aplicată de noi în domeniile abordate.

Este important de menționat că societatea civilă este acel sector care vine cu inovații pentru a soluționa problemele din societate, fiind cea mai predispusă riscurilor față de încrederea partenerilor care vin să susțină proiectele inovatoare. În acest context, centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, are mai multe succese care au fost preluate între timp de alte organizații. Antreprenoariatul social este un domeniu, unde noi am fost pionerii din sectorul asociativ în care am avansat foarte mult. În 2007 Centrul DACIA a fondat proprie întreprindere SC ”ARTDEDAL” SRL, prin intermediul căruia a reușit să implementeze mai multe inițiative economice cu caracter social. Acest model a devenit discutat intens în societate, devenind un exemplu practic pentru sectorul asociativ cu interes de a dezvolta atreprenoriatul social.

Care sunt acțiunile desfășurate de ONG-uri în care ați observat o implicare comunitară substanțială, în Republica Moldova?

O inițiativă cu implicare substanțială numerică la nivel comunitar este Proiectul ”Hai Moldova”, care a avut un obiectiv prin care a țintit interesele comune a unui număr considerabil de comunități din Republica Moldova. Acest model ne oferă un exemplu practic, prin care o cauză comună, poate provoca interesul de participare voluntară a unui număr considerabil de cetățeni.

Considerați că evenimentele politice din ultimul an afectează implicarea societății civile în acțiunile de dezvoltare comunitară? Vă rog să argumentați răspunsul Dumneavoastră.

Instabilitatea și dezordinea în mediul politic al Republicii Moldova în general este direct legat de eficiența guvernării, care ca efect a avut un impact negativ profund, începând de la structurile centrale, radiind ierarhic spre cele regionale și locale. Acest fenomen nefast, a descurajat în mare măsură inițiativele sociale la comunitar, unde situația economică este cu cei mai mici indicatori de creștere și performanță, respectiv nivelul de viață și bunăstare a cetățenilor este cel mai scăzut. Societatea civilă de la nivel local, dar și cetățenii simpli, nu văd în ce măsură ei pot schimba lucrurile prin participarea lor, când mesajele lor nu sunt luate în considerație de clasa politică, iar instrumentele legale de influență sunt dezarmate de funcționarii corupți și de procedurile birocratice din sistemul de guvernare.

Inclusiv acelea puține asociații active sunt ineficient susținute de mass-media, care ar avea rolul de influență asupra factorului politic și de sensibilizare a societății în ansamblu în raport cu problemele identificate.

Instabilitatea politică în stabilirea vectorului de dezvoltare a țării a avut ca efect asupra structurilor donatoare din exterior, care în mare parte și-au retras programele de susținere. În acest context, mai multe asociații care își implementau proiectele cu suportul donatorilor în cauză, și-au sistat activitatea, iar la moment liderii acestora se regăsesc în alte domenii, inclusiv o mare parte din ei sunt plecați peste hotare.

În ultima vreme am asistat la implicarea tot mai substanțială a femeilor în procesul decizional și medii accesibile până recent doar bărbaților. Care sunt următorii pași pe care-i avem de făcut astfel încât să promovăm cu maxim de eficiență egalitatea de șanse în bază de gen?

Conform mai multor studii, în Republica Moldova femeile sunt cele mai active social în raport cu bărbații până la vârsta de 25-30 ani. Scăderea activismului a femeilor este legat de regulă de nașterea copiilor, unde acestea sunt responsabilizate cu sarcini de îngrijire, având astfel mai puține oportunități de implicare în alte domenii de activitate, decât cele legate de familie. Această situație creează un raport inegal dintre femei și bărbați, iar statul nu este eficient în intervenția sa pentru a ajuta femeile să nu se retragă din domeniile de activitate preferate și unde își pot valorifica potențialul la indicatori mult mai eficienți pentru familiile lor, cât chiar și pentru întreaga societate.

Lansarea unei platforme naționale pentru a dezbate și a găsi soluții la această problemă este o necesitate actuală pentru Republica Moldova, unde trebuie de implicat nu doar clasa politică, dar și societatea civilă, mass-media, sectorul economic, rețelele și inițiativele cât a femeilor, dar și a bărbaților.

Ce țară europeană ar putea servi Moldovei un exemplu accesibil de urmat, din perspectiva egalității de șanse în bază de gen?

Sunt multe țări din lume care au avansat destul de mult în asigurarea egalității de șanse bazate de gen și pot fi luate ca exemplu pentru a fi analizate din perspectiva preluării experiențelor de succes.

Totuși, eu cred că Suedia este cea mai avansată de pe continentul european, unde autoritățile suedeze au avansat atât de mult, încât nu mai vor să tolereze nicio distincție între sexe. Ceea ce înseamnă chiar și posibilitatea ca părinții să aleagă orice nume pentru copil, cum ar fi nume tradiționale de fete pentru băieți și viceversa pentru fete. Suedia este țara cu cel mai ridicat procent de femei în forță de muncă.

Totuși, aceasta nu pare suficient pentru suedezi, care își doresc o egalitate mai mare. Politicienii social-democrați au propus instalarea toaletelor neutre, așa încât oamenii să nu fie împărțiți între bărbați și femei. Ei au avansat atât de mult, încât aceste inițiative pentru Republica Moldova par a fi mai mult din domeniul ”legislativului de lux”.

Este important de menționat, că în 2010, Forumul Economic Mondial a numit Suedia drept cel mai egalitarist stat din lume din punct de vedere al genului.

Ce anume au nevoie tinerii din mediul rural pentru a se putea implica in dezvoltarea comunitară, la nivel local?

Tinerii fiind segmentul de populație, care este predispus cel mai mult spre schimbări și asumarea de riscuri, au nevoie mai întâi de toate să fie recunoscuți ca cetățeni cu drepturi egale în toate procesele care au loc în comunitate, începând de la luarea deciziilor, implementarea inițiativelor comunitare, inclusiv delegarea de responsabilități în egalitate cu adulții.

La nivel de politici naționale de tineret, este necesar ca să fie planificate și canalizate cât mai multe oportunități la nivel rural, pentru a susține tinerii în lansarea afacerilor proprii, implementarea proiectelor de tineret, asigurarea cu locuințe sociale, care ar stopa într-o măsură oarecare migrația segmentului tânăr de populație de la sate spre orașe, în mod special a tinerilor cu studii superioare.

Care considerați că sunt cele mai mari provocări sociale, la nivel național, după anul 2015?

Fiind într-o zonă unde este în plină acțiune conflictul dintre Federația Rusă și Ucraina, cea mai serioasă provocare pentru Republica Moldova, este să mențină pacea pe teritoriul său și să evite orice provocare care ar provoca un conflict armat.

Păstrarea cursului de integrare europeană, este altă provocare importantă și strategică, care ar soluționa un pachet complex de probleme cu care Republica Moldova se confruntă la moment și care cu siguranță ar accelera implementarea reformelor în domeniul justiției, unde la moment sunt cele mai mari rezerve.

Vă rog să comentați utilitatea evenimentului anual Civic Fest pentru ONG-urile din țară, dar și pentru societatea civilă.

Este o platformă reușită de promovare a societății civile cu o posibilitate de a dezbate mai larg problemele din societate și a inițiativelor inovative implementate de organizațiile neguvernamentale. Evenimentul este o reacție firească a sectorului neguvernamental la insuficienta atenție din partea autorităților publice și a mass-media, acordată dezbaterilor publice cu implicarea directă a acestora.

Ce vă doriți să vedeți nou la edițiile viitoare ale Civic Fest?

Pentru viitor acest eveniment urmează să-și mențină conceptul ideii sale, promovând inițiativele noi ale sectorului neguvernamental și să evidențieze în mod deschis în dialog cu liderii de opinie problemele stringente din societate.

parteneri