Tatiana Platon- vise si realizari



Ambițioasă și cu multe vise, serioasă și inteligentă sunt doar câteva cuvinte care o descriu pe  tânăra despre care vreau să vă povestesc astăzi.

În 2002 vine la Chișinău cu un bagaj plin de vise, un amalgan de emoții și speranțe ca să devină cineva. A început cu Colegiul Financiar-Bancar „A .Diordiță” și în 2007 devine Contabil, după care și-a dorit ceva nou  și a mers la ASEM la Facultatea Business și Administrare iar după absolvire  în 2010 a decis ca Masterul să fie și el în alt domeniu și a făcut Relații Economice Internaționale(ASEM) . Astfel, Tatiana Platon a acumulat cunoștințe pentru viitoarea afacere (pe are visează să o aiba ) aaaaaaaaa

În ce proiecte/ activități ești implicată în prezent?

La moment activez într-o companie privată de consultanță. Însă cariera mea a început în domeniul organizațiilor non-guvernamentale. Am început la Fundația Est - Europeană fiind implicată într-un proiect de monitorizare a desfășurării alegerilor parlamentare în străinătate. Apoi am activat în cadrul Junior Achievement Moldova, unde am lucrat în domeniul instruirii economice a elevilor și studenților prin intermediul diferitor Programe Școlare. Mai apoi am activat în cadrul Centrului CONTACT în proiectul european : Monitorizarea alegerilor și educația alegătorilor din Republica Moldova- consolidarea capacităților și dezvoltarea rețelelor internaționale.

Ce inseamna voluntariatul pentru tine? Cat de important crezi ca este el pentru viitorul unui tanar?

Nu vreau să mă urc pe un piedestal pe care nu îl merit. Nu consider că fac ceva extraordinar, ci pur şi simplu trăiesc aşa cum simt, am fost educată în acest fel de către părinţii mei, îmi pasă şi cred că a da mai departe este ceva normal. Păcat că în zilele noastre am ajuns să privim aceste gesturi de omenie drept excepţii. Voluntariatul te face să te simţi om, pur şi simplu. Aceasta e esenţa voluntariatului pentru mine. Mă bucur nespus că și oamenii din țara noastră au început să înţeleagă că voluntariatul e o hrană pentru suflet.

  Pentru mine contează cine sunt și ceea ce fac și nu ceea ce gândesc alții despremine. Este ceva ce mi-a spus și mama mea, într-o zi mai dificilă, când lucram în SUA deja de o lună și  simțeam că nimeni nu îmi apreciază munca. Ei bine, nu trebuia să aștept ca alții să vină să mă laude, ci ca eu să îmi fac treaba bine, să pot spune că am făcut cum am putut mai bine și că mi-am urmat deciziile până la capăt. Iar aprecierea a venit treptat și din partea celorlalți. Respectul se câștigă muncind, muncind din greu și să  rămâi pozitiv, vesel și relaxat. Nu are importanță ce studii, ce background ai, ai venit să faci acest proiect și trebuie să fii gata pentru tot. Nu există rușine în muncă. Este o provocare, permite trecerea peste niște limite fizice dar mai ales peste niște idei preconcepute. Este un soi de proces de vindecare.

Cât de mult ți-a schimbat viața activitatea ta la Fundația Est- Europeană  ?

Cu toate că nu am activat atât de mult, am activat în atâtea organizații cât pentru o viață. Totul a început în 2010 când o cunoștință mi-a sugerat să fac voluntariat la Forumul Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic din parte Fundației Est- Europene. Acolo am avut ocazia să cunosc foarte multă lume, să îmi dau seama ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă (ONG). Mi-am dat seama că e ceea ce îmi doresc să fac. Practic, consider Fundația Est- Europeană ca fiind un START al meu și sunt mândră că am avut ocazia să cunosc/întâlnesc oameni mari.

Ce planuri de viitor ai?

Întotdeauna m-am ghidat după simţuri, iar principiul numărul unu este corectitudinea. Şi îmi doresc să nu amestec activitatea mea din care trăiesc, anume cea comercială, cu activitatea de suflet, cea umanitară/ de voluntar.

Îmi doresc să  am o familie și să fac în continuare  voluntariat J

Cum crezi, cât de mult ar trebui să se implice un tânăr student în activitățile de voluntar?

Cea mai mare datorie pe care o avem în viață, este față de noi. Datoria să fim buni, să trăim frumos și să fim fericiți. Întotdeauna am crezut în omenie. Fiecărui copil de mic trebuie să-i fie cultivat simțul de a-și ajuta aproapele. Cred că voluntariatul v-a schimba lumea!!!