Portalul CIVIC.MD

Switch to desktop


Valeriu Munteanu, deputat PL: Tinerii trebuie să îndrăgească studiile

1

Am stabilit interviul exact la 14:20. A fost punctual şi chiar respect această calitate la orice persoană, dar cu atât mai mult la un politician. I-am spus de la bun început că vom vorbi despre tineri şi problemele lor, că  tot ce înseamnă guvernare şi politică în ţara noastră lăsăm pentru altă ocazie, şi a fost de acord ! Domnul Valeriu Munteanu are o experienţă vastă în domeniul politic şi tineret:  primar în s. Floreni, Anenii Noi, studii la Universitatea „Valahia", mun. Târgovişte, jud. Dâmboviţa, România, Facultatea Ştiinţe Juridice, licenţiat în drept, Aprilie 2005 — Mai 2007; Preşedinte la Asociaţia Obştească „Tinereţe-Floare" Floreni, Anenii Noi. A lansat o serie de proiecte de legi, care au declanşat dezbateri în societate.  Care sunt acestea, veţi afla din interviul ce urmează.

Domnule Munteanu, în perioada mandatului dvs de primar în s. Floreni, cu siguranţă aţi avut multe legături şi contacte cu tinerii din localitate. În ce au constat activităţile în care aţi fost implicaţi atît dvs cît şi tînăra generaţie ?

Întotdeauna am fost înconjurat de tineri. Aveam 27 de ani cînd am devenit primar. Atunci chiar am iniţiat un comitet de consultanţă, format din tineri şi destinat tinerilor. Se discutau diverse aspecte ale proceselor la nivel de localitate. Vocea lor chiar avea un impact major. Ei au fost receptivi la chemările mele, pentru că localitatea unde am fost primar nu se deosebea de alte localităţi rurale din ţară. Noi am încercat să transformăm anumite aspecte alte vieţii de acolo prin forţe comune.Valorificarea potenţialului tinerilor a fost de asemenea o prioritate.Site-ul  primăriei a fost elaborat de către tineri, iar conţinutul acestuia a fost ulterior tradus în englez. Astfel am stabilit relaţii cu voluntarii de la Corpul Păcii . Localitatea noastră a fost înfrăţită cu judeţul Dîmboviţa din România, obiectiv pe care l-am realizat tot prin intermediul tinerilor.

De la primăria Floreni aţi trecut să activaţi în capitală. Care sunt relaţiile dvs cu tinerii din Chişinău ?

În calitatea mea de deputat nu pot să zic că pun accent doar pe tineri. Pentru mine  toţi cetăţenii sunt egalil, indiferent de vârsta lor sau regiunea de unde vin. Cu tinerii îmi este uşor să vorbesc, să le explic elementele noi ale societăţii, ei sunt foarte receptivi, iar cînd mă aflu pe teren, îi rog să îmi scrie despre ei. Ei sunt cei care aduc feedback despre activitatea noastră.

Dumneavoastră deţineţi şi un blog. Ce scop aţi urmărit prin crearea acestei platforme on line ?

Pentru mine blogul este o oportunitate de a discuta cu oamenii lucruri mai puţin oficiale, dintr-o perspectivă care poate fi redată doar prin intermediul paginii web. Blogul este o platformă extraordinară pe măsură ce Internetul devine un element indispensabil în viaţa noastră. El are noi şi noi dimensiuni. Mie îmi place să scriu, să îmi exprim anumite gînduri în scris, iar cînd văd anumite reacţii din partea cititorilor materialelor postate, nu pot decît să mă bucur.

Se ştie că aţi propus un şir de iniţiative legislative. Care ar fi una din ele, mai recentă ?

O iniţiativă legislativă la care muncesc acum se referă la Codul Muncii. Dorim ca funcţionarii din întreprinderile de stat şi cei care muncesc în structuri cu capital de stat să vorbească limba română. De multe ori un şir de acte circulă pe la traducători sau sunt interpretate greşit. Este o risipă de timp.Un cunoscut de al meu spunea că din cei 20 de angajaţi ai săi, doar 2 vorbesc limba română. Vedem acum că o parte din corpul de angajaţi vorbesc mai fluent engleza decît rusa, pentru că pas cu pas acesta este format din tineri.

Castrarea chimică a pedofililor este o iniţiativă propusă de dvs. Ce v-a determinat să veniţi cu o asemenea propunere ?

Este un subiect care deranjează multă populaţie, dar eu totuşi cred că este o chestie imperativă. Sunt date oficiale de la diverse ministere din ţară că RM a devenit epicentrul pedofililor din Europa. În 2009 în Polonia s-a adoptat o lege similară şi, după trei ani de la implementare, rata cazurilor de pedofilie a scăzut simţitor. Eu nu cred că din motivul că suntem o ţară săracă, trebuie să acceptăm toate umilinţele. Această propunere legislativă este pe ordinea de zi a Parlamentului şi urmează să fie discutată în timpul apropiat.

În ce activităţi de voluntariat aţi fost implicat pînă în prezent, dat fiind faptul că aţi condus şi un ONG ?

Organizaţia pe care am condus-o , „Tinereţe Floare” din s. Floreni a avut activităţi polivalente. Am avut şi un voluntar de la Corpul Păcii şi împreună cu el am demarat o serie de activităţi precum cursuri de limbă engleză, am creat un centru comunitar de informaţii unde am aduc 15 calculatoare conectate la Internet,  campanii de ajutorare a persoanelor nevoiaşe, am avut loturi de ajutor umanitar, ş.a.m.d  Eu spuneam de multe ori sintagma: fă un bine şi uită de el. Mi-a plăcut să coordonez echipa de tineret şi chiar îi încurajez să facă voluntariat şi mai departe. Ca un îndemn pentru toţi tinerii , vreau să spun că ei trebuei să iubească studiile şi să fie activi. Poţi să ai note de 10 dar să fii pasiv, sau poţi să fii dinamic dar să nu ştii lucruri elementare de cultură generală, de aceea eu îndem ca tinerii să aibă dorinţa de a citi şi de a persevera.

Iuliana Mămăligă


 

Hostingul pentru portalul CIVIC.MD este oferit de compania Amplica


Top Desktop version