Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 6570

Andrei Fornea : “Tinere, fă ca numele tău să valoreze ceva”




Andrei Fornea  este student  în anul  IV la specialitatea Teleradiocomunicații în cadrul Universității Tehnice din Moldova. A fost ales președinte al Organizației MediaPoint în toamna anului 2010.O persoană deosebită care reusește să găsească un echilibru între viața academică și voluntariat.

 

mp_training_copy_copy_copy

De cînd ai devenit  interesant de voluntariat şi care au fost motivele pentru care ai ales voluntariatul?

Mi-am făcut studiile la colegiu şi acum la universitate, chiar dacă am investit până în prezent circa 7 ani în aşa zisele studii de formare profesională nu am obţinut practic nici o experienţă reală. Pentru a anticipa pe viitor lipsa acesteia am cautat mediul potrivit în care mă pot dezvolta. Acesta se numeşte voluntariat şi îl practic din 2009.

Cit timp învesteşti   pentru a fi voluntar  şi ce  ai  de cîstigat de pe urma acestei activităţi?

Câteva ore pe săptămână sunt destinate voluntariatului în funcţie de perioadă şi implicarea personală în proiectele dezvoltate de organizaţie. Ca beneficii aş remarca posibilitatea de a-ţi testa capacităţile în diverse domenii şi a vedea în ce eşti bun, socializare şi interacţiunea cu mai mulţi tineri din aceeaşi nişă dar şi persoane importante din RM,  posibilitatea de a coordona echipe, toate acestea se regăsesc în dezvoltarea personală de care au mare nevoie tinerii din Moldova.

Ce este anume MediaPoint şi care este misiunea sa?

MediaPoint are ca misiune dezvoltarea unei comunităţi globale de oameni şi idei care să promoveze inovaţia socială prin intrumentele new media, fiind prima organizaţie din Moldova care are curajul să arate lumii avantajul erei online-electronice care reiese şi din sloganul “Pentru o (R)evoluţie Socială!”.

Crezi că contează activitatea din MP pentru dezvoltarea ta? În ce sens?

Evident contează, altfel nu aş fi pornit la drum sau m-aş fi retras demult din activitatea acesteia. MediaPoint are o activitate orientată între mediul online şi societate, o interacţiune de care sunt interesat şi pe care am ocazia să o analizez în detalii datorită activităţii din MediaPoint.

Cum contribuie acest grup activ  de tineri  la schimbarea societăţii?

Prin proiecte şi soluţii concrete oferite societăţii. Drept exemplu este concursul iTineret la care au participat 2 membrii MediaPoint şi  care au luat locul 1 şi 2 la categoria web şi categorica aplicaţii, oferind societăţii intrumente care-i provoacă să ia atitudine.

Povestiţi-ne  despre cele mai memorabile activităţi ale organizaţiei?

Cele mai memorabile clipe sunt acelea în care avem ocazia să ne cunoştem şi mai bine, dincolo de activitate organizaţională. Mă refer la conferinţele interne din MediaPoint în care, pe lîngă lucru, mai avem ocazia să ne distrăm pe cinste. Alte activităţi care întotdeauna îmi provoacă amintiri frumoase sunt ieşirile în teritoriu şi posibilitatea de a cunoaşte tinerii din toată ţara.

Ce proiecte  aveţi  setate  pentru viitorul apropiat?

Avem 3 proiecte la care lucrăm foarte mult, chiar şi pe timpul verii când pofta de vacanţă este tot mai mare.

Alerte.md, o pagină web care te provoacă să nu fii indiferent faţă de problemele sociale.

Summer Camp Project, un proiect destinat tinerilor din taberele de odihnă care vor beneficia de diverse traininguri ţinute de membrii MediaPoint.

New Media în Liceul TĂU, un proiect pentru liceele şi şcolile din ţară. Elevii beneficiază de traininguri new media şi sunt învăţaţi cum pot să-şi eficientizeze activitatea şcolară utilizând internetul.

De ce ar aplica tinerii la MP?

Pentru că vor avea ocazia să obţină acea experienţa pe care, din pacate, nu o oferă studiile şi să înveţe de la ceilalţi membri care s-au dezvoltat în diverse domenii. Liceeni au o bună oportunitate de a activa în unul din cele 5 departamente ale organizaţiei (Media, Marketing, IT, Susentabilitate, Resurse Umane), ceea ce i-ar ajuta să înteleagă mai bine ce facultate vor să facă.

În viziunea ta, ce lucruri practice poate învăţa un tînar care face voluntariat?

Să coordoneze echipe, să gasească soluţii tehnice şi new media pentru diverse activităţi, să administreze bugete, să scrie articole, să elaboreze concepte de promovare, să ţină traininguri. Cu alte cuvinte, tot ce face un anagajat al unei companii, doar că aici ai libertate să faci cee ce-ţi place.

            Daniela Caraiman