Concurs repetat: Școala de Securitate NATO și Simularea procesului de luare a deciziilor NATO

Ajută-ne să distribuim acest articol:

“Școala de Securitate NATO și Simularea procesului de luare a deciziilor NATO” reprezintă o patformă pentru studenți, tineri profesioniști, reprezentanți ai societății civile și partide politice din diverse regiuni ale Republicii Moldova. Scopul proiectului este de a încuraja participarea democratică a tinerilor și de a dezvolta o cultură de securitate, oferind oportunitatea de a primi informație cuprinzătoare cu privire la actualele evoluții politice și de securitate în spațiul European și de a dezvolta capacitatea analitică și de gândire critică a tinerilor. În acest context, proiectul vizează promovarea culturii securității și sensibilizarea cu privire la parteneriatul NATO-Republica Moldova.
În perioada septembrie – octombrie CID NATO organizează 2 Școli de Securitate NATO la Bălți și Cahul. În cadrul Școlii vor fi discutate Conceptele de Securitate și apărare, Arhitectura regională și națională de Securitate, Rolul organizațiilor internaționale în asigurarea securității, în special NATO. La eveniment în calitate de vorbitori vor participa experți naționali și internaționali, reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, societății civile și mediului academic.
În urma Școlilor de Securitate NATO, în perioada octombrie – noiembrie, urmează să fie organizată Simularea procesului de luare a deciziilor în cadrul NATO (Consiliul Nord Atlantic). Participanților li se oferă posibilitatea de a studia rolurile și procesul decizional al NATO. Formatul prevede participarea unui delegat, acesta fiind reprezentant al unui stat membru al NATO sau reprezentantul mass-media.
Doritorii de a participa la Școala NATO de Securitate sunt rugați să completeze formularul de aplicare https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScFpHy_7AXS4TA55HoUPYeWJMUrXcS57RsqwNfODO1qCbbeaw/viewform până pe data de 20 septembrie. Doar persoanele selectate o să fie informate.
Sunt eligibili de a participa studenții instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova, reprezentanți ai societății civile, partide politice, din zonele sud și nord, care sunt interesați de subiectele legate de securitate și apărare, NATO, diplomația publică, din regiunea Nord și Sud a țării.
În dependență de regiunea indicată, persoanele vor fi divizate și selectate de a participa la Școala organizată la Cahul și respectiv la Bălți.
Cheltuielile aferente transportului (în caz de necesitate), cazării și meselor vor fi acoperite.
Proiectul „Modelul NATO: Simularea procesului de luare a deciziilor” este fințațat de către de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA și co-finanțat de către Divizia Diplomație Publică a NATO.
Pentru informație adițională privind Școala, nu ezitați să ne contactați la adresa ana.negru@infocenter.mdsau la numărul de telefon 079 305 851.

Notă: Pentru activitățile menționate a fost lansat un concurs și în luna mai, întrucât Școlile urmau să fie organizate în perioada iulie-august, dar din motive obiective acestea au fost amânate pentru lunile septembrie – octombrie. Astfel că persoanlele care au aplicat pentru Școlile din iulie – august, sunt rugate să revină cu un email de reconfirmare a disponibilității la adresa de email ana.negru@infocenter.md, pentru ca formulare acestora să fie analizate.


Organizații vizate: Ambasada SUA | CID NATO |



Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.