Participă şi tu la Concursul Epistolar

Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor și Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”, în colaborare cu Ministerul Educației, vă invită să participați la Concursul compozițiilor epistolare cu tema:

„Imaginează-ți că ești consilier al noului Secretar General ONU. Ce problemă mondială l-ai ajuta să rezolve în primul rând? Ce sfaturi i-ai da pentru a rezolva problema dată?”


Condiții de participare:
1. Vârsta participantului până la 15 ani;
2. Conținutul lucrării trebuie să corespundă temei concursului;
3. Compoziția trebuie să fie în limba română și să conțină între 500 – 1000 de cuvinte;
4. Compoziția nu va conține pe parcursul său numele sau adresa participantului;
5. Numele, vârsta și adresa poștală a participantului vor fi scrise pe o foaie aparte, care va fi alăturată compoziției;
6. Lucrările vor fi expediate prin poștă, până la data de 21 aprilie 2017 (data poștei) la următoarea adresă:
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor
(pentru Concursul epistolar)
bd. Ștefan cel Mare, nr. 134
MD-2012 CHIȘINĂU
Republica Moldova


Atenție! Compozițiile care nu corespund măcar uneia dintre condițiile de mai sus vor fi eliminate din concurs.


Şi iată punctul cel mai atractiv - Premiile: 
Premiul I – 500 de lei;
Premiul II- 300 de lei;
Premiul III- 200 de lei.
Cele mai bune lucrări vor fi publicate. Compoziția câștigătoare va fi expediată Uniunii Poștale Universale pentru a participa la etapa internațională a concursului.


Pentru informații sunați la nr. de telefon: 022 251 111 (Direcția politici în domeniul comunicațiilor a MTIC).

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Gazduit pe amplica.md